CITEȘTI

Epoleţii la putere

Epoleţii la putere

Distribuie articolul:
Share

Deşi  este o tematică reluată din anii trecuţi, noua tendinţă p-v 2010 numită Military Look  aduce un plus de feminitate şi romantism ţinutelor în zona superioară, punctul de referinţă fiind umerii ornamentaţi cu epoleţi sofisticaţi şi buzunarele aplicate decorate cu bumbi metalici combinaţi cu insigne colorate.

Cristophe Decarnin, designerul casei Balmain este cel care în urmă  cu un sezon infiltra pe catwalk umerii arhitecturali sau decoraţi şi tot el readuce în prim plan tema militară combinată cu un look rock fiind acompaniat şi de alte case de modă de renume. Noua epocă militară are însă un touch foarte feminin, elaborat şi elimină cu totul tenta agresivă şi aspectul sobru ale ţinutelor obisnuite army.

În acestă vară cap de afiş sunt ornamentele  umerilor cu şiruri de mărgele intersectate, aplicaţii manuale din dantelă, tulle, combinaţii de lanţuri cu margele, volane din voal de mătase, flori din chifon, nasturi şi ciucuri de mătase strălucitori, epoleţi lucraţi asimetric sau aplicaţi numai pe un umăr, suprapuneri ingenioase de materiale sau decupaje în ţesături  dublate cu tulle sau plasă fină elastică,important este ca abordarea să fie cât mai creativă iar imaginaţia să fie ferită de încorsetări sau limite.
Toate aceste accente cu rol decorativ sunt transpuse pe mai toate articolele vetimentare: bluze din poplin sau tricot, trench-uri, sacouri, bolero-uri, cămăsi, jachete scurte, o notă stilistica de care ar trebui ţinut cont ar fi aceea să fie purtate cu fuste sau pantaloni scurti, fuste creion ori pantaloni slim.

tendite handmade epoleti

tendite handmade epoleti

tendite handmade epoletitendite handmade epoleti

Artiştii handmade s-au alăturat acestui nou val cu multă pricepere şi talent aducând un aer fresh şi original în sfera Soft Military, iar combinaţiile de materiale şi formele inedite de epoleţi sunt sintetizate în cateva direcţii : gothic-rock, russian touch, neoromantic, reperezentari diafane, beads theory şi îmbinarea reuşită ale unor idei aparent opuse gen patchwork – mixaje stilate de materialităţi sau suprafeţe: mărgele, voal, elemente metalice, nasturi, volane, ruje,  pasmanterii, benzi de satin, pene, fulgi, ciucuri şi alte accesorii interesante ca formă.

Fiecare artist în parte  abordează acestă temă într-un stil ce-i dezvăluie personalitatea şi îşi expune povestea într-o manieră ieşită din tipare condimentată cu pasiune şi dăruire. Deşi creaţiile  handmade au un aer nonconformist, totuşi există un numitor comun ce le leagă: feminitatea care se desprinde din acest joc artistic.

Vă invit să vizionaţi ce iese din atelierul lor plin de idei  :

handmade epoleti breslo tendinteTalentatele sunt: LadyBeads, HiraMayaShakia, ElyseeArt si RepublicOfTutu

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share