CITEȘTI

Ne vedem marţi la Meet the designers, de la ora 18...

Ne vedem marţi la Meet the designers, de la ora 18, da?!

Distribuie articolul:
Share

Revista Atelierul organizează în cadrul Romanian Design Week un eveniment de promovare a designului românesc – Meet the designers. Lachatterie (fashion designer), Wood be nice (designer de produs) Ana Tudora de la Deliciu Mic (designer în lut polimeric) şi Andra Badea creatoarea brandului Cuteoshenii (ilustratoare) sunt cei patru designeri care au răspuns provocării Revistei Atelierul de a prezenta secretele meseriei lor, pe 20 mai, între orele 18.00 şi 21.00 în spaţiul insolit Pallets Concept Bar (Str. Stroescu Vasile, nr. 40, Bucureşti).

Ne propunem să creăm o atmosferă relaxată, unde cei pasionaţi de frumos și curioșii creativi au ocazia să facă cunoştinţă cu designerii, să afle povestea acestora, detalii din procesul de creaţie şi alte curiozităţi.  Timp de 30 de minute în parte aceşti patru designeri chic vor prezenta auditoriului brandurile lor, bineînţeles că sunt încujarate întrebările. Intrarea la acest eveniment este liberă.

Attend aici: https://www.facebook.com/events/254117898104749/

Like Revista Atelierul: https://www.facebook.com/revista.atelierul

meet_the_designers_web

Lesfillesflorissantes reprezintă linia de accesorii Lachatterie care s-a desfășurat sub forma unui proiect Instagram pe tot parcursul anului 2013. Fiecare piesă în parte reprezintă o extensie a personalității celei ce o poartă, fie că este vorba de o trăsătură ludică, romantică, dramatică, erotică, misterioasă etc. Fiecare piesă în parte este unicat la fel ca și posesoarea ei. Elementele sunt în cea mai mare parte florale și accesorizează piese precum coronițele și pălăriile de tot felul. Pentru 2014, LaChatterie a pregătit o nouă colecție – God Label – de ținute pentru evenimente speciale, în culori întuneacte, cu broderii handmade și din materiale prețioase.

http://lachatterie.ro/

Wood be Nice este o oală în care fierbe continuu o supă în care artiștii Daniel Loagăr și Andrei Cornea aruncă cu sau fără reţetă: imagini şi obiecte, muzică şi forme, poezie şi trăiri – din care ies la iveală lucruri cu care cei doi se identifică. Arta lor este colajul, amestecul şi transformarea a ceea ce este în ceea ce ar putea fi – un fel de revoltă personală a celor doi artiști. Când cuvintele nu le mai ajung și gândurile sunt pe neterminate, arta lor se compune și se descompune prin fotografie și transfotografie, obiecte pierdute sau aruncate, poezie, muzică, street-art, iubire.

http://www.woodbenice.com/

Ana Tudora a câștigat titlul Artizanul Anului în 2013 și ne-a povestit într-un interviu despre cum a început povestea Deliciu Mic: “Deliciu Mic s-a născut din pasiunea mea pentru dulciuri. În urmă cu câţiva ani, din dorinţa de a dărui ceva unic prietenelor mele, am cumpărat întâmplător un pachet de pastă polimerică. Am ajuns acasă şi am început să modelez primii cerceluşi în formă de îngheţată. Toate creaţiile îmi sunt dragi, fiecare dintre ele au în spate o poveste, un om drag, o amintire, o idee. În general îmi plac lucrurile care necesită imaginaţie şi multă dexteritate, fiecare om este unic şi de obicei, încerc să cunosc omul şi în funcţie de persoană să-mi adaptez creaţiile.”

http://deliciumic.blogspot.ro/

Andra Badea spune despre CuteOsheniile ei că sunt o specie aparte de personaj desenat care poate lua diferite forme și trăiește în medii cât mai variate. Ce au în comun sunt chicotelile și caraghioșâlcurile, ochii mai mereu mirați sau curioși și haine dungate, dantelate sau pur și simplu nostalgice. CuteOsheniile nu se tem de aventuri, de joacă, de imposibil sau penibil și o dată ce ai cunoscut un reprezentant al speciei și tu te vei teme mai puțin. În acest spirit cuteOsheniile sunt mai mult decât ilustrații și chiar dacă au fost la expoziții, pe magneţi, felicitări și chiar semne de carte mie îmi place să cred că cel mai mare rol al lor este să dea viață lucrurilor inanimate.

http://www.cuteoshenii.com/

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share