CITEȘTI

Șofranul bijuteriilor: ”argintul tibetan”

Șofranul bijuteriilor: ”argintul tibetan”

Distribuie articolul:
Share

Poate stiti că șofranul este unul dintre cele mai scumpe condimente din lume.
Aceasta se datorează faptului că se produce din stigmatele (partea superioară a pistilului) florii de Crocus sativus, o plantă mediteraneană, asemănătoare ca aspect cu brândușa de toamnă de la noi din țară. Pentru producerea unui kilogram de șofran sunt necesare circa 110 000 – 170 000 de flori sau o suprafată echivalentă cu două terenuri de fotbal; mai sunt necesare încă 40 de ore pentru a culege aceste flori, extragerea, uscarea și ambalarea stigmatelor și iată cum se ajunge la prețuri de 7 500 € pentru kilogramul de șofran.


Istoria șofranului merge cu mai bine de 3 000 de ani în urmă și continuă până în zilele noastre, fiind strâns legată de cea a Indiei, Egiptului, Persiei, Chinei sau Spaniei.

Acest condiment a fost apreciat pentru gustul său deosebit pe care îl conferă preparatelor culinare, cum ar fi cele din orez, paste, pește, pui, miel, supe, sosuri, pentru culoarea galben – aurie pe care o dă acestora dar și pâinii, produselor de patiserie, cozonacilor, prăjiturilor. Este apreciat și pentru colorarea naturală a materialelor textile, dar are utilizări si în industria parfumurilor. Nu în ultimul rând îi sunt recunoscute calitățile terapeutice, atât de-a lungul istoriei, dar și de medicina modernă care i-a demonstrat calitățile imunomodulatoare, antioxidante și anti-cancerigene.
Șofranul este un condiment care, pe langă calitățile pe care le-am enumerat deja, mai aduce un plus de „exotic”, îndepărtat, luxuriant felurilor de mancare la care este adăugat, o aromă și culoare care ne încântă și adaugă un „ceva” estetic acestora. Cel mai banal orez fiert capătă alt aspect și altă aromă dacă i se adaugă doar un „vârf” de șofran.
Și toate astea mi-au venit în minte când priveam niște bijuterii realizate din mărgele din sticlă și pietre semiprețioase asezonate cu deja prea cunoscutele accesorii din „argint tibetan”.
Recunosc! am fost mereu derutată de acest termen, foarte folosit de ceva timp pe la noi și am cautat să înțeleg ce se „ascunde” în spatele lui… Așa că am întrebat pe forumuri de specialitate, am citit cu atenție explicațiile date de unii comercianți ale acestor accesorii din „argint tibetan”, dar, după toate acestea, am continuat sa am aceleași nedumeriri: De ce argint?… și … De ce tibetan?
Mulți suntem fascinați de Tibet, de spiritualitatea, cultura, istoria acestui tărâm misterios, iar bijuteriile realizate de meșteșugarii autohtoni au un aspect deosebit de atractiv, oricât de exigenți am fi.

