Ep.2: Începutul coaserii unui goblen

Distribuie articolul:
Share

În acest articol, Elena ne va reda câteva tehnici specifice coaserii de goblen şi vom începe cu operaţii premergătoare începerii cusutului. Pânza se fixează pe gherghef cu mare atenţie, trebuie să o centrăm cât mai bine, întrucât aceasta poate lua forma unui romb după ce este scoasă din gherghef – forma de romb rezultă atunci când unele capete ale pânzei sunt întinse mai mult decât celelalte. Pentru a preveni acest aspect trebuie să întindem cât mai corect pânza pe gherghef.

IF

După ce am terminat cu aşezarea pânzei pe gherghef, vom pregăti diagramele cu care vom începe lucrul. Prindeţi întotdeauna două sau trei diagrame consecutive pe gherghef cu ajutorul unor ace sau bolduri, astfel vom avea continuitate la coaserea unor puncte de aceeaşi culoare care se continuă de pe o diagramă pe diagrama vecină. Așa nu vom fi nevoiţi să încheiem şi să începem o nouă aţă în puncte vecine, eliminând efectul de drum de pe spatele goblenului, efect care îi dă acestuia un aspect inestetic atât pe dosul cât şi, uneori, pe faţa broderiei.

Înaintea începerii cusutului analizăm vizual diagramele, ne asigurăm că sunt aşezate în ordinea corectă, privim cu atenţie simbolurile care predomină în diagramă, şi ne pregătim cartelele cu ațe.

Nu ne grăbim, cusutul trebuie să fie o relaxare pentru noi, şi doar după ce ne asigurăm că totul este în regulă, ne apucăm de cusut. Este dificil şi frustant să desfacem ceea ce am cusut, existând riscul deformării pânzei în acest proces.

IF

Acul de goblen este subţire, uşor şi fără vârf și va aluneca armonios pe goblenul ce îl coaseţi cu drag. Este de preferat ca pentru mai multe nuanţe să avem câte un ac, astfel nu vom fi nevoiţi să scoatem prea des din ac aţe din care se cos doar câteva puncte, economisim timp şi aţă în acest fel.

IF

Acul cu bilă îl folosim pe timpul coaserii înţepând lângă simbolul pe care îl coasem, astfel vom regăsi cu uşurinţă simbolurile la care lucrăm, fără a ne “rătăci”.

Aţa folosită este din bumbac mercerizat şi este furnizată în fir standard, fir care este format la rândul lui din şase fire. Acest fir gros trebuie despărţit în fire individuale, coaserea realizându-se numai cu două fire din cele şase, garantând astfel fineţea şi calitatea goblenului. O coasere în trei sau mai multe fire transformă goblenul într-o tapiserie populară. Aţa folosită la cusut se taie la o lungime de 80-90 cm, astfel un fir îndoit să nu depăşească 40-45 cm. Capetele unui singur fir de ată se introduc în ac, la capătul celălalt al firului obţinându-se bucla prin care vom forma primul punct. Practic înţepăm pânza pe faţa lucrului şi scoatem acul prin bucla formată tot pe faţa lucrului, în sensul punctului (oblic înclinat), astfel se formează primul punct corect, curat, după care se vor lucra următoarele.

Photo by Best DSC!

În cazul în care se vor coase consecutiv minim trei puncte din aceeaşi nuanţă, începerea unei noi aţe se face pe faţa lucrului scoţând căpătâiul aţei cusute pe faţa pânzei prin orificiul opus formării punctului. Acest căpătâi se introduce în bucla noii aţe şi se tine cu mâna stângă în timp ce cu mâna dreaptă introducem acul exact în orificiul prin care este ieşit căpătâiul aţei vechi. Apoi coasem primul punct peste căpătâiul de aţă înclinat spre direcţia de coasere a punctelor şi se mai lucrează încă un singur punct după care căpătâiul de ață se taie de la baza pânzei. Se aplică o tehnică de coasese  precisă cu mişcări uşor mai strânse a acestor puncte, astfel încât nu trebuie să se cunoască unde se încheie sau unde începe aţa.

IF

Autoarea articolului chic este  Elena Buzatu  de la Set Goblen Romania

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

  1. […] Astăzi vă prezentăm episodul trei din seria articolelor despre goblenuri. Vă invităm să descoperiți mai jos diferențele dintre un goblen imprimat și unul cu diagramă prezentate de Elena. (Primele două episoade le găsiți aici și aici) […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share