Claudia Chindea: „Creativitatea se găsește în tine!”

Rătăcind pe net în căutare de frumos, am găsit lucruri care m-au impresionat prin originalitate, frumusețe și culoare. Astfel de opere de artă nu te lasă indiferent după ce le-ai văzut și le-ai plăcut, motiv pentru care am vrut sa aflu mai multe despre tot ce înseamnă Nerve Tonic. Mă bucur că Claudia (cea care face toate aceste minunății) a acceptat să ofere acest interviu pentru Revista Atelierul. E de datoria noastră să promovăm valori din lumea handmade-ului românesc. Așadar, vă invit să cunoașteți un om îndrăgostit de frumos, un om care face lucruri unice cu multă dăruire de sine, un adevărat artist – Claudia Chindea aka Nerve Tonic.

nervetonic

Bună Claudia, spune-ne și nouă câte ceva despre tine. Cum ai ajuns să faci lucruri de mână, unde ai învățat să le faci? De unde vine dragostea pentru frumos? De unde te inspiri?

Bună! Sunt Claudia Chindea, am absolvit „Universitatea de Artă și Design”- Cluj Napoca în 2002 secția Grafică.
Înainte de a mă decide să urmez o școală de artă am simțit atracția față de lucrul de mână datorită bunicii mele, cea cu care am țesut de mică la război- și acum mă gândesc cu emoție și drag la ghemele colorate pe care le folosea la țesut. Și mama, datorită profesiei sale (croitoreasă), m-a învățat să cos la mașină, astfel încât, din liceu îmi făceam singură haine pe gustul meu.
După ce am terminat facultatea, tot ceea ce am făcut a avut legătura cu abilitățile și predispozițiile acumulate în acest domeniu.
Consider că toți avem „dragostea pentru frumos”, dar o transmitem prin diferite mijloace.
Dacă lucrez cu plăcere nu trebuie să caut inspirația, vine singură.

Claudia Chindea

De unde vine denumirea de nerve tonic?

Întrucât produsele mele au o cromatică veselă, reușesc, cred eu, să transmită o stare benefică, fiind un adevarat remediu al indispozițiilor cotidiene. „Un leac pentru suflet”, cum ar zice bunica mea. Pentru ca mesajul să fie perceput corect de clienții mei din străinătate, am ales această denumire „NERVE TONIC”.

Claudia Chindea

De ce ai ales să faci gentuțe, bijuterii și accesorii de acest fel? De ce nu te-ai orientat într-o altă directie, cum ar fi desen, sculptură, păpuși de autor, orice altceva?

Între mine și cei care aleg să-mi achiziționeze produsele s-a creeat un „univers de așteptare”, întrucât am fost mereu atentă la cerințele lor.
Am considerat că le pot aduce mai multă bucurie asigurându-mi în acest fel existența.
Nu consider că ar trebui să realizez numai lucrări de grafică, dacă asta este specializarea mea în acte, atâta timp cât activitatea pe care o prestez în prezent presupune multă implicare și noutate. Nu înseamnă că această preocupare este singulară deoarece cu aceeași pasiune pictez, confecționez diferite produse din ceramică, am realizat chiar și o colecție vestimentară particulară. În paralel, organizez evenimente și nu las să îmi scape nicio oportunitate care are tangențe cu domeniul meu și îmi face plăcere. Îmi manifest deschiderea față de orice încercare inedită.

Claudia Chindea

Cu ce materiale lucrezi? Piața din România oferă toate materialele de care ai nevoie sau faci comanda de produse din afară?

Lucrez numai cu materiale de pe piața internă, pentru că îmi sunt mai accesibile.
Aș fi tentată să lucrez și cu materiale noi, dar activitate mea nu are încă anvergura scontată.

Claudia Chindea

Am văzut că ai un site foarte drăguț și te felicit cu această ocazie. Imaginile sunt perfecte, iar acesta este un factor important atunci când vinzi produsele pe internet. Vreau să știu dacă apelezi la serviciile unui fotograf sau tu faci  fotografiile produselor?

