CITEȘTI

Din natură, pe pielea noastră

Din natură, pe pielea noastră

Distribuie articolul:
Share

De când am devenit posesoarea unui bebeluș cu piele delicată,  am adăugat cuvinte noi în vocabularul meu, cuvinte intimidante precum “parabeni”, care mai demult nu-mi făceau nicio impresie. Pentru cele care nu știu, parabenii sunt substanțe toxice foarte populare în compoziția produselor cosmetice moderne, fie că sunt de firmă sau no-name.

Așa că a început să-mi pese de produsele sănătoase și naturale -naturale nu doar pe etichetă- și așa am dat peste Adriana, cea care fabrică produsele cosmetice Maryllis. Atrăgătoare, colorate, frumos prezentate, arată ca niște bunătăți pe care efectiv le-ai mânca din ochi.

R.F.: Cum ai început să produci săpunuri naturale?

A.: Din totdeauna am preferat să mă îngrijesc acasă cu produse făcute de mine, ca de exemplu masca exfoliantă sau hidratantă din ulei, gălbenuș de ou, făină de mălai, fructe, cafea sau orice altceva găseam prin bucătărie și știam că îmi este de folos. Întodeauna am căutat produse naturale iar în ultima vreme produsele bio de întreținere și îngrijire.

La un moment dat am vrut să-mi deschid un magazin virtual cu produse bio, dar tot căutând informații mi-a venit ideea să fac eu produse cosmetice din ingrediente naturale, așa că am început să mă documentez cum aș putea să fac săpun.

La început produsele le-am folosit eu și soțul meu, zi de zi, iar apoi când a apărut și băiețelul nostru am preferat să folosesc un săpun făcut de mine, fără parabeni, conservanți sau alte chimicale. Deși se spune că produsele pentru bebeluși sunt cele mai putin  nocive, citind ingredientele de pe etichete m-am convins că nu e așa.

R.F.: Și eu sunt acum mămică, preocupată de autenticitatea produselor naturale, îți dau dreptate în privința etichetelor înșelătoare de pe produsele destinate copiilor. De la tine mă interesează să știu mai multe despre ingredientele folosite la fabricarea săpunurilor.

A.: Aș vrea să menționez mai întâi că niciun săpun nu poate fi făcut fără sodă, ulei și lichid.  Cine zice că se poate, îl rog insistent să se mai documenteze și eventual să întrebe un chimist. Metoda de fabricare a acestui săpun se numește „la rece” deoarece nimic nu se încălzește. Nu se folosește metoda bunicii, care făcea săpunul în grădină, la tuci.

Săpunurile Marillys au la bază decocturi de plante, ceaiuri, sucuri de fructe, lapte sau apă de izvor. Apoi am adăugat uleiuri, ca de exemplu ulei de măsline, ulei de cocos, ulei de sâmburi de struguri, ulei de mușețel, ulei de cătină, ulei de galbenele, ulei de cânepă, ulei de migdale, ulei de palmier.

Și pentru că uleiurile nu se încălzesc, ele nu își pierd proprietățile, așa că pielea vine în contact cu acele uleiuri pe care eu le numesc „prețioase”. Citind despre fiecare ulei pe care îl folosesc, am descoperit că natura ne oferă o mulțime de remedii foarte simple și la îndemâna oricui, mult mai simple și mai ieftine decât cremele  din reclame.

R.F.: Care consideri că e cea mai mare realizare a ta de până acum?

A.: Săpunul cu lăptișor de matcă este un produs de care eu sunt mândră. Este ceva mai deosebit pentru că nu se lucrează la fel ca celelalte săpunuri, în primul rând ustensilele pe care le folosesc pentru fabricarea lui sunt diferite, apoi lăptișorul de matcă în stare pură este greu de obținut și de aceea destul de scump.

Am lucrat mult la această rețetă până a ajuns la forma finală. Ultimul retuș a fost să adaug o cantitate mică de ceară de albine pentru ca săpunul să nu se topească atât de ușor în săpunieră, să nu devină mucilaginos.

Un alt produs de care eu sunt mândră este săpunul sub formă de prăjitură. Pentru acesta timpul de uscare este dublu deoarece torn mai întâi baza, o las la uscat, iar abia apoi torn partea de sus, iar decorul îl fac în funcție de sezon.

R.F.: Din felul cum arată produsul final se vede că sunt făcute cu drag, cu interes. Care e motivația de a te ocupa de crearea unor astfel de produse?

A.: Principala mea dorință este să aduc în atenția tuturor faptul că ceea ce este creat de natură este mult mai sănătos decât ceea ce este creat într-un laborator.  Iar motivația de a continua să fac ceea ce am început din pasiune, o primesc de la cei ce cumpără produsele și sunt mulțumiți.

