CITEȘTI

Idei și ținute pentru Valentine´s Day

Idei și ținute pentru Valentine´s Day

Distribuie articolul:
Share

Ne place ziua îndrăgostiților. Sărbătorim iubirea și de Dragobete. De fapt, căutăm fiecare astfel de ocazie, să visăm, să iubim, să ne cimentăm propriile tradiții, cu jumătatea noastră, cu prietenii și familia. Iar nouă fetelor, după ce am creat cadouri și atenții mici, concepute special pentru cei dragi, nu ne mai rămâne decât să îndreptăm atenția către garderobă. Cum arată ținuta ideală pentru astfel de ocazii speciale? Handmade, bineînțeles!

Am invitat-o pe Georgiana (probabil cea mai chic, simpatică și mai visătoare iubitoare de stil) să ne stilizeze cinci ținute chic, pentru personalități diferite și unice. Sunt sigură că veți savura pe deplin acest articol și sper că vă veți lăsa inspirați de alegerile pline de fantezie și stil ale Georgianei.

„Vai! Sfântul Valentin bate la ușă! Iar tu încă nu te-ai gândit la o ținută care să se potrivească în ton cu evenimentul. Nu-mi spune, nu ai reușit nici măcar să cumperi sau creezi un cadou iubitului tău! Iar el deja ți-a spus că a făcut rezervări la unul dintre restaurantele tale preferate, sau că a cumpărat bilete la filmul pe care deja așteptai de multă vreme să-l vezi, sau poate, poate chiar pregătește o cină specială în cinstea ta.

Ei bine! Inspiră aer adânc, păstrează-ți calmul și haide să vedem ce soluții am încercat să găsesc pentru tine, draga mea. Îti voi propune câteva ținute care să te ajute să depașești cu brio această situație fără ca iubitul tău să se simtă ignorat. Cum însă pe fiecare dintre noi ne caracterizează un stil diferit, în recomandarile mele am încercat să aduc acel ceva care să se potrivească fiecăruia dintre noi.

punk housewife stil handmade

Prima ținută concepută îți este adresată ție, fană a stilului Housewife și este alcătuită dintr-o rochiță prețioasă cu guler și imprimeu floral Portocaliu, pe care am combinat-o cu un palton cambrat, dar foarte evazat în partea inferioară, de la aceeași cratoare, ghetuțe și posetuță Hotstepper. Nu am folosit foarte multe accesorii în crearea ținutei. O pereche de cercei din sârmă de cupru și inimoare piatra lunii de la Delilah’s Handmade și, pentru a da o notă mai distinsă ținutei, eșarfa „Beating Heart” creată de Marie Nouvelle au fost singurele accesorii pe care le-am luat în calcul. Să nu uiți de coafură! Părul puțin ondulat și așezat pe o parte, pe care îl încadrăm perfect în eșarfa prinsă deasupra capului sunt micile artificii necesare pentru crearea look-ului perfect.

 Romantique

Dacă ești o romantică incurabilă, atunci ținuta din imagine cred că te poate inspira cel mai bine în alegerea ta.

Totul începe cu o rochiță albă, diafană, cu floricele din voal și perluțe Rhea Costa. Și o să-ți dau un mic truc – dacă ai la dispoziție o rochiță asemănătoare, dar îți lipsesc floricele și dacă deții un rest de voal printr-un colțișor al casei și câteva perluțe, atunci crează-ți singură după un tipar 2 floricele, una mai mare, cealaltă puțin mai mică, prinde două câte două pe fustița rochiței, iar în centru coase câte o perluță și gata! Ai obținut rochița mult dorită!

Am completat ținuta cu un palton vintage de inspirație anii `60 de la Thrifted and Modern și am accesorizat-o cu acest colier delicat, în stil Peter Pen, cu camee, cercei „Dusted Rose”, extrem de chic și inelul „Pearl Bliss”, toate de la Bo3mia. Pentru că accesoriile sunt foarte delicate și descrete, poți să porți și o brățară ca cea cu clopoței pastelați de la Miss Babacilu. Am ales pantofi și posetuță în aceleași culori și printuri de la Hotstepper și o eșarfă din mătase în tonuri de roz și alb Alice Boutique care să te protejeze de frigul de afară.