Podoabele tibetane folosesc simboluri tradiționale, religioase, sunt masive, supradimesionate chiar, cu designul suprafeţelor elaborat, detalii fine, caracteristice şi exuberanță coloristică. Iar ceea ce le dă aspectul particular bijuteriilor tibetane originare este faptul că accesoriile lor sunt turnate, șlefuite, prelucrate si asamblate manual.
Istoria prelucrării aurului și argintului de către meșterii tibetani merge mult în urmă, fiind descoperite obiecte din metale prețioase realizate în stilul clasic, tibetan, din anul 600 AD.
Știind toate acestea, în momentul în care un accesoriu este catalogat ca „tibetan”, capătă parcă automat și caracteristicile menționate mai sus.
Mai mult, se ştie că artizanii tibetani folosesc chiar și azi metalele prețioase în realizarea podoabelor, fie aur sau argint 925, dar și un aliaj mai ieftin care conține circa 63% argint pur în combinație în special cu cuprul, cunoscut drept „argint tibetan”.
Pentru mine, alăturarea celor două cuvinte: argint + tibetan, denota un obiect de calitate realizat din argint 925 sau argint tibetan (argint minim 63%) de nimeni alții decât maeștrii tibetani ai podoabelor, dar este clar că am o imagine deformată a semnificației cuvintelor, pentru că, în realitate… ce se ascunde sub această sintagmă?
În primul rând nimic din ceea ce ne promite: nici argint, nici atingerea mâinii meșterului din Tibet. Nimic din toate acestea, având în vedere că aceste accesorii se produc cu precădere în China, fiind produse de serie prelucrate industrial.
Multe din motivele caracteristice tibetane au fost preluate, adăugându-se modele noi, numeroase de gust îndoielnic, chiar dacă drăgălașe, dar care nu mai au nimic în comun cu stilul tibetan (pisicuțe, rățuște, pantofiori, ancore și să nu uităm cupidonii).
Aceste motive au fost turnate în aliaje de metale diverse pe bază de zinc, staniu, cupru, nichel – unele foarte dăunătoare sănătății. Un exemplu este plumbul care, cum bine știți, provoacă o boală numită saturnism – caracterizată prin hipertensiune, dureri musculare și articulare, pierderea memoriei, disfuncții neurologice sau de fertilitate – sau chiar arsenic, dupa cum relevă o investigație realizată în Statele Unite.
Sub aceeași denumire de „argint tibetan” se comercializează și accesorii nemetalice, poleite cu metal stălucitor, adică din plastic sau acril. Aici sunt într-o derută și mai mare, și nu pot zice decât…”no comment”.
Este adevărat, ca și în cazul șofranului, care transformă un banal orez fiert într-o garnitură gustoasă și aspectuoasă, că un mic accesoriu cu iz antique – exotic conferă unei podoabe un plus de noutate, o face să iasă din anonimat. Este adevarat că atât condimentul culinar, șofranul, cât și cel estetic, argintul tibetan, sunt plăcute și cerute pe piață și de aceea au apărut variante mai ieftine ale lor.
În cazul „argintului tibetan” – aliaje metalice fără argint, iar în cazul șofranului – amestecuri cu sfeclă, fibre de mătase roșie, staminele de șofran galbene, care sunt lipsite de gust și culoare sau boia.
Este adevărat că ne plac poate ambele, dar sunt uneori greu de procurat sau prea costisitoare în variantele lor originare.
Dar tot la fel de adevărat este că trebuie să ni se furnizeze informații corecte, iar dacă acestea întârzie, să ni le căutam singuri și să alegem în cunoştinţă de cauză.
Pentru a nu se mai crea confuzii nedorite, pentru a nu ne trezi în situația neplacută de „afară e vopsit gardul…înăuntru leopardul”, poate ca aceste accesorii metalice pentru bijuterii ar trebui denumite după ceea ce și sunt: accesorii metalice. Că sunt sau nu în stilul celor tibetane, va vedea fiecare… și va alege.

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Iolanda Bara

    14 ianuarie

    Sint deosebite si de apreciat, merita s-a cunosti calitatile

  2. Binevenit acest articol si felicitari pentru paralela intre povestea sofranului si cea a argintului tibetan.Trebuie sa marturisesc faptul ca imi plac accesoriile tip ,,tibetan” acelea care imita destul de bine stilul dar ma intriga accesoriile ce sunt prezentate drept tibetane desi se vad de la o posta ca sunt kitchuri.In primul rand pretul cred ca spune totul.

  3. Violet

    9 aprilie

    Mi s-a parut interesant cum s-a trecut de la sofran la argint tibetan, atingandu-se pertinent ambele puncte de interes din articol. Insasi metafora este intriganta, face cititorul sa doreasca sa citeasca dincolo de titlu 🙂

  4. zuzuflor

    8 aprilie

    Intr-adevar si eu am fost foarte derutata initial cand m-am initiat in ale acestei arte…si a trebuit sa ma familiarizez cu termenii. Acesta m-a dat pe spate complet! Si, de asemenea, mare mi-a fost uimirea cand comandand niste astfel de accesorii sa constat ca sunt din plastic!!! No comment!!!

  5. […] This post was mentioned on Twitter by Revista Atelierul. Revista Atelierul said: Revista Atelierul Nou – Șofranul bijuteriilor: ”argintul tibetan”. Citeste acum http://tinyurl.com/ya2hfrf […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share