CITEȘTI

Școala de Bijuterie Contemporană la AUTOR

Școala de Bijuterie Contemporană la AUTOR

Distribuie articolul:
Share

Assamblage – Școala de Bijuterie Contemporană participă pentru a doua oară la Autor – târg de bijuterie contemporană, aflat anul acesta la a șaptea ediție.  Acesta se va desfășura în perioada 12-13 mai la Sala Dalles, aducând laolaltă designeri, cumpărători și oameni din media, toți cu un punct în comun: pasiunea pentru bijuteria de autor.

Școala de Bijuterie Contemporană a fost înființată în anul 2010 de către designerul David Sandu, ca rezultat al interesului crescut din ultimii ani pentru acest domeniu și totodată datorită necesității existenței unui spațiu în care artiștii să deprindă tehnici prin care să își exprime creativitatea. Odată ce aceste tehnici sunt stăpânite, lucrurile își urmează cursul firesc, artiștii își înființează propriile ateliere și continuă să evolueze prin propriile eforturi. Pentru proiectul Assamblage este totodată un motiv de mândrie faptul că, începand de anul trecut, o parte din absolvenții cursurilor de bijuterie sunt acum prezenți ca designeri și expozanți în cadrul târgului.

 Participarea Școlii de Bijuterie Contemporană la Autor trasează un demers natural al lucrurilor, de la învățare la rezultat. “Este o ocazie absolut specială de întalnire cu oameni interesați de bijuterie și mai ales de bijuteria contemporană. Ca întotdeauna la Autor, apreciem enorm contactul cu un public selecționat, cu interes real pentru breasla autorilor de bijuterie. Este o completare a două ingrediente importante în peisajul profesional al bijuteriei contemporane românești, faptul că există un loc în care poți învăța bijuterie și un spațiu de expunere care excelează prin consecvență și selectivitate”, declară David Sandu.

Anul trecut Assamblage a lansat la cea de-a cincea ediție a Autor două workshop-uri (este vorba de cel de finisaje si cel de turnare în pământ de delft și os de sepie) care au fost ținute pe întreg parcursul anului 2011 și începutul lui 2012, care vor rula mai departe în calendarul de cursuri al școlii. În această ediție se va lansa un curs intensiv de modelaj în ceara și de turnare în argint, o tehnică consacrată denumită „ceara pierdută„. Pentru mai multe informații despre cursuri, precum și pentru demonstrații ale unor tehnici din procesul de creație al bijuteriilor, vă așteptăm să ne cunoaștem la Autor.

Fotograf Cristina Topan.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

  1. felicitari pentru daruire si prseverenta in lumea bijuteriilor!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share