Go Green – grădina din balcon

Distribuie articolul:
Share

A venit primăvara!  De fapt, vreau să vă spun că a venit primăvara și în balconul meu de bloc: anul acesta m-am decis să îi arăt fetiței mele de 6 ani cum cresc legumele. Am luat această decizie deoarece în urma unei vizite la o mătușă am primit dulceață și zacuscă făcute de dânsa cu legumele din grădina proprie. Un aspect deosebit pentru o fetiță care a crescut văzând cum cumpăram periodic legume de la supermarket. Ea a concluzionat: îi plac legumele handmade, adică cele crescute în grădină și nu la supermarket.

Așa că am început să mă documentez: bibliotecă, Internet, cunoștințe, grădinari pricepuți. Poți să crești legume și fructe în balcon la bloc. Am căutat și o soluție alternativă pentru ghivece, mai ales că unele plante, cum sunt salata și fasolea pitică, vor avea volum și înălțime. Recunsc, am fost uimită să aflu că poți crește legume în recipiente…să le zicem alternative: sticle de plastic, containere de metal, saci de plastic, de rafie sau de cânepă, lădițe, oale și alte vase vechi și există o adevărată literatură de specialitate în acest domeniu. Reciclarea e foarte importantă și acest domeniu se pretează bine pentru reciclare. Am ales sticlele de plastic de 2 L și de 10 sau 5 L. Le prefer pe cele în care a fost apă, deoarece nu păstrează un miros deosebit. Problemă rezolvată.

Următoarea sarcină: să nu las sticlele de plastic, pet-urile, așa golașe. M-am gândit câteva zile bune ce hăinuțe li s-ar potrivi. Am găsit: pânza de sac – o pânză ieftină ce se găsește la magazinele de materiale și care are un aspect rustic potrivit pentru proiectul meu.

Dacă ți se pare o idee potrivită pentru grădina ta, oriunde s-ar afla ea, urmărește mai jos ce decorații am aplicat pe pânza de sac. Am folosit și lână colorată, ace groase, sfoară și foarfece.

Am decupat sticlele de plastic gândindu-mă la ce plante vor crește în ele. Am folosit sticle de 2 L pentru căpșuni, pătrunjel, mărar și de 10 L pentru ceapă, usturoi, salată, roșii cherry și fasole pitică. Cu un ac încis am găurit partea de jos – pe acolo se va scurge apa.

Am măsurat și tăiat pânza de sac să se potrivească și să învelească sticla.

Apoi am adoptat strategii diferite pentru decorare. Am cusut cu ață colorată marginile de sus și de jos, cu punct leneș, ca să nu se destrame pânza, dar și pentru a contura rotundul recipientului.

Cu sfoară, lână albă și roșie am făcut un șnur cu care am legat de jur împrejur, pe mijloc.

Pentru căpșuni – tratament special: am cusut două căpșuni și o floare.

Mi-a plăcut să cos și ceapa: am folosit un verde deschis, prăzuliu, de ceapă verde și proaspătă.

Iar usturoiul m-a dus cu gândul la funiile de usturoi: am împletit în trei un șnur cu lână verde, albă și sfoară și am decorat pânza cu alb și verde, să fie asortată.

Pentru unele recipiente am ales să cos pânza direct pe ele, deoarece aveau deja plante și pământ. Le-am cusut simplu, la spate, cu lână.

Cred că se pot folosi tot felul de decorațiuni: plante și fructe brodate, numele plantelor, mărgele sau fire colorate cu felurite texturi.

Acum ghivecele mele de sticle de plastic, învelite frumos cu pânză de sac, stau aliniate în balcon la lumină.

Ceapa și usturoiul au ieșit deja. Astept căpșunii. Urmează să cos hăinuțe pentru plantele aromatice de bucătărie.

Sper că ți-a plăcut ideea mea de reciclare. Dacă te hotărăști să o folosești, trimite-ne pe adresa redacției poze cu decorațiile și ghivecele tale.

Spor la lucru!

Ema

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Alina Si Alin Anton

    17 ianuarie

    Sooper

  2. FOARE FRUMOASE,GENIALA IDEEA…DAR AS VREA SA SIU DE UNDE AI LUA PANZA DE SAC,PANZA DE CANEPA??/

  3. Irina, pentru ca nu ma lasa sa dau reply la comentariul tau, iti scriu aici: panza de sac am luat-o de la Luxor, de la metraje. Cam 10 ron / metru. In alta ordine de idei, daca reazezi ceva inspirat de articolul de aici, trimite-ne si noua o poza sa o publicam. 🙂

  4. Irina Sim

    24 mai

    Va rog mult de tot sa imi spuneti si mie exact de unde a-ti luat panza de sac. Am cautat si am cautat si nu am gasit. Multumesc.

  5. O idee excelenta si un rezultat pe masura. Sunt superbe ghivecele astea. Felicitari !

  6. placut mult!

  7. Laura Grigore

    12 aprilie

    Foarte frumos şi foarte simplu. Am mai avut şi eu tentative de acest gen, cu PET-uri, dar m-am oprit, din păcate, pentru că nu am ştiut ce anume să folosesc pe post de farfurioare… Că doar apa în exces trebuie să se scurgă din ghivecel. Tu ce ai folosit?

  8. Loredana Rotariu

    6 aprilie

    Salut. Te pot intreba de unde ai cumparat seminte pentru mica ta gradina? Multumesc.

  9. Mihaela Berechet

    5 aprilie

    Mie mi-a placut… Si pe mine ma bate gandul sa fac ceva asemanator… Ma gandisem la niste jardiniere, dar cred ca ideea ta e mai originala 🙂

  10. Rux Copilarim

    3 aprilie

    Ce frumooooos!! Iti doresc sa te bucuri de gradinita:D!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share