R.F.: Ce fel de clienți „gustă” produsele Marillys?

A.: Clienții care cumpără produsele Marillys în general sunt persoane care fug de cosmeticele  pline de conservanți, coloranți și mirosuri sintetice. Foarte multe  cliente sunt  mame care pun preț pe sănătatea lor și cea a familiei.

R.F.: Cum arată o zi  obișnuită din viața ta?

A.: De dimineața până seara mă ocup de băiețelul meu, dar în clipele libere mai răspund la mailuri sau la comenzi. Seara, după ce adoarme T, începe ziua mea de lucru. Pregătesc pachetele cu săpunuri pentru a le duce a doua zi la poștă, citesc, mai scriu articole pe blog sau mă mai documentez. Din când în când, mai reușesc să citesc câte o carte, așa pentru sufletul meu.

R.F.: Ce altceva ne-ai mai putea spune despre tine?

A.: Prin faptul că îmi cunosc punctele slabe și încerc mereu să mi le corectez, aș spune că sunt autodidactă, sunt punctuală și mă țin de cuvânt  atunci când promit ceva.

În timpul liber sunt visătoare, mă simt un copil care are nevoie încă să se joace și cred că sunt partenerul ideal de joacă al băiețelului meu și al copiilor cu care el se joacă.

Interviu: Ralu Faur

Poze: Adriana (Marillys)

 

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Aceleasi dorinte si realizari le am si eu …….. tot sapunaritul , gradinaritul , natura .!!!!!!!!!!!!!!!!!Parca m-a regasesc in aceste descrieri . Am avut si am si eu pers. care soresc sapunuri cu miros wauuuuuuu …. si le-am trimis sa isi cumpere un deodorant , trebuie sa fii educat ,, in natural ,, sa stii ce inseamna mirosul unui sapun natural . sanatate si spor in ceea ce ti-ai propus. p.s.- eu am expuse sapunelele pe facebook la ,, Savin Amalia ,,

  2. Adriana

    21 septembrie

    Multumesc pentru complimente. Leti si eu tocmai din acest motiv am inceput sa- mi fac sapunul si produsele cosmetice, nu am incredere in ceea ce pun altii in produse. Am vazut si eu produse pe a caror eticheta scrie ca e un produs natural iar la ingrediene apar coloranti( albastru de metil), parfumuri sau conservanti pentru a mari perioada de valabilitate. Pe aceeasi tema am scris si un articol ca nu trebuie sa ne incredem neaperat in faptul ca e scris natural ci e bine sa ne uitam la ingrediene( este obligatoriu sa fie scrise toate) apoi e bine sa le mirosim sa ne uitam la cel care il vinde( cat este de natural). De exemplu pe mine nu ma incanta un sapun care are un miros puternic ci unul care are un miros ma subtil si mai natural, un miros natural nu e neaparat ft placut; mai mult ma inereseaza cum ma ajuta ingredientele.

  3. Leti

    20 septembrie

    Am avut o tentativa (esuata din cauza intarzierii comenzii) de a-mi cumpara sapun handmade.Multumita acestei tentative…..am facut marele pas : acela de a-mi „fabrica” eu sapunul.
    Si asa am ajuns la concluzia (mai ales dupa ce am vazut undeva,cum cineva vindea sapunul cu 4 lei 100 de grame,in cazul comenzilor mai mari de 1kg) ca nu tot ce se prezinta handmade si sanatos in materie de sapun trebuie luat ca atare.

    Nu se poate sa folosesti ingrediente scumpe (vezi ulei de catina,unt de cacao – acestea imi vin primele in minte ,pentru ca le-am vazut in weekendul trecut la ce preturi se comercializeaza la noi) si sa rezulte sapun ieftin.La un simplu calcul ,la sapunul meu,unde singurele ingrediente mai fancy -daca pot spune asa – au fost uleiul de cocos bio si un fel de ulei de palmier solid si bio,pretul de productie,ca sa ii spun asa…..sare cu ceva de 4 lei.

    Deci cred ca si aici trebuie putin atentie,pentru ca nu avem cum controla ce intra in compozitia produselor cosmetice handmade ,decat daca le facem noi.

  4. Ralu

    19 septembrie

    Ma bucur 🙂
    si eu abia astept sa testez din ele.

  5. Rox

    19 septembrie

    Felicitari, Adriana, pentru ceea ce faci!
    Mult succes in continuare!

  6. Anca

    17 septembrie

    Mi-a placut tare interviul!:)
    Produsele Adrianei sunt intr-adevar apetisante tare!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share