Simbolistica culorilor

Distribuie articolul:
Share

Astăzi vom povesti puţin despre fiecare culoare în parte. Nu vom spune chiar tot, pentru că sunt sigură că lumea culorilor e mult prea mare ca să putem noi aici să o povestim pe toată (plus că mereu ar fi ceva, nespus) dar am să vă dau câteva detalii.

Pentru unii sunt sigură că vor fi noţiuni noi, pentru alţii deja ştiute, dar e bine să le reamintim pentru ca atelierul nostru să aibă cât mai multe noţiuni de acest gen.

Cele şapte culori ale curcubeului (din care ochiul uman poate percepe peste 700 de nuanţe) au drept corespondent cele şapte note muzicale, cele şapte ceruri, cele şapte planete, cele şapte zile ale săptămânii. Unele culori simbolizează elementele:  roşul şi portocaliul simbolizeaza focul, azuriul, galbenul sau albul simbolizează aerul, verdele şi albastrul apa, negrul sau cafeniul simbolizează pământul. De asemenea ele simbolizează spaţiul: albastrul simbolizează dimensiunea verticală, albastrul deschis simbolizează înălţimea (cerul), albastrul închis simbolizează baza (orizontul), roşul simbolizează dimensiunea orizontală, mai deschis la răsărit, mai închis la apus. Culorile mai simbolizează timpul: negrul reprezintă timpul propriu-zis şi albul atemporalul, ansamblul lor rezonând în tot ceea ce însoţeşte timpul, alternanţa lumină – întuneric, forţa şi slăbiciunea,  somn şi veghe.

Prima culoare pe care o discutăm este Roşu, o culoare foarte puternică. De aceea roşul captează foarte repede atenţia. În acest caz se recomandă ca persoanele care optează pentru o îmbrăcăminte sau accesorii de această culoare să fie stăpâne pe sine şi nu prea timide. Totodată, roşul este şi culoarea pasiunii. Roşu are un efect stimulator general, provoacă, incită la acţiune, îndeosebi în plan psihomotor, stimulator intelectual. Simbolizează căldura, focul, pasiunea, entuziasmul şi agresiunea.

Oranj este o culoare revitalizantă care reprezintă energiile solare şi anunţă deschiderea către ceilalţi şi sinceritate. Firea persoanelor care preferă această culoare este una sociabilă care îşi va face întotdeauna mulţi prieteni şi care dispune de calităţi de comunicare de excepţie. Este culoarea care îndeamnă la un puternic simţământ matern, la nevoia de a oferi protecţie, fiind culoarea fericirii. Este o culoare sociabilă, mai activă decât galbenul, care lasă impresia de optimism, veselie, însă pe suprafeţe întinse poate fi iritant.

Galbenul stimulează vederea, simbolizând văpăia soarelui, energie, bucurie, căldură, fructe şi cereale coapte. Galbenul este o culoare benefică, iar în combinaţie cu albul pur se obţine galben pal. Este totodată şi culoarea geloziei. Se ştie că această culoare stimulează şi întreţine starea de vigilenţă, sporeşte capacitatea de mobilizare şi concentrare a atenţiei, predispune la comunicativitate; dă senzaţia de căldură şi de intimitate.

Verdele este o culoare excelentă pentru realizări financiare, fiind deci culoarea câştigului financiar. Se spune că persoana care-l poartă e înclinată sa ia iniţiativă, având bună dispoziţie, relaxare, meditaţie, echilibru, siguranţă. El facilitează deconectarea nervoasă.

.

Albastrul este o culoare liniştitoare, fiind culoarea intelectualului. Este dealtfel şi simbolul unei iubiri ascunse. Această culoare favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiţie şi de încetinire a ritmului activităţii; îndeamnă la calm şi reverie, concentrare şi linişte interioară, seriozitate, meditaţie. Pentru a scapa de stres şi a fi mai calm, soluţia este albastrul. Albastrul reprezintă culoarea păcii, de asemenea, autoritatea şi încrederea – de aceea uniformele sunt, deseori, albastre. Este o culoare ideală pentru a fi purtată la un interviu pentru angajare.

Violetul este culoarea legată de paranormal, dar este şi o culoare a suferinţei. Are un efect stimulator, neliniştitor şi descurajator, dând senzaţia de gravitate. Semnificaţia psihologică este de tristeţe, melancolie. Violetul este o culoare regală – asociată, în general, cu luxul, creativitatea, spiritualitatea şi tot ceea ce este sofisticat.

.

Albul semnifică vindecare, purificare, nou, neatins, calm. Albul reprezintă puritate. Totodată, albul sugerează şi sinceritatea. Are efecte de expansivitate, uşurinţă, suavitate, robusteţe, puritate, răceală; exprimă pace, împăcare, linişte, inocenţă, curăţenie, sobrietate.

.

Negrul sugerează confuzie, nehotarâre, durere, despărţire. Are efecte psihologice de nelinişte, reţinere, depresie, introversie; impresie de adâncime, greutate; are o semnificaţie psiho-afectivă de tristeţe, sfârşit, singurătate, despărţire, doliu. Poate fi utilizat ca element de delimitare, contrast sau fond pentru celelalte culori.

Culorile contrarii, precum albul şi negrul simbolizează dualismul intrinsec al fiinţei umane. O îmbrăcăminte în două culori, asemenea a două animale faţă în faţă, faţă-n spate, spate-n spate sau doi dansatori, toate exprimând conflicte ale unor forţe care se manifestă la toate nivelele existenţei; de la universul cosmic la lumea intimă, negrul reprezentând forţele nocturne, negative şi involutive, albul forţele diurne, pozitive şi evolutive. „Echilibre” de culori contrarii pot fi considerate şi „unităţile” roşu – albastru care simbolizează opoziţia între cald şi rece, între cer şi pământ, între benefic şi malefic.

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. dracsanu vlad paul

    14 aprilie

    din ce am citit in mare am inteles ca culorile ajuta omul sa isi gaseasca locul in acesta planeta
    multumesc de ajutor

  2. […] This post was mentioned on Twitter by Revista Atelierul. Revista Atelierul said: Revista Atelierul Nou – Simbolistica culorilor. Citeste acum http://tinyurl.com/244gayr […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share