CITEȘTI

Tutorial: „Pe urmele ghindelor (III) …...

Tutorial: „Pe urmele ghindelor (III) … amigurumi”

Distribuie articolul:
Share

Luna septembrie se apropie de final… Am realizat ghinde din fetru lipite, o ghindă din fetru cusută şi ornată cu mărgeluţe şi astăzi am găsit un nou indiciu despre pomul desfrunzit! Pe una din crengi se afla o ghindă croşetată de data aceasta. De mult îmi doream să realizăm împreună un proiect croşetat şi iată, în sfârşit, s-a ivit ocazia. În plus, cred că ne apropiem de elucidarea misterului, sau cel puţin ne aşteaptă în luna ce vine noi indicii… Mi se pare mie, sau  zăresc o scorbură în trunchiul copacului? Aşa pare şi abia aştept să aflu ce se ascunde în ea. Până atunci, haideţi să realizăm împreună o ghindă croşetată!

ghinde tutorial materiale

Avem nevoie de:

– croşetă (eu am folosit croşeta de 2.5mm; dacă sunteţi începători ar fi bine să folositi o croşetă mai mare, de 4-5mm, cu acril, sau alt tip de fir potrivit pentru această mărime – deobicei găsiţi pe eticheta ghemului menţionată dimensiunea croşetei potrivite, dar puteţi întreba atunci când achiziţionaţi materialele, indiferent de proiect).
– fir (am folosit bumbac Angelica, potrivit pentru croşeta mea)
– ac şi aţă (opţional)
– umplutură ( eu am folosit bumbac, cunoscut şi sub denumirea de vată, hehe)

ghinde tutorial materiale

– foarfecă
– creion pentru a nota modelul şi a vă ajuta să nu pierdeţi rândul

Pentru că vom lucra de jur împrejur vom avea nevoie de un fir altă culoare decât cea folosită la ghindă sau un ac de siguranţă sau o clamă, astfel încât să putem marca începutul unui rând nou.

Înainte să începem lucrul, vă invit să citiţi următoarele tutoriale realizate de colega mea Ema care vă introduc în arta croşetatului, explicând termeni şi exemplificând modele:
Învaţă să croşetezi – Lănţişorul
Învaţă să croşetezi – Punct alunecat
♥  Învaţă să croşetezi – Ochiul croşetat simplu
Cum să croşetzi o minge

Tutorial ghinda croşetată

Începem cu un lănţişor format din 5 ochiuri lucrat cu firul mai deschis la culoare (un maro deschis). Le unim cu punct alunecat şi apoi lucrăm în cercul astfel format 5 picioruşe simple. Aceste 5 picioruşe reprezintă primul rând lucrat.

Tutorial ghinda croşetată

Al doilea rând:  vom lucra în fiecare ochi câte două picioruşe simple, adică vom înmulți. Vom obţine astfel 10 ochiuri. Este bine să marcaţi începtul rândului cu un fir de altă culoare, un ac de siguranţă, o clamă etc., pentru a vă ajuta să nu pierdeţi şirul.

Tutorial ghinda croşetată

Randurile 3-4: Vom lucra câte  un picioruş în fiecare ochi. (10 ochiuri)

Nu uitaţi să marcaţi începutul unui nou rând ca să nu vă încurcaţi! Eu l-am marcat doar aici pentru a vă arata cum se face. Obişnuiesc să folosesc o clamă. Este utilă și o coală de hârtie – un carneţel pe care notaţi modelul şi să bifaţi când terminţi un rând.

Tutorial ghinda croşetată

Înainte să trecem la rândul 5, puteţi să umpleţi cu puţină vată partea inferioară a fructului care începe să prindă contur.

Rândul 5: Vom lucra 1 picioruş simplu în primul ochi, două în următorul. Repetăm de patru ori până terminăm de lucrat rândul. Acum la final avem 15 ochiuri, după ce am înmulţit.

Randul 6: Lucrăm în fiecare ochi cate un picioruş simplu. (15 ochiuri)

Schimbăm firul înainte să începem rândul următor – lucrăm cu maro închis, căpăcelul, după cum se poate observa în partea de sus a imaginii de mai jos:

Tutorial ghinda croşetată

Rândul 7: Lucrăm în fiecare ochi câte un picioruș simplu ( 15 ochiuri).

Rândul 8: Lucrăm în primul și al doilea ochi câte un picioruş simplu, apoi în al treilea înmulţim, adică lucrăm două picioruşe simple. Repetăm de patru ori până terminăm de lucrat rândul. Acum la final avem 20 de ochiuri, după ce am înmulţit.

Rândul 9: Lucrăm în fiecare ochi câte un picioruș simplu (20 ochiuri).

tutorial ghinda crosetata

Rândul 9: Lucrăm primele două ochiuri împreună (scădem), apoi în următoarele  două câte un picioruş simplu. Repetăm de patru ori până la sfârşitul rândului. ( 15 ochiuri)

Rândul 10: Lucrăm primele două ochiuri împreună (scădem), apoi în următorul  un picioruş simplu. Repetăm de patru ori până la sfârşitul rândului. ( 10 ochiuri)

Rândul 11: Lucrăm câte două ochiuri împreună (scădem)  până la sfârşitul rândului. ( 5 ochiuri)

ghinde amigurumi

Cu punct alunecat prindem ochiul pe care îl avem pe croşetă de ochiul aflat în faţa lui (al treilea din cele 5). Lucrăm un lănţişor din 5 ochiuri – se formează astfel codiţa. Întoarcem lucrul şi lucrăm în al doilea ochi de la croşetă un picioruş simplu. Lucrăm picioruşe simple şi în următoarele 3 ochiuri și legăm de bază (adică de căpăcel) cu punct alunecat. Încheiem lucrul, asigurăm firul şi îl tăiem, după care îl ascundem în căpăcel.

ghinde amigurumi

Iată şi ghinda noastră amigurumi!! Împreună am rezolvat şi  misterul ghindei croşetate.

În ce proiecte aţi folosi astfel de ghinde?

Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne trimiteţi creațiile voastre pe  adresa [email protected] şi acestea vor fi publicate ulterior în cadrul acestui articol, sub forma unei galerii foto.

Ne vedem data viitoare! Oare ce indiciu vom mai găsi? Spor la creat!!

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. DulceaMeaCasa

    27 septembrie

    ohoooo, asta da mister! ghindele aste…tare bune ar fii la jocul de rol al Dariei, poate si un cosulet langa, chiar si niste ghinde adevarate pentru un joc senzorial….si cine sta in scorbura?…nu cred ca soricelul, poate vreo v….vrabie 😀 ? si un video tutorial e chiar bun la „scorbura” omului.
    Felicitari Rux!

    • Rux Copilarim

      27 septembrie

      Iti multumesc:D Promit la finalul calatoriei si dezlegarea misterului sa revin si cu fotografii cu proiecte in care am folosit ghindele si .. va astept si pe voi:D.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share