Mulțumesc pentru aprecierile referitoare la perfecțiunea imaginilor. Ea se datorează soțului meu, Daniel Chindea, care este fotograf și gestionează site-ul meu.

Claudia Chindea

Dacă tot am atins acest subiect de vânzări online, este acesta un business de succes la etapa actuală sau este mai simplu să-ți vinzi produsele la târguri sau magazine?

Desigur că internetul și vânzările on-line ajută foarte mult și au prioritate, fiindcă e greu de ajuns la un târg, atunci când distanța este prea mare. Baia Mare și Bucureștiul nu sunt tocmai orașe vecine…

Claudia Chindea

Cum îți promovezi produsele?

Mi-am făcut cunoscute produsele prin intermediul site-ului „BRESLO”. Această promovare e suficientă, întrucat nedispunând de șase mâini, nu aș reuși să țin pasul cu toate comenzile primite.

Care este rolul unui artist handmade la etapa actuală în România? Este educat cumpărătorul să aprecieze corect și să cumpere produsele de autor sau este tentat să achiziționeze produse ieftine și de proastă calitate?

Părerea mea este că fiecare produs atrage cumpărătorul potrivit. Așa se întâmplă și în muzică și în orice domeniu.
Am început să confecționez accesorii pornind de la refuzul banalului care ne asalteză continuu. Am constatat, cu surprindere, că produsele sunt apreciate și am prins mai multă încredere în ceea ce fac.

Claudia Chindea

Ai avut clienți nemulțumiti? Dacă da, de ce?

Până acum, clienții nu mi s-au plans, dar dacă ar exista motive, nu aș considera că acest fapt e un afront. Aș căuta soluții de remediere.

Ai lucrări preferate? Care sunt acestea și de ce?

Îmi plac produsele mele, deși sunt în așteptarea unei lucrări care să mă uimeasca pe mine însămi.

Claudia Chindea

Organizezi workshop-uri pentru cei care doresc să învețe să facă ceea ce faci tu? Da, povestește-ne mai multe despre acestea. Nu, de ce?

Nu am organizat workshopuri fiindcă originalitatea presupune căutare individuală.
Creativitatea nu se poate împrumuta, nu se poate învăța, ea se găsește în tine!

Ce lucrare faci în momentul de față?

În momentul de față, onorez o lucrare pentru o mai veche clientă.

Ce planuri de viitor ai? Ți-ar place să faci și altceva decât ceea ce faci acum?

Desigur! Am mai multe idei și aștept ca una dintre ele să mă acapareze în totalitate.

Claudia Chindea

Ce sfat ai da celor care vor să-și facă din hobby-ul pe care îl au o afacere prosperă? Ce factori merită luați în calcul?

Nu există un „rețetar” al transformărilor miraculoase. Numai atunci când privești afacerea ca pe un hobby (și invers) se produce miracolul.

Îti mulțumim mult Claudia pentru timpul acordat nouă. Îți dorim multă inspirație și succese mari.

Mulțumesc pentru urări și sper ca și pe viitor produsele mele să vă atragă atenția.

Interviu realizat de Gabriela Galamaga

16 Comentarii
  1. Doricica 42 de ani ago
  2. belleany 42 de ani ago
  3. chindea 42 de ani ago
  4. monica 42 de ani ago
  5. Amy Crafts 42 de ani ago
  6. lavinia sendria 42 de ani ago
  7. eugenia 42 de ani ago
  8. Camelia 43 de ani ago
  9. chindea 43 de ani ago
  10. Lavinia Avram Stanculescu 43 de ani ago
  11. Lavinia Avram Stanculescu 43 de ani ago
  12. Didi 43 de ani ago
  13. aniri 43 de ani ago
  14. Daria 43 de ani ago
  15. chindea 43 de ani ago
  16. beltane 45 de ani ago

Spune-ne părerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

%d blogeri au apreciat: