CITEȘTI

Festivalul „Femei pe Mătăsari” 2014

Festivalul „Femei pe Mătăsari” 2014

Distribuie articolul:
Share

Iată-ne ajunși la finalul celei de-a 4-a ediții a Festivalului „Femei pe Mătăsari”, un festival urban de artă și cultură, al cărui scop principal a fost încă de la bun început, schimbarea percepției cetățenilor asupra mahalalei de pe Mătăsari, locație cunoscută ca fiind un spațiu al depravării, transformând-o timp de 3 zile într-un univers al proiectelor culturale, educaționale și sociale – lucru pe care noi participanții sperăm că l-am reușit cu succes.

Acest eveniment nu ar fi avut loc fără sprijinul Asociației BENEVA care a reușit încă o data să aducムla un loc foarte mulți oameni deschiși către artă și cultură.

Revistă Atelierul a avut plăcerea de a lua parte la eveniment (şi să organizeze întregul targ de la festival), prilej în care ați putut admira și lua acasă câteva din produsele artizanilor echipei noastre de voluntari. Ne-am bucurat de o vreme frumoasă, am ascultat muzică făină, am fotografiat creațiile tuturor artiștilor prezenți la eveniment și am realizat un clip simpatic pe care îl veți putea viziona în curând.
Iată mai jos câteva din creațiile cele mai ingenioase ale ultimei zile de festival:

Femei_pe_Matasari81 Femei_pe_Matasari82 Femei_pe_Matasari87 Femei_pe_Matasari93 Femei_pe_Matasari94 Femei_pe_Matasari95 Femei_pe_Matasari107 Femei_pe_Matasari116 Femei_pe_Matasari121 Femei_pe_Matasari125 Femei_pe_Matasari126 Femei_pe_Matasari127 Femei_pe_Matasari134 Femei_pe_Matasari143 Femei_pe_Matasari148 Femei_pe_Matasari150 Femei_pe_Matasari162 Femei_pe_Matasari164 Femei_pe_Matasari166 Femei_pe_Matasari169 Femei_pe_Matasari171 Femei_pe_Matasari172 Femei_pe_Matasari174 Femei_pe_Matasari175 Femei_pe_Matasari178 Femei_pe_Matasari181 Femei_pe_Matasari185 Femei_pe_Matasari187 Femei_pe_Matasari188 Femei_pe_Matasari189 Femei_pe_Matasari1 Femei_pe_Matasari3 Femei_pe_Matasari15 Femei_pe_Matasari20 Femei_pe_Matasari23 Femei_pe_Matasari25 Femei_pe_Matasari30 Femei_pe_Matasari34 Femei_pe_Matasari35 Femei_pe_Matasari40 Femei_pe_Matasari46 Femei_pe_Matasari76 Femei_pe_Matasari80 Femei_pe_Matasari153 Femei_pe_Matasari155

 

Fotografii si text de Daniela Lazar

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share