CITEȘTI

Oana Stoica „în ceramică, rezultatele muncii...

Oana Stoica „în ceramică, rezultatele muncii pot fi surprinzătoare”

Distribuie articolul:
Share

I-am descoperit lucrările deosebite de curând, chiar la rubrica „Creaţiile cititorilor” şi mi-am dorit să aflăm împreună mai multe despre Oana Stoica. Am vizitat pagina pe care a expus fotografiile cu lucrările sale şi astăzi vă invit să vedeţi şi voi o parte din acestea şi să aflaţi lucruri interesante despre Oana, creaţiile ei, domeniul ceramicii, artă şi nu numai.

Rux :  Mi-a făcut plăcere să îţi descopăr lucrările atât de deosebite. Pentru început te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine, creatoarea lor.
Oana Stoica: În prezent lucrez ca freelancer artist. Am absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”din Bucureşti, după care am urmat în paralel cursurile Facultăţii de Arte Decorative şi Design, Bucureşti (ceramică) şi pe cele ale Facultăţii de Sociologie.  Am continuat cu un masterat tot în domeniul ceramicii, domeniu de care mă simt foarte legată, şi prin care reuşesc să îmi materializez cel mai bine ideile. Mă pasionează istoria artei, estetica şi handmade-ul, şi în principiu tot ce este legat de creativitate şi frumos.

Oana Stoica

Rux: Cum ai descoperit pasiunea pentru lucrul de mână, pentru artă?

Oana Stoica: Am descoperit această pasiune din copilarie, de pe la 5-6 ani, perioadă în care un rol important consider că l-a avut tatăl meu, care mi-a încurajat această preocupare şi alături de care pictam. 

Oana Stoica

Rux: Lucrezi în ceramică – ne poţi spune câteva cuvinte despre materialele folosite şi care ar fi procesul prin care iau naştere lucrările tale?

Oana Stoica: Ceramica este un domeniu complex, pentru că aceasta încorporează mai multe domenii precum pictura (prin cromatică), grafica (prin decorul suprafeţei ceramice), sculptura (prin relaţia obiect-spaţiu şi prin plasticitate) sau designul.
Materialele folosite cel mai mult sunt porţelanul şi gresia. Lucrez cu matriţe obţinute din ipsos, în care torn porţelanul (cazul ceştilor de cafea sau al ochelarilor) sau în care presez gresia (exemplul măştilor, al personajelor tatuate). Suprafaţa ceramică este pictată cu oxizi metalici coloranţi – ca oxidul de fier sau cobaltul, şi este uneori impermeabilizată de un strat de glazură ceramică. Obiectele sunt arse în cuptor ceramic, care atinge temperaturi mari de coacere, în funcţie de proprietăţile materialului cu care lucrez. Astfel, obiectul ceramic trece prin multe etape până a ajunge la varianta sa finală.

Oana Stoica

Oana Stoica

Oana Stoica

Rux : Cum îţi alegi temele? Ai o temă preferată pe care îţi place să  lucrezi?

Oana Stoica: Am pornit întotdeauna de la concepte şi anumite idei în lucrările mele, în special în instalaţiile de artă. Am utilizat conexiunea mea cu domeniul sociologiei pentru a mă exprima, cred că aceasta ar fi o temă constantă a lucrărilor mele. Din punct de vedere vizual, obiectele  păstrează ca decor  un anumit grafism.

Oana Stoica

Rux : Am observat colecţia de rame de ochelari. Sunt doar decorativi sau şi funcţionali? Povesteşte-ne despre ei.

Oana Stoica:  Ramele de ochelari fac parte dintr-o lucrare mai amplă numită „Obiect, Subiect”, ce include şi scaune realizate din gresie. Aceştia nu sunt funcţionali, au un rol atât decorativ cât şi simbolic. Am plecat de la ideea unor obiecte funcţionale, pe care le-am transformat prin înlocuirea materialelor în obiecte nefuncţionale. Acest act poate fi legat de  statutul ceramicii contemporane, care jonglează între utilitar, funcţional si nefuncţional.

Oana Stoica

Oana Stoica

Rux:  În afară de ceramică, ce alte materiale şi tehnici foloseşti în creaţiile tale?

