CITEȘTI

Plimbare de weekend în GRĂDINA CU ARTIŞTI

Plimbare de weekend în GRĂDINA CU ARTIŞTI

Distribuie articolul:
Share

Sâmbătă şi duminică, 28 şi 29 august a.c., la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu – Bulevardul I.C. Brătianu, nr.2, staţia de metrou Universitate) pentru toţi iubitorii de artă se deschide „Grădina cu Artişti” – Ediţia de vară.

Evenimentul, care se va desfăşura  între orele 11:00 şi 20:00, cuprinde o serie de  ateliere de creaţie artistică (pictură pe sticlă, ceramică, pictură pe lemn, bodypainting, fotografie, atelier de testare a aptitudinii muzicale) şi o expoziţie cu vânzare de bijuterii, haine şi acesorii „hand-made”.

Amatorii de „frumos” sunt invitaţi să-şi exerseze talentul la atelierele de creaţie amenajate în curtea Palatului Şuţu şi să-şi aleagă cadoul preferat de la expoziţia de „hand-made”.

„Grădina cu Artişti” îşi propune să promoveze arta, lucrul manual şi dezvoltarea creativităţii personale, prin participarea comună, a artiştilor şi a publicului larg, la atelierele de creaţie. „Meşteri” pricepuţi, veniţi din toată ţara, vor încerca timp de două zile să dezvăluie celor interesaţi câte puţin din secretele picturii pe sticlă şi pe lemn sau a bijuteriilor „hand-made”. Din Grădină nu vor lipsi artiştii împletitori de codiţe afro colorate.Printre noutăţile ediţiei de vara a „Grădinii cu Artişti” se numără standul cu păpuşi din faianţă şi textile, create ca „manifest”contra păpuşilor prin care se promovează frumuseţea artificială.Intrarea la expoziţia de „hand-made” este liberă.Participarea la atelierele de creaţie ale „Grădinii” se face pe bază de înscrieri, preţul unui bilet fiind de 5 lei.

Mai multe informaţii se pot găsi pe blog-ul evenimentului.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share