Despre tradiții

Distribuie articolul:
Share

Cum luna aceasta am vorbit despre tradiții, m-am gândit că un articol cu tradițiile noastre preferate (celor din Echipa Atelierul) ar fi foarte potrivit. Astfel, mai jos puteți decoperi care sunt câteva din tradițiile noastre preferate. Veți decoperi că majoritatea sunt legate de copilărie și sunt sigură că aveți și voi povești frumoase, pe care ne-ar face plăcere să le citim în comentariile voastre!

Ema: Iile sunt atât de diafane și totuși au în ele ceva puternic.

Ema

„Mi-au plăcut întotdeauna costumele noastre românești. Le asociez acum cu copilăria mea. Numai atunci am purtat un costum popular. Și pe atunci erau scumpe și se găseau greu. Dar îmi amintesc de serbările la care mama mă îmbrăca frumos cu costum.

Mai târziu, prin clasa a 7-a, la lucru manual, am învățat să cos punctul cruciuliță. Eram foarte bună! Știu că făcusem un fel de față de masă în două culori, roșu și negru, un model complicat pe care îl găsisem printr-o carte veche. De atunci nu am mai cusut. Poate ar trebui să încerc din nou. Îmi plac mult de tot și iile. Sunt atât de diafane și totuși au în ele ceva puternic!”

Rux: Tradiţiile sunt o parte noi până la urmă. Sunt lucruri simple făcute cu bucurie.

rux

„Când Anca a venit cu propunerea minunată să vorbim despre tradiţii, am fost extrem de fericită şi entuziasmată, imaginându-mi că va fi desigur foarte simplu. De ce ? Pentru că îmi plac şi mă simt parte din ele. Din tradiţii, evident. Mi se par atât de fireşti, faptul că există, că ne definesc, că sunt trecut, prezent şi viitor, ca o reflecţie a neamului românesc. Şi totuşi m-am trezit stând şi scriind şi apoi ştergând pagini de gânduri (din fericire virtuale, nu de caiet).

Ce aş putea scrie eu, în câteva rânduri, despre tradiţii? De-a valma, câte puţin din fiecare, ar ieşi un ghiveci în toată regula. Şi nu, nu mă refer la felul acela gustos de mâncare, nici la ghiveciul de flori, făcut din lut. Aşa că vă voi povesti despre cele mai frumoase două serbări din primii mei ani de şcolăriță : şezătorile pregătite de domnul învăţător Marian Manolescu.

Se spune că abia când pierzi ceva valoros îţi dai seama ce ai pierdut. Aşa este! Noi, copii fiind, eram tachinaţi adesea de ceilalţi elevi pentru că pregăteam şezători la serbare şi, chiar dacă eram mândri de ceea ce realizam şi învăţam, undeva se strecura şi dorinţa aceea de a avea o serbare ca ceilalţi. Am avut după 1989 ocazia şi în timp ce ne jucam noi în sala de sport diferite jocuri şi dansam, lucruri destul de banale pe care oricum le puteam face şi în timpul liber, mi-a fost dor de cele două şezatori pe care nu am mai avut ocazia să le pregătim, de concursuri, de atmosfera de pe scenă, de tradiţii. Şi abia atunci am înţeles ce am pierdut şi m-am bucurat pentru ce am câştigat: amintiri preţioase şi un mic bagaj de cunoştinţe utile şi dragi.

În primul an de şcoală s-a organizat prima şezătoare. Am învăţat să torc la jocul de rol. Aveam furcă şi fus. Nu aveam lână aşa că am tors vată :). Am învăţat alături de bunica acasă din ceea ce îşi amintea de la bunica ei. Am iubit costumul național cu fotă roşie pe care l-am purtat la serbare. Fota a fost a mamei mele (când era de vârsta mea). Am cântat, am învăţat Hora Mare, Braşoveanca şi Sârba Studentului şi ne-am prezentat cu emoţie, 43 de suflete în faţa părinţilor. Şi a fost MINUNAT! Întotdeauna l-am admirat pe domnul învăţător, a ştiut să ne înveţe să devenim oameni frumoşi, să preţuim ceea ce avem, să fim respectuoşi şi să iubim tradiţiile.

A doua şezătoare ne-a înscris în prima competiţie. Nu mai ţin minte exact dacă era la nivel judeţean sau naţional… cred că judeţean totuşi, dar ţin minte că am prezentat şezătoarea la Casa Sindicatelor şi că am luat premiul II. De data aceasta aveam un costum naţional special cumpărat pentru mine de către cealaltă bunică a mea, din zona Ardealului. Un costum minunat, alb-negru, specific zonei Făgăraşului. Aveam o maramă superbă şi o pereche de opinci care îmi erau cam mici. Le realizase tatăl unui coleg şi împărţise materialul să ne ajungă la amandoi. Aşa că, atât eu cât şi colegul meu am cam strâns din degetele de la picioare pe perioada şezătorii. Dar ce conta? Eram atât de fericiţi şi nerăbdători! Nu voi uita niciodată emoţiile, bucuria, aplauzele şi farmecul acelei şezători. Am învăţat să ţes cu acea ocazie. S-a cântat, am dansat din nou cele trei dansuri învăţate în primul an (şi încă mai ştiu paşii). Şi fiecare dintre noi, prin jocurile de rol, descoperea câte o minune nouă din tolba parcă nesfârşită a tradiţiilor.

