We love RAMsMADE!

Distribuie articolul:
Share

Colaborarea Ramonei cu noi a fost una surprinzatoare.Iniţial ne-a contactat pentru a afla mai multe informaţii despre cum poate să realizeze propria revistă de handmade. I-am răspuns cu drag la toate întrebările,  iar ulterior ne-am gândit să o întrebăm: De ce vrei la o altă revistă de handmade, şi nu vrei să colaborezi cu noi?

Imediat după răspunsul ei pozitiv, colaborarea noastră a fost impecabilă din toate punctele de vedere.  Suntem mândre să o avem pe Ramona în echipa Atelierul. Mulţumim Ramona!

1. Eşti una dintre “veteranele” Revistei Atelierul? Cum ai intrat în acest proiect şi ce apreciezi cel mai mult la el?

Acum un an jumate visam să realizez propria revistă on-line. Astfel am descoperit revista Atelierul, am avut o conversaţie foarte utilă cu Teo şi în urma ei am descoperit că ce îmi doream implica destulă birocraţie. Pentru moment am renunţat la această idee, dar visul rămâne. Ulterior am primit o ofertă de la Atelierul să scriu pentru revistă, având în vedere pasiunea mea…şi aşa a început totul. O colaborare frumoasă care sper să dureze cât mai mult! Ce apreciez cel mai mult la acest proiect? Faptul că este foarte viu, este atractiv, mă ţine în priză şi mă face să visez la fel ca în timpul liceului când visam să ajung jurnalist, lucru rămas doar un vis, dar azi îndeplinit într-o oarecare măsură cu ajutorul acestui proiect. Îmi place foarte mult echipa, faptul că nu există şefi sau ierarhii, nu există decât înţelegere, susţinere pentru idei bune şi un vis măreţ comun.

 2. Cum te definineşti în calitate de creator de produse unicat? Prin ce se caracterizează stilul propus de tine?

Cel mai greu lucru…să mă auto-caracterizez. Sunt un creator curios, e un lucru ce mă caracterizează; îmi place să încerc cât mai multe tehnici, culori, materiale, îmi place să experimentez. De aceea nu pot spune că am un anume stil. O notă definitorie este atenţia mea pentru detalii şi pentru finisări. Ador lutul polimeric şi admir lucrările realizate bine cap-coadă şi încerc să mă aproprii de aşa ceva. Până acum în creaţiile mele predominau culorile închise, dar am încercat să schimb acest lucru cu noua şi mica mea colecţie – In and out of colors.

3. Numeşte 3 artişti în handmade pe care îi admiri, şi spune-ne cum te influenţează stilul lor?

Cum spuneam îmi place să lucrez cu lut polimeric. În acest domeniu există multe lucrări, scrieri, cărţi şi artişti de excepţie. Ştiu că în general tindem să admirăm în exterior şi este adevărat că unele artiste din străinătate au creaţii special, dar eu cel mai mult admir o două artiste romance. Prima dintre ele este Andreea Z (http://andreaz-style.blogspot.fr/ ). De ce? În primul rând prin intermediul ei am descoperit fimo, lucru pentru care îi mulţumesc. Pentru că este o artistă care duce la desăvârşire orice tehnică pe care o testează, pentru că reuşeste să lucreze cu atâtea materiale diferite atât de bine şi pentru că ajută şi pe alţii să înveţe.

A doua artistă pe care o admir, tot româncă, este Zuri (http://zuriaccesories.jimdo.com/) De ce? Când priveşti creaţiile sale observe o mare atenţie pentru detalii, o tehnică perfectă şi unicitate. Nu am văzut multe creaţii ale acestei artiste, nu crează pe bandă, iar mie îmi place acest lucru.

Din toate artistele din străinătate, preferata mea este Elise Winters (http://www.elisewinters.com/).  Aş putea vorbi la nesfârşit despre unicitatea şi complexitatea creaţiilor sale. Este una din artistele care a dus lutul polimeric la alt nivel, creând adevărate opera de artă, iar cei ce lucrează cu acest material ştiu despre ce vorbesc.

  4. Cum ai început să handmade-uieşti? Vrem detalii, multe multe detalii

 De mică am fost atrasă de lucru manual. Îmi plăcea să desenez, am fost implicată în mici proiecte de recilare în şcoala general, ca toate fetele croiam hăinuţe pentru păpuşi, dar pasiunea pentru handmade a început acum câţiva ani. Navigând pe net am descoperit acest material, fimo şi m-a intrigat foarte mult.Am început să citesc tutorial, să mă documentez până când am avut curajul să-mi cumpăr câteva pacheţele. Atunci a început totul şi de atunci este un hobby care mă relaxează, care mă face să evadez din lumea reală. Recent am început să şi vând, să primesc comenzi, lucru care mă bucură enorm.

5. Înafară de redactor Atelierul, creator de produse handmade care este meseria ta de bază?

