ADRENALINA – nocturna sportivă

Distribuie articolul:
Share

Pe locuri, fiți gata… ia stați așa! Startul se dă în 2 februarie, de la 20.30 fix, în Popa Nan 82 etajul 1, Bucureşti. La nocturna Adrenalina ne strângem toți să ne antrenăm, fie că e sport, sport extrem sau sport din pasiune. La nocturnă le experimentăm pe toate! Începe antrenamentul încă de-acasă: în timp ce faci abdomene, cere o invitație pentru agitație la [email protected]. Îmbracă-te sport, și echipează-te cu 30 de lei în rucsac și nutriționale la pachet. De hidratare ne ocupăm noi. Ne susțin intens pe parcursul antrenamentului Uca Marinescu, Dragoș Nicolaescu, Gabi Solomon, Bogdan Zebega și mulți alți sportivi motivaționali.Pregătește-te de sesiuni cardio de câte 30 de minute, unde-ți antrenezi mușchii minții și cei de zâmbit. Pentru început, un program inspirațional intensiv și o Cură de mișcare. Aspiră. Facem pauză energică cu Ultimate Frisbee. Inspiră. Te provocăm la un neuromaraton, povești despre triatlonul fără asfalt și te lăsăm să-ți tragi sufletul cu o doză de anatomie experimentală. Expiră.

program Adrenalina

Punct de alimentare 1 – Locație: scenă. Descriere: țopăială tip concert. powered by Toulouse Lautrec. Ne menținem ritmul cu Aikido, Rugby, Parapantă și Escaladă și intrăm către tărâmul muzical de sfârșit de workout antrenați de When Violon Meets Guitar.

Insistă. În ultima sută până la finish o luăm la pas către mansardă, unde comunitatea de Walking și Tribul de bicicliști voiajori ne așteaptă cu povești. Rezistă. După linia de finish, ne reumplem de energie cât pentru o lună-ntreagă cu mic dejunul campionilor. Persistă.

afis online Adrenalina

Trei, doi, unu… START

 Când?

sâmbată@Popa Nan 82, 2 februarie 2013 de la 20:30 la 07:00

 Cum?

Înscrierea la nocturnă se face trimițând un forțos mesaj la [email protected]. Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează artiștii. Sugerăm o donație de 30 lei pentru întreg evenimentul.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share