Tradiţiile sunt o parte noi până la urmă. Sunt lucruri simple făcute cu bucurie. Sunt muncă şi dragoste şi joc şi voie bună. Sunt bucatele bunicii, sunt poveşti, sunt călătorie în timp, sunt viaţă. Sunt ce a fost ieri şi ce mai este azi şi ce va fi mâine. Sunt creaţie în stare pură şi mai sunt un dar fără de preţ!”

Ramona: Noaptea dinaintea Crăciunului priveam bradul împodobit până când adormeam, fiind ultima imagine ce-mi rămânea în minte.

ramona

„Când asociez copilăria şi tradiţiile, primul lucru care imi vine în minte este împodobirea bradului, pomului de Crăciun. Nu ştiam detalii despre originea acestei tradiţii, ştiam doar că este un prilej de mare bucurie, în special pentru copii.

Ce înseamnă această tradiţie şi de unde provine? Este posibil să provină de la nordici, care îşi decorau casele cu ramuri de brad, de asemenea primele dovezi ale decorării bradului provind din Livonia (actuala Estonia şi Letonia). De asemenea, în Germania secolului XIX, bradul era împodobit în preajma Crăciunului. Este o tradiţie împrumutată, deşi dacii aveau o versiune silmilară pentru nunţi şi înmormântări, dar este o tradiţie frumoasă, care exprimă bucurie, viaţă, credinţă şi de ce nu statornicie. Deşi sunt convinsă că asemenea multor lucruri măreţe, alegerea bradului pentru acest obicei a fost una întâmplătoare, bradul este copacul cel mai potrivit.

Bradul este veşnic verde, de aici şi mutiplele colinde din copilărie, are o formă piramidală ceea ce ne duce cu gandul la timpuri vechi, egiptene, dar şi la religie, simbolizând treimea.

Revin la copilărie, la momentul când îl vedeam pe tatăl meu aducând un brad imens în braţe, pe mama mea care mereu se necăjea că este un brad prea înalt şi mare şi ca nu va mai fi spaţiu în sufrageria noastră. Îmi amintesc că atunci când eram foarte mici, mama nu ne lăsa să punem ornamente în brad şi ce bucurie a fost când am mai crescut şi puteam face acest lucru.

Noaptea dinaintea Crăciunului priveam bradul împodobit până când adormeam, fiind ultima imagine ce-mi rămânea în minte, cu speranţa că în dimineaţa viitoare voi vedea cadouri sub el.

Nu ştiu voi, dar eu am fost cea mai tristă când am crescut şi magia bradului cu cadouri a dispărut. Parcă şi-a pierdut din farmec si nu gândesc doar materialist, ci mă refer la acea nerăbdare, acel entuziasm inocent al copilăriei. Am vrut să simt din nou acea bucurie inocentă, adult fiind, şi i-am rugat pe părinţii mei să punem cadourile, luate reciproc, sub brad. A fost frumos, dar acea senzaţie când deschizi ochii dimineaţa, parcă temandu-te şi apoi să descoperi bucuria că dorinţele tale au fost ascultate, nu cred că o trăiesc decât copiii.

Asta reprezintă această tradiţie pentru  mine…”

Elisa: Fiecare tradiție românească are un farmec şi o semnificaţie aparte.

fundita motive populare copy

„Toate tradiţiile româneşti sunt foarte frumoase şi fiecare are un farmec şi o semnificaţie aparte.

Mie, cel mai mult îmi plac motivele naţionale şi în mod special cusăturile cu puncte în cruce pe etamină care îmi amintesc de orele de lucru manual din perioada şcolii primare. Prin aceste mici ateliere cultura tradiţională românească era promovată în şcoli într-un mod plăcut. Aş putea spune că orele de lucru manual din copilărie mi-au trezit interesul şi pasiunea pentru realizarea de lucruri manual.
Şi pentru că mi s-a făcut mare dor de dulcea copilărie m-am gândit să creez o fundiţă pentru prins părul şi să combin pictura care îmi place atât de mult cu cusătura mea tradiţională preferată. :)”
Anca: Tradițiile sunt importante, fac parte din noi și ne definesc.

ie copy

„Cred că dacă ar trebui să aleg tradiția mea preferată aceasta ar fi sărbătorirea zilei de 1 Martie. Este un obicei atât de frumos, plin de bucurie și inocență, este o sărbătoare a naturii, a iubirii și a prieteniei. Deși consumerismul și-a pus amprenta și pe această sărbătoare, în esență ziua de 1 Martie a rămas o zi pe care am așteptat-o mereu cu drag.
Când eram la școală învățam să creăm noi mărțisoare draguțe, să le oferim cadou cu drag. Acum, designerii de obiecte handmade crează simboluri cu poveste, jucăușe sau chic, pline de creativitate și inspirate de primăvară.
Iubesc și tot ce ține de portul național, iile românești și motivele populare. Toate acestea inspiră bucurie, emoție și un pic de magie. Sunt obiecte realizate cu multă muncă, purtate cu mândrie și apreciate pentru acest lucru.
Tradițiile sunt importante, chiar și atunci când se metamorfosează, fac parte din noi, ne definesc și cred că este esențial pentru fiecare nu doar să ne formăm propriile tradiții, dar să și păstrăm câteva din cele vechi, să le transmitem mai departe și astfel să împărtășim bucurie.”
Anca
Comentarii
One Response
  1. Ruxandra Țețiu
Share