Inspirație vs. Inovație

Distribuie articolul:
Share

Unele idei de accesorii sunt atât de ingenioase, frumoase și neașteptat de simple încât iau pe sus internetul și sunt multiplicate la nesfârșit de artizani și creatori din toată lumea. Dar din păcate, de cele mai multe ori, sunt luate ca atare și reproduse fără nicio încercare de inovație din partea creatorului. Așa s-a întâmplat cu broșele flori din petale arse. Deși ideea lor circula deja de ceva vreme, primăvara asta m-am simțit asaltată de mai toate tarabele de târg cu aceste floricele colorate și supradimensionate.

Adevărul e că sunt chiar simplu de făcut (le-am făcut chiar cu copii de 10 ani) dar tocmai simplitatea lor te prinde în capcană și le face să semene cu toate celelalte flori cu petale arse. Am căutat scurt printre artizanii români și descoperit o groază de flori din astea care păreau făcute toate de aceeași mână, dar și câteva care ieșeau în evidență aducând conceptului ceva în plus.

Pentru primele n-o să public sursa (deși tocmai ce ne-a explicat Daria de ce e bine să publicăm sursele fotografiilor) pentru că sunt convinsă că mai există foarte foarte mulți artizani care fac și ei aceleași broșe așa că n-o să le fac publicitate negativă celor care au avut nenorocul să-mi iasă mie în cale.

Așa că înainte să începi să reproduci un accesoriu văzut pe internet, caută și documentează-te! S-ar putea să fie deja mii de variații pe temă iar asta ar trebui să-ți dea de gândit: ce poți tu să faci ca să ieși în evidență și să ai o creație originală?

Răspunsul simplu ar fi să-ți alegi cu grijă materialele și culorile. Poate alegi un tulle creponat sau un satin moale, poate îți plac nuanțele contrastante sau degrade-urile; oricum ar fi, încearcă să aduci un strop din stilul tău personal în orice creație.

1. Accesorii romantice de Hăinuțe Colorate

2. Ara de Alegria

3. Valurile mării din colecția „Fleurs pour l’âme” de Didiliciozza

4. Broșa Pastel the Time de EbonyVintage

Dacă nu ți se pare de ajuns, atunci schimbă forma petalelor sau chiar a florii, adaugă elemente noi sau schimbă cu totul baza materială. Păstrând conceptul de bază, îl poți dezvolta și inova – totul depinde de creativitatea ta!

1. Broșa Lusy de Lusiana

2. Broșă dantelată cu trandafir de Luca Shop

3. Primăvara de Meda

4. Trois Fleurs de Iuliana Asoltanei

Comentarii

Teodora Vlădescu (aka Zazine) a absolvit cursurile Universității București, Facultatea de Istorie, secția Istoria Artei şi ale masteratului Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Din 2010 lucrează ca graphic designer şi DPT (a colaborat cu numeroase ONG-uri, Cel.ro, editurile Herald și ACT și Politon), şi este partea vizual-creativă a asociaţiei Atelierul de Creaţie.

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Nici ale mele nu sunt tocmai obișnuite, încerc să experimentez și să… inventez noi SOIURI de flori :))
    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.358528807590467.1073741834.264667653643250&type=3

  2. superbe

  3. diana

    6 octombrie

    Si ale mele sunt colorate si supradimensionate,unele, dar eu zic ca sunt deosebite si frumusele, si mi-e drag sa le fac 🙂
    http://www.facebook.com/media/set/?set=a.423917650961972.95802.100000312229249&type=3

    Iar in legatura cu reproducerea, se intampla foarte des, fara nici o jena 🙁

  4. Sunt total de acord cu voi!

    Nu creez de multa vreme, dar o fac din pasiune si sunt fff tipicara… nu ma opresc pana nu iese totul asa cum tb…incercand sa fie si ceva diferit, unic… asa cum si eu mi-as dori sa cumpar, pt mine…

    http://loradesigns.wordpress.com/2012/03/17/set-floare-organza-si-cercei-lana-impaslita-set-of-organza-ivory-flower-brooch-and-beaded-felted-earrings/

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share