Oana Stoica: Lucrez şi cu pastă ceramică care nu necesită ardere în cuptor ceramic, material cu un timp mai scurt de prelucrare, şi cu ajutorul căruia obţin culori şi efecte de decor diferite. Mă ocup şi de pictură, în principal pe pânză şi sticlă. Recent, am devenit preocupată de gravură pe obiecte ready-made, în special sticlă.

Oana Stoica

Rux:  Ştiu că unui creator îi este greu să aleagă între lucrările sale una preferată, dar există o lucrare cu o semnificaţie aparte? Care este povestea ei?

Oana Stoica: Cred că una dintre lucrările la care ţin cel mai mult este ansamblul celor trei personaje realizate din gresie, „Tattooed self”. Aceasta are o semnificaţie aparte, matriţele cu care am lucrat pentru realizarea personajelor sunt mulaje luate după propriul corp. Este lucrarea de disertaţie, produs a doi ani de cercetare şi căutări în cadrul temei  „Expresii corporale”. Prima expunere a acestei lucrări a avut loc la galeriile de arta „Orizont” din Bucureşti.

Oana Stoica

Oana Stoica

Rux:  În atelierul de creaţie mereu se întâmplă câte ceva – ai o amintire amuzantă sau interesantă de care îţi aminteşti cu drag ?

Oana Stoica: Am multe amintiri interesante şi amuzante din atelier, majoritatea sunt legate de perioada facultăţii. Lucrând în domeniul ceramicii, rezultatele muncii pot fi surprinzătoare, se păstrează mereu o doză de imprevizibilitate, lucru pe care îl consider benefic.

Oana Stoica Oana Stoica

Rux:  Tu, ca şi creator şi artist, cum vezi legătura dintre artă şi handmade?

Oana Stoica: Arta şi handmade-ul au ca numitor comun frumosul şi spiritul creator. Ambele ridică probleme de gust şi de judecată estetică, atât din prisma creatorului cât şi a receptorului. Cred însă că arta lasă un spaţiu mult mai vast dedicat interpretării produselor artistice. Publicul devine nu doar destinatar pasiv-contemplativ, ci şi interpret activ.

Oana Stoica

Rux:   Ce sfat ai da cuiva care îşi doreşte să descopere lucrul de mână?

Oana Stoica: Este important să ai încredere în ceea ce ţi-ai propus să realizezi, să nu îţi faci prea multe griji la cum va fi receptat produsul tău în final, ci să lucrezi cu sinceritate şi curaj. Să îţi alegi mediul de lucru care ţi se potriveşte cel mai bine,  prin experimentarea a cât mai multor tehnici şi materiale. Consider că stilul personal, cât şi ideile, se formează întotdeauna prin mult lucru şi exerciţiu.

Oana Stoica

Îi mulțumesc Oanei pentru că a răspuns invitației noastre şi vă invit să îi vizitați creaţiile aici:  Oana Stoica.

Fotografiile publicate în acest articol aparțin Oanei Stoica și au fost publicate cu acordul ei.

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Criss Sere G

    1 februarie

    Iti doresc mult mult succes de acum inainte, Oana!Lucrarile tale te reprezinta atat de mult, au gingasia si fragilitatea ta:)!Ma asteptam sa te vad aici!felicitari si sa ajungi cat mai departe!!!:*

  2. eugenia

    8 noiembrie

    super nice!e very very very talentata!

  3. vavaly

    5 noiembrie

    Un interviu frumos cu o persoana deosebit de interesanta si placuta. Lucrarile ei sunt chiar superbe si aparte, se vede talentul unui artist framantat de intrebari si in cautare de noi teme. Felicitari Rux pentru interviu.

  4. DulceaMeaCasa

    27 octombrie

    imi place mult…nu am cuvinte, dar daca le-as gasi 😀 tin de superlativ

  5. Oana

    27 octombrie

    Multumesc frumos!

  6. Erika Iozsa

    26 octombrie

    Uimitor!

  7. vero

    25 octombrie

    Excelente lucrarile! Felicitari, Oana!

  8. Anda Farcasiu

    25 octombrie

    Felicitari!! sunt deosebite

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share