Revista Atelierul la Peninsula

Distribuie articolul:
Share

Săptămâna trecută ne-am făcut de cap și-am plecat tocmai până la Târgu Mureș, la festivalul Tuborg Greenfest Peninsula, pentru care am fost și parteneri media. Am plecat din București cu noaptea-n cap ca să evităm traficul și căldura sperând că Tg. Mureș va fi ma răcoros decât capitala. Ne-am înșelat, și prima impresie pe care am avut-o când am intrat în campusul festivalului a fost una de cuptor încins. Din fericire organizatorii s-au pregătit bine pentru vremea caniculară: erau terase acoperite în tot campusul, erau corturi închise răcoroase și era deschis accesul spre ștrandul și parcul alăturat – de departe locul preferat al peninsularilor în timpul zilei.

Ce ne-a surprins în mod plăcut a fost oferta foarte variată de activități disponibile în campus. De la sporturi dintre cele mai accesibile și obișnuite: basket, fotbal sau volei, la activități mai puțin comune: tras cu arcul, mersul în sphereball sau cățărări pe lăzi de bere. Pentru amatorii de senzații tari existau catapulte și bungee jumping iar pentru cei mai cuminți table și șah. Ne-a plăcut foarte mult și zona ONG-urilor, de departe cea mai colorată și veselă din campus.

De la jumătatea zilei deja începeau concertele, mai întâi pe scena „României” unde ne-am bucurat să-i revedem pe Țapinarii iar apoi pe scena principală Tuborg. Odată cu lăsarea serii campusul se umplea brusc și fiecare migra de la o scenă la alta încercând să prindă cât mai multe din formațiile preferate. Cum era de așteptat scena principală era principalul punct de atracție: aici au cântat cele mai mari nume ale festivalului: Guano Apes, Kasabian, Iggy Pop și Within Temptation. Singura mea obiecție a fost că aceste concerte începeau foarte devreme, de la 22:30, și s-au suprapus cu alte concerte lăsând fără public formațiile mai mici. Personal cea mai interesantă scenă mi s-a părut Kiss Terrace, aici am văzut: K’s Choice, Urma (până a început Guano Apes), NOHA, Thunderground (până a început Kasabian) și Ska Cubano. Mi-a plăcut mult că au mers pe ideea de formații numeroase cu instrumente multe și variate – absolut perfecte pentru festival.

Alte lucruri care m-au bucurat au fost: campingul (bine poziționat față de scene, bine luminat și oferind posibilitatea de a-ți încărca telefonul), opțiunile variate de mâncare vegetariană (tocmai ce-am împlinit 11 ani de când sunt vegetariană și-mi făceam griji că va trebui să supraviețuiesc doar cu cartofi prăjiți), Peninsula Dependenților de Trailere din cortul Port.ro (pentru că și noi pierdem ore uitându-ne la trailere), lecțiile de dans tot de la Port.ro (la care n-am participat, dar care au fost foarte amuzant de urmărit) și mini-expoziția Wood be nice a atelierului Una Isola Muy Hermosa.

Comentarii

Teodora Vlădescu (aka Zazine) a absolvit cursurile Universității București, Facultatea de Istorie, secția Istoria Artei şi ale masteratului Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Din 2010 lucrează ca graphic designer şi DPT (a colaborat cu numeroase ONG-uri, Cel.ro, editurile Herald și ACT și Politon), şi este partea vizual-creativă a asociaţiei Atelierul de Creaţie.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share