Sunt inginer şi asta îmi ocupă cam tot timpul. Am fost dintotdeauna la răscruce între real şi uman, între tehnic şi creative, iar acum am reuşit să le fac să se intersecteze.

6. Din experienţa ta ce trebuie să facă/ să nu facă un artizan la început de drum? Ce sfaturi îi oferi?

În primul rând să se documenteze bine şi să nu se plafoneze. Un alt sfat important este să fie autocritic şi să caute să se perfecţioneze în fiecare zi. Ştiu senzaţia plăcută când realizezi ceva cu mâinile tale şi ţi se pare cel mai minunat lucru, dar de cele mai multe ori nu este chiar aşa. Cel mai important lucru să nu renunţe după primul eşec. Şi eu am fost dezamăgită de multe ori, de cele mai multe ori după târguri handmade, când am zis de nenumărate ori că renunţ, dar am regăsit plăcerea de a crea de fiecare dată şi atâta timp cât ea există nimic nu este imposibil.

7. Tu îti porţi creaţiile?

Da, evident. De câţiva ani de când am început să creez, nu am mai cumpărat bijuterii din comerţ, iar printre altele consider şi acest lucru un câştig. În plus, îmi place să-mi creez o bijuterie în funcţie de o ţinută pe care aş vrea să o accesorizez.

8. De asemenea din punctul tău de vedere cât este inspiraţie, şi cât este pasiune în realizarea produselor handmade?

Pentru un produs bun ar trebui sa fie 50-50. Nimeni nu reinventează roata, în schimb viziunea fiecăruia despre artă ar trebui să fie diferită, iar aici intervine pasiunea fiecăruia pentru diferite lucruri.

9. Cea mai insolită comandă realizată? Sau o poveste proprie faină în calitatea ta de artist în handmade.

Îmi place când am cliente sau clienţi care au încredere în mine, care îmi propun linii largi ale respectivei bijuterii, dar apoi lasă stilul şi percepţia mea să lucreze. Am o colegă de birou, care este aşa cum am descries şi îmi place să realizez comenzi pentru ea, iar fiecare comandă devine o poveste faină.

Am avut şi o comandă diferită. Diferită în sensul că a trebuit să realizez ceva contrar tuturor părerilor şi gusturilor mele. Dar am facut-o, deşi a fost dificil şi ciudat. A fost un mărţişor comandat de un fost coleg pentru proaspăta iubită. Oricât am încercat să-l conving de avantajele unui mărţişor finuţ, delicat, precum iubita sa, el a dorit unul mare. Am trecut şi peste partea cu dimensiunea, a vrut o floare cu niste petale nu tocmai naturale, mai plată, apoi o buburuză pe ea, mai turtită şi tot aşa. În final lui i-a plăcut ce a ieşit, lucru care m-a bucurat, am respirat uşurată după lungi discuţii despre forma şi dimensiunea petalelor. Nu ştiu nici acum daca iubitei i-a plăcut.
10. Top 3 pentru tine cu cele mai interesante articole de pe Atelierul.
Greu de ales doar 3. Îmi plac toate şi mai ales îmi plac variantele print ale revistei. Dar, ok, voi alege trei şi voi şi justifica alegerea.

–          Preţul – între handmade şi marketing I şi II (https://www.revista-atelierul.ro/2010/08/27/pretul-intre-handmade-si-marketing/, https://www.revista-atelierul.ro/2010/09/02/pretul-intre-handmade-si-marketing-ii/) – pentru că este cea mai mare problemă a mea referitor la handmade, să stabilesc un preţ pentru munca mea. Mi-a plăcut articolul şi-l consider foarte util.

–         Pasha Setrova – artista cu părul de foc (https://www.revista-atelierul.ro/2012/04/30/pasha-setrova-artista-cu-parul-de-foc/ ) – îmi plac toate interviurile din revistă şi chiar şi eu am scris câteva, deci ştiu ce înseamnă. M-am oprit la acesta, pentru că a fost un interviu care m-a şocat, nu ştiam artista şi a fost un plus pentru mine, felicitări pentru Gabi că a ştiut să scrie despre această artistă incredibilă.

–         Cuier de chei, cu suport de ziare şi scrisori (https://www.revista-atelierul.ro/2012/03/01/cuier-de-chei-cu-suport-pentru-ziare-si-scrisori/ ) – îmi plac tutorialele, îmi place faptul că fiecare încearcă să aducă ceva nou şi util în fiecare articol şi cred că astfel de articole au foarte mare succes. Un astfel de tutorial, interesant şi complex este cel realizat de Georgiana Cernat.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

  1. […] omul nostru cheie pe social media, Raluca fotografa Atelierul este prezentă la orice eveniment, Ramona ne încântă cu cele mai faine interviuri şi articole din Cutia cu unelte, Ema realizează cele […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share