CITEȘTI

Pallets iniţiază ediţiile Ai Cuvântul!

Pallets iniţiază ediţiile Ai Cuvântul!

Distribuie articolul:
Share

 Joi, 19 februarie, iniţiem seria de întâlniri între prieteni, AI CUVÂNTUL! – acasă la Pallets, Str. Vasile Stroescu, nr. 40, Bucureşti.

Despre ce este vorba, pe scurt: în mai puţin de un an, am avut norocul să ne calce pragul, să ne cunoaştem şi să legăm prietenii cu foarte mulţi oameni talentaţi, creativi, motivaţi şi fascinanţi cu care ne-a făcut plăcere să facem schimb de opinii şi în multe cazuri să şi colaborăm, oameni pasionaţi de aceleaşi lucruri ca şi noi, de frumos, de practic şi de lucrul făcut corect şi bine.

Unii dintre ei sunt foarte vizibili, alţii fac lucruri frumoase din umbră; prin această serie de întâlniri intenţionăm să vi-i prezentăm pe rând şi să le dăm ocazia, respectiv cuvântul, să vă spună chiar ei ce fac cel mai bine.

afis nkd

Ştim că cele mai bune legături între oameni se creează într-un mediu prietenos, aşadar întâlnirile vor fi de tip dialog, deloc pretenţios, şi speram ca ele să se tranforme rapid în seri petrecute în mod plăcut cu noi prieteni şi, poate, viitori colaboratori.

În această idee, la prima întâlnire îi avem ca invitaţi pe Vlad Iliescu şi Andreea Băhnean, oamenii din spatele Atelierelor ILBAH, care ne vor povesti cum au reuşit în doar 2 ani să ridice la un nou nivel de calitate domeniul dezvoltării şi evoluţiei profesionale prin  cursuri de calificare, iniţiere şi perfecţionare ţinute într-un mod corect şi responsabil.

Informaţii organizatori:

Pallets Concept Bar – https://www.facebook.com/PalletsBar

Informaţii invitaţi principali:

Atelierele ILBAH – http://www.ateliereleilbah.ro/

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share