Lansarea primului număr Atelierul

Distribuie articolul:
Share

Să începem cu mulţumirile 🙂

Multumesc tuturor celor care au venit ieri la lansarea primului număr al Atelierului, pentru că au adus cu ei gânduri şi urări de bine, pentru că n-au ţinut cont de vremea urâtă de afară şi au dovedit că dacă strângem într-un loc oameni frumoşi şi creativi putem să colorăm pentru câteva ore şi cea mai înnorată zi.

Sper că şi noi, cu micile noastre surprize am reuşit să le facem o primire călduroasă, pe măsura aşteptărilor.

Mulţumesc dragelor mele colege de redacţie: Mihaela, Raluca, Luiza, Alexandra şi mai ales Gabrielei care a venit tocmai din Cluj, doar pentru a participa la lansare. Draga mea, în iunie ne luăm revanşa şi lansăm următorul număr în Cluj 🙂

Şi nu în ultimul rând, mulţumim celor de la Club Mojo pentru că au fost gazde excelente şi ne-au lăsat să ne facem de cap.

Pentru cine n-a apucat să ajungă la eveniment, vă anunţ că am făcut o pagină nouă numită Atelierul în care veţi putea vedea de acum încolo toate numerele. De asemnea, pentru o rezoluţie mai bună puteţi intra pe Issuu cu un click aici.

Şi pentru că ştiu că sunteţi curioşi să vedeţi poze, le ataşez aici pe primele primite, cu promisiunea că până luni le strângem pe toate pe pagina de facebook şi dam drumul concursului promis.

Comentarii

Teodora Vlădescu (aka Zazine) a absolvit cursurile Universității București, Facultatea de Istorie, secția Istoria Artei şi ale masteratului Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Din 2010 lucrează ca graphic designer şi DPT (a colaborat cu numeroase ONG-uri, Cel.ro, editurile Herald și ACT și Politon), şi este partea vizual-creativă a asociaţiei Atelierul de Creaţie.

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Allyingraphicland

    12 mai

    Sau in Brasov? 😛

  2. Ralu

    12 mai

    Atunci sa speram ca numarul 3 se va lansa in Timisoara? 🙂

  3. Am venit cu mare drag si chiar sunt bucuroasa ca v-am cunoscut(face to face) Va astept la Cluj in iunie sa facem si acolo o lansare de poveste 😀
    Va imbratisez!

  4. Imi place foarte mult revista! Asezarea in pagina, fotografiile, totul! Arata foarte curata si realizata cu bun gust!

    Va multumesc pentru articol! Ma simt onorata!

  5. Hehe si eu pe acolo cu prietenele mele 😀 A fost dragut 🙂

  6. O lansare foarte frumoasa…multumesc pentru interviu)

  7. Kittenhood

    8 mai

    Ma bucur mult sa aflu ca urmatorul numar se lanseaza la Cluj!

  8. E minunata revista! Iar coperta e de poveste.. Ma bucur sa imi vad 2 tutoriale:-)
    Felicitari tuturor!!!

  9. […] This post was mentioned on Twitter by Revista Atelierul. Revista Atelierul said: Revista Atelierul Nou – Lansarea primului număr Atelierul. Citeste acum http://tinyurl.com/245duyp […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share