Despre târgurile handmade – partea a III-a

Distribuie articolul:
Share

Astăzi continuăm seria articolelor despre târgurile handmade (aici găsești partea I și partea a II-a) cu o serie de impresii personale legate de aceste evenimente. Nici nu ştiu cum să încep sau cu ce să încep. Am şi bune şi rele, din păcate majoritatea rele.

Să încep cu cele bune. M-am simţit excelent la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, organizată de Atelierul şi o să vă zic şi de ce. În primul rând, colegii de breaslă care au participat alături de mine. Am simţit că suntem pe aceeaşi lungime de undă, evident cu mici excepţii, iar numărul de participanţi a fost unul redus. La locaţie cred că se mai putea lucra, deoarece nu mi s-a părut foarte uşor accesibilă, dar măcar nu au fost în stradă. Au fost şi workshopuri. Ador târgurile care au un program, căci până la urmă nu ţine totul de vânzare, ci și de promovare și trebuie să fie un eveniment, care să atragă vizitatorii. Dacă vreau tarabe mă duc în piaţă sau în Dragonul Roşu.

Legat de colegii de breaslă, care participă la târguri, nu pot înțelege atitudinea competitivă dusă la extrem. Fiţi fair play! Poate sună sportiv, dar credeţi-mă se aplică. Am păţit-o de prea multe ori ca diverşi vecini de stand să stea intenţionat în faţa standului meu sau dacă vorbesc cu un posibil client să se bage în discuţie peste mine şi tot felul de astfel de atitudini pe care chiar nu le pot justifica. Înteleg că poate unii depind mai mult ca mine de profitul obţinut, dar asta nu justifică proasta creştere. Pot spune că legat de acest aspect am avut cele mai multe surprize. De foarte multe ori cele mai plăcute persoane deveneau adevărate vipere, iar persoanele ce păreau mai ieşite din comun, s-au dovedit a fi persoane de tot respectul. Ţin minte şi acum că la ultima Noapte albă cel mai mult am socializat cu un grup de lângă mine, dintre care cineva chiar mi-a dărâmat din greşală un stativ cu cercei. Nu am reacţionat urât şi s-au dovedit a fi persoane foarte ok, spre ruşinea mea nu reţin numele, dar poate se identifică ele citind acest articol.

Cât despre păreri mai neplăcute – am zis că nu nominalizez, dar este destul de dificil. Sper ca persoanele implicate să nu o ia drept atac personal. Am remarcat că părerile sunt împărţite. Am participat la un târg de care nu am fost deloc încântată, dar am auzit păreri foarte bune de la alţi artizani, până la urmă totul ţine şi de puţin noroc. Mai ales în cazul târgului din curtea Muzeului Suţu – un târg care mi se pare că accentuează puţin aceea idee de tarabă. Foarte multe standuri şi foarte îngrămădite. Dacă ai noroc să ai o locaţie bună este ok, dacă nu, ai plătit pentru un metru trasat cu creta pe asfalt şi atât. Să mă scuze organizatorii, dar nu îmi plac astfel de evenimente. Totul ţine de detaliu, de calitate şi nu cantitate.

O întâmplare văzută la Femei pe mătăsari, legat de trierea participanţilor şi mai ales despre sinceritatea artizanilor faţă de clienţi. Soare, lume multe, iar lângă mine câteva doamne la un stand imens cu bijuterii din diverse mărgele, cred că erau sute de produse. O doamnă cumpărase o brăţară din coral, care în realitate erau pietre vopsite care îi mânjiseră toată mâna.

Un aspect care nu-mi place de asemenea, sunt grupurile mari de prieteni, care încurcă şi reduc vizibilitatea pentru alte standuri. Nu mi se pare fair play. Şi eu pot aduna zeci de oameni care să mă viziteze şi să stea pe lângă mine câteva ore astfel încurcând vizibilitatea şi circulaţia, accesul fiind de multe ori redus, cum ziceam majoritatea târgurilor sunt foarte îngrămădite. Nu cred că este ok o astfel de atitudine între colegi.

Cele mai frumoase amintiri sunt relaţiile şi conversaţiile avute cu o parte din colegii participanţi. De la unii am aflat lucruri noi, de la alţii am şi cumpărat (vezi ce spuneam în articolul precedent) cu alţii am râs şi glumit – nu vă izolaţi, comunicaţi, va fi util tuturor. Până la urmă trebuie să staţi o zi întreagă (poate în condiţii neprielnice) şi timpul va trece mai uşor şi interesant dacă comunicaţi cu oamenii din jur.

Cea mai super colegă de stand este Simona (din echipa Atelierul). Am reprezentat şi împărţit standul Atelierul cu ea în diverse rânduri şi de fiecare dată a fost o prezenţă minunată, nu am simţit niciodată o concurenţă sau superioritate din partea ei, doar două colege de breaslă care se respectă şi admiră reciproc.

Cam atât pe acest subiect, deși sigur mai sunt multe de spus. Închei spunând că visez la niste evenimente, expoziţii adevărate. Sincer, nici nu ştiu de unde a apărut acest termen de târg handmade, care nu prea avantajează imaginea generală. Visez că impresia handmade-ului la noi în ţară se va îmbunătăţi şi oamenii vor aprecia produsele unicat, chiar dacă nu au un brand cunoscut în spate, iar artizanii pe de altă parte vor crea handmade de calitate şi se vor respecta pe sine, dar şi clienţii.

Comentarii
One Response
Share