Inspirație: Halloween

Distribuie articolul:
Share

Chiar dacă la noi Halloweenul nu se sărbătorește cu mult tam-tam și fast, asta nu înseamnă că nu ne putem alege câteva elemente pe care să le împrumutăm, adaptăm și să ne facem astfel propriile tradiții. Noi am ales să privim Halloweenul ca pe o provocare – încă o ocazie în care să fim creativi, să creăm decorațiuni unice pentru căsuțele noastre. Iar totul pornește de la inspirație. Să începem cu bostanii. La fiecare sfârșit de octombrie îmi amintesc cu drag cum sculptam lubenițele cu bunica și cream lămpașe, pe care le agățam sau le așezam în fața casei. Se pot crea clasicele „figuri” sau putem încerca ceva noi, distractiv și chic. În funcție de imaginație și îndemânare se pot crea tot felul de modele, de sculptări, una mai frumoasă ca alta.

sursă imagini și diy

sursă imagine

Dacă vrei  să creezi ceva diferit poți încerca o interpretare mai modernă, folosind vopsea, tehnica decoupage sau materiale textile.

Sursă imagini și diy

Apoi urmează elementele de decor, alese și create după gust, stare de spirit și unelte la-ndemână.

Sursă imagine și diy

Sursă imagine și diy

Sursă imagine

Sursă imagine și diy

Halloween în bucătărie! Poți să îți exersezi imaginația și în crearea unor aperitive sau dulciuri pentru Halloween, spre deliciul invitaților la masă și a celor mici.

Sursă imagini

 Sursă imagine 1, 2

Sper că vă veți lăsa inspirați de spiritul Halloweenului și vă veți aventura în crearea unor decorațiuni spectaculoase, amuzante și chiar și un pic înfricoșătoare!

Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne arătați şi nouă creațiile voastre pe FacebookLinkedin sau pe adresa [email protected].

Sursă imagine featured

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share