Părul împletit în coadă pe o parte și un lipgloss roșu-roze care îți va transforma buzele în niște cirese dulci, sunt singurele detalii la care trebuie să te mai gândești.

edgy-rock

Nu am uitat nici de tine, dragă cititoare care preferi poate o ținută rock și îți place să ai o atitudine fermă sau poate, mă rog, nu îți stă în fire să alegi tocurile nici în această seară specială. Poți însă să fii chic și altfel! Așa că uite care este propunerea mea și sper să te inspire atunci când te vei gândi cum să-și compui ținuta:

Rochie scurta „Blueberries” de la Alexandra Calafeteanu, geacă din piele neagră, o pereche de leggings, poșetă din piele Josephine.Joe, ghetuțe cu ținte Hotstepper, brățară din sârmă „Love” de la Silvan, pălărie cu fundițe și ținte de la Fandacsia, colier din piele „Rose Garden” și inel din fir de cupru cu agată neagră realizate de Ether. Am optat și pentru o mică pată de culoare în toată ținuta – un fular fucsia, croșetat de Incrafts.

hipstar

M-am jucat puțin și cu culorile pentru că știu că ești și tu acolo! Da, da, ție îți vorbesc, cea care adoră ținutele intens colorate, jucăușe și cu o mică influență geek. Haide să vedem la ce m-am gândit când am compus ținuta!

Răsfoind paginile internetului în căutare de produse handmade sau de autor, am găsit acest tricou „Îndărătnică” de la Mândra Chic, pe care personal îl ador pentru povestea care se ascunde în spatele mesajului cu care este decorat. Nu cred că există o cale mai bună de a transmite celor din jurul tău să aiba grijă, căci cu tine nu-i de joacă. Tot ca tine faci! Dar asta nu înseamnă că nu ai și tu o inima, nu?!

Mi-a mai plăcut această fustiță vintage cu bulinuțe, găsită aici și acest palton vintage din lână cu două rânduri de nasturi (găsit aici) Am completat cu această pălăriuță simpatică marca Fandacsia. Între noi fie vorba, că tot am început direct cu pălăria, i-aș da jos țintele ca să reprezinte mai bine starea pe care aș vrea să o transmit, dar aș păstra în totalitate atitudinea jucăușă și coafura lejeră a domnișoarei din fotografie.

Am continuat apoi cu pantofii tip Oxford de la Hotstepper și clutchul „Hypnotic” de la BeFunky. Nu am considerat necesar a mai adăuga ținutei bijuterii, exceptând broșa „Dansatoare în buzunare” de la miculHaos – o comoară rară care să își scoată din anonimat paltonul.

classic si chic

Am lăsat pentru final ținuta ta, lady. Pentru tine știu că indiferent de cât de puțin timp ai la dispoziție, nu vei rata ocazia de a-ți pregăti o ținută cu totul specială. Chiar de ar fi nevoie să ajungi pe brânci acasă, după 10 ore de muncă, chiar dacă zăpada ar avea doi metri înălțime, vei face imposibilul ca seara îndrăgostiților să fie o seară de neuitat.

Haide să vedem ce propunere am pentru tine! Pentru că îți place mereu să urmărești tendințele, dar să păstrezi totuși un look clasic, am găsit această rochie neagră de autor, extrem de feminină și elegantă, cu tăieturi simple și cu această bandă chic în talie, care se prinde la spate ca o fundă, de la Sweet Paprika. Am accesorizat rochia cu această delicată pereche de cercei „Poppy Season” de la Bo3mia, inspirată de câmpiile pline cu maci și am completat cu o brățară din perle, care nu va rămâne niciodată corigentă la testul timpului, de la Demoazele Art. Nu am uitat nici de pantofi. Am găsit perechea perfectă la Pantofică. Am ales și o poșetuță extrem de elegantă, în ton cu pantofii, de la Galit Bags. Dacă te întrebi cum să-ți aranjezi părul, atunci recomandarea mea ar fi să alegi un coc ușor, ușor neglijent, iar pentru declarația perfectă de stil, accesoriul de păr de la Fandacsia va fi exact ceea ce trebuie să nu-ți lipsească.

Își doresc să petreci o zi de neuitat, și nu uita să importalizezi momentul! Nu trebuie să petreci întreaga seară făcând fotografii, e suficientă și numai una. Nu cred că există modalitate mai bună de a păstra vii amintirile peste ani și ani. Te vei afla într-o zi acasă, pe canapea, răsfoind albumul foto și îți vei aminti cu drag aceste momente, poate simpatice, poate jenante, poate stinghere, dar care te definesc.

P.S. Nu am adus în discuție până acum, dar nu pot să închei fără să spun că sunt atât de încântată și, în același timp, emoționată de această colaborare cu Revista Atelierul.

Draga mea, știi tu care, îți mulțumesc!”

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share