CITEȘTI

Morus: „un produs trebuie să fie simplu, practic, ...

Morus: „un produs trebuie să fie simplu, practic, frumos”

Distribuie articolul:
Share

Despre Morus am mai scris – compania libaneză cu profil umanitar care oferă o gamă variată de produse create manual prin tehnici descoperite pe Drumul Mătăsii  și din materiale naturale (les matériaux nobles). Cum am promis, mai jos te invităm să descoperi mai multe despre acest brand, să te lași inspirat de iubirea de țară, de viață și dorința de a îi ajuta pe acei oameni a căror viață e plină de provocări. Mai jos, descoperi interviul realizat cu fondatoarea acestui brand, Myriam Shwayri.

Myriam Shwayri - MORUS

Ai creat Morus în 2011. Trei ani mai târziu, compania este prezentă pe piața internațională, ceea ce este de o reală inspirație. Ce te-a inspirat sau determinat să creezi Morus și cum ai descrie această călătorie?

Mulțumesc. Iubesc țara mea, Liban. Îmi plac foarte mult obiectele cu design frumos și simplu. Și sunt inspirată de oamenii cu nevoi speciale, care reușesc să lucreze și să creeze în ciuda provocărilor. Toate acestea m-au inspirat să creez Morus. Până acum, călătoria a fost destul de captivantă și totuși, acest proiect se află încă la început – încă nu am schimbat viteza de mers!

Ce înseamnă Morus pentru tine?

Practic, Morus este termenul latin pentru dud. Pentru mine, înseamnă pur și simplu pasiune.

Morus este un proiect de umanitarias.Ce presupune acest lucru? Care sunt cele mai mari provocări? Dar oportunități?

În cadrul Morus, colaborez cu designeri internaționali, dar toate produsele noastre sunt manufacturate în Liban de către artizani, persoane cu nevoi speciale (ne place să îi numim „oameni speciali”). Este o modalitate prin care pot ajuta țara mea, și mai ales, pe oamenii care creează produsele noastre: toate veniturile merg către ajutarea acestor comunități. Cea mai mare provocare rămâne, în continuare, găsirea celor mai bune oportunități pentru acest grup de producători.

Collection NOMAD - MORUS

Colecția NOMAD – MORUS

Ai putea să ne prezinți drumul pe care îl face un produs Morus, de la concept, design, producție și până ajunge la consumatori?

Produsele Morus trebuie să fie simple, practice, utilizabile și frumoase. De asemenea, fiecare produse trebuie să fie realizat de cele trei grupuri cu care lucrăm – artizani, femei și oameni cu nevoi speciale. Dacă nu pot descompune elementele unui produs și să mă asigur că fiecare din aceste grupuri are un rol în creearea lui, atunci nu pot adăuga acel produs în portofoliul nostru. Acest proces este asemenea unei ecuații matematice cu ceva aparte.

Materialele și tehnicile folosite pentru realizarea produselor Morus sunt cele specifice Drumului Mătăsii. Care este materialul, tehnica sau produsul preferat?

Este foarte greu să răspund, căci îmi sunt dragi toate. Dar, dacă ar fi să aleg, aș spune: hârtia, împrimarea mătăsii, iar ca produs – „Stools in Bags”.

Collection COMPANERO - MORUS

Colecția COMPANERO – MORUS

Cum sunt percepute produsele Morus pe piața internațională? Există o diferență între feedbackul primit pe piața internațională, față de cea libaneză?

Rezultatele, până acum, sunt promițătoare și încurajatoare, ambele piețe fiind receptive la produsele noastre. Țin foarte mult ca produsele create de noi să fie de cea mai bună calitate, iar acest lucru este apreciat pretutindeni. Totuși, ținta noastră este piața internațională.

Am descoperit Morus la târgul Ambiente din Frankfurt, unde ne-a atras atenția standul cu stilul său unic. Cum a fost experiența Ambiente?

Mulțumesc! Acesta a fost al doilea an în care am participat la Ambiente și ne place acest eveniment. Deși sunt multe astfel de târguri frumoase în Europa, acesta se aliniază cel mai bine la nevoile brandului.

Collection PAPERMOON - MORUS

Colecția PAPERMOON – MORUS

Care a fost cea mai mare provocare până acum pentru Morus?

Cred că a fost decizia de a crea Morus: primul pas e mereu cel mai greu. Restul e o mare aventură!

Care este momentul de care te mândrești cel mai mult, în cadrul aventurii Morus?

Încă este prea devreme pentru a răspunde pentru că această călătorie e încă la început și încă nu am atins obiectivele stabilite. Cred va trebui să revin peste 10 ani cu răspunsul.

ARTISANS - MORUS

Artizani – MORUS

Ce sfat ai oferi artizanilor din România pentru a intra cu produsele lor pe piața internațională?

Să își urmeze instinctul, să creadă în ceea ce creează și să nu le fie teamă să riște uneori.

Ai avut ocazia până acum să cunoști designer sau branduri românești?

Încă nu, dar mi-ar facă plăcere să le descopăr. Poate putem crea o colaborare româno-lebaneză?

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share