CITEȘTI

Poșetă de seară – de croșetat

Poșetă de seară – de croșetat

Distribuie articolul:
Share

Gata de petrecere? Îți propun să îți realizezi singură poșeta care să te însoțească la party. Am conceput un tipar simplu, cu puncte de lucru deloc complicate. Culoarea e cea a anului: radiant orchid. Timp de lucru – câteva ore bune, dar rezultatul merită.

2014-05-17 18.09.20

Materiale:

  • fir Alizee (am folosit firul pus în două),
  • croșetă nr 3.00,
  • material pentru interiorul poșetuței (am folosit atlas),
  • ac și ață.

Puncte de lucru: punct alunecat, picioruș simplu, picioruș dublu, lănțișor

Dificultate: medie

2014-05-17 11.44.01

r1 – lănțișor cu 46 de ochi (dacă dorești ca poșeta să fie mai lungă, mai adaugi ochi)

r2 – croșetezi piciorușe simple în fiecare ochi, lănțișor cu 1 ochi, întorci lucrul

r3 – (modelul scoică, simplu, cu 2 piciorușe duble, va crea un aspect dantelat, cu găurele) – 2 piciorușe duble în primul ochi, lănțișor cu 1 ochi, 2 piciorușe duble în al treilea ochi (sari 2 ochiuri), lănțișor cu 1 ochi, sari iar 2 ochiuri și faci 2 picorușe duble în al treilea ochi – repeți până la sfârșit, 1 picoruș dublu în ultimul ochi, lănțișor cu 2 ochiuri, întorci lucrul

2014-05-17 11.44.11

r4 – picioruș dublu în primul ochi, lănțișor cu 1 ochi, 2 piciorușe duble în al treilea ochi (sari 2 ochiuri) – repeți până la sfârșit – acesta e următorul rând cu găurele – de fiecare dată cele 2 picorușe duble le vei face în ochiul din mijloc dintre cele 2 găurele din rândul anterior (vezi poza de mai jos)

2014-05-17 11.52.04

r5 – r10 – lucrezi la fel ca la rândul anterior. Ceea ce ai lucrat până acum este … capacul, partea din față care se pliază, se deschide. De acum vei croșeta poșeta în sine.

r11 – lănțișor cu 1 ochi, piciorușe simple în fiecare ochi, dar le lucrezi doar prin firul din față al ochiului de bază, nu introducând croșeta prin ambele fire – în acest fel lucrul tău va fi ajutat să se plieze. La capăt de rând faci lănțișor cu un ochi și întorci lucrul.

2014-05-17 12.26.12

r12 – r37 – piciorușe simple în fiecare ochi. Aceasta va fi partea din spate.

2014-05-17 13.05.02

După 26 de rânduri, vei face partea din față.

r38 – piciorușe simple în fiecare ochi, dar introducând croșeta doar prin firul din față al ochiului de bază, pentru a ajuta lucrul să se plieze singur. La fiecare capăt de rînd faci un lănțișor cu un ochi și întorci lucrul pentru rîndul următor.


2014-05-17 14.31.37

r39 – r59 – piciorușe simple în fiecare ochi. În total partea din față are 21 de rânduri.

2014-05-17 16.47.31

Marginea părții din față se va termina cu o bordură cu model scoică. (Lănțișor cu 1 ochi de la rîndul precedent) 3 piciorușe simple în al doilea ochi de la croșetă, sari peste 1 ochi, punct alunecat în următorul, sari iar un ochi, 3 piciorușe simple în următorul, sari 1 ochi, punct alunecat în următorul și tot așa până la sfârșit, picioruș simplu în ultimul ochi.

2014-05-17 16.54.52

Eu nu am încheiat bordura pentru a prinde mai departe cele 2 părți ale poșetei. M-am oprit și am cusut materialul pe partea interioară a poșetei.

2014-05-17 17.17.53

Am călcat mai întâi cu fierul marginile materialului, apoi l-am fixat pe poșetă și l-am cusut cu puncte simple.

2014-05-17 17.52.12

Am unit marginile laterale ale poșetei croșetând puncte simple prin ambele părți.

2014-05-17 17.55.16

Bordura pentru capacul poșetei – model scoică cu piciorușe duble.

Inserezi firul în partea de unde vrei să începi. Lănțișor cu 2 ochiuri, *3 piciorușe duble în următorul, lănțișor cu un ochi, punct alunecat în următorul*. Repeți ce e între **.

2014-05-17 18.08.38

Poșeta ta e gata. Îi poți atașa un fermoar pe interior, iar pe față poți să îi coși flori croșetate sau mărgele.

2014-05-17 18.09.20

Dacă ai croșetat și tu o poșetă urmărind acest tutorial, trimite-ne pozele tale semnate cu watermark la adresa [email protected], iar noi le vom publica în secțiunea Creațiile cititorilor.

Ema

 

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share