CITEȘTI

De Ziua Copilului facem gălăgie la Grădina cu Arti...

De Ziua Copilului facem gălăgie la Grădina cu Artiști

Distribuie articolul:
Share

A 16-a ediție a „Grădinii cu Artiști” poartă numele de „Zilele copilăriei noastre”, ceea ce înseamnă că și adulții sunt invitați să fie copii alături de cei mici. În weekendul 30 – 31 mai, în Parcul Grădina Icoanei din Sectorul 2, vă așteaptă distracție pe cinste de dimineață, de la 11, până pe înserat, la orele 20.

Când eram mici ne jucam „De-a v-aţi ascunselea”, „Leapșa”, „Șotron”, „Frunza”, „Mima”, „Tară, tară, vrem ostași”, „Rațele și vânătorii”, „Lapte gros”, așa că ne-am propus ca în ultimul weekend din mai toți adulții să redevină copii. Vor avea grijă de asta cei de la Nefiresc.

Tot ei organizează și un jam session la care și-au anunțat deja prezența 650 de persoane. Ce înseamnă asta de fapt? Că fiecare aduce de acasă tobe, farfurii, linguri, furculițe, sticle și borcane, mese din lemn și tot ce mai găsește, iar cu aceste „instrumente” vom compune o melodie care sigur va ajunge hit.

Dacă vrei să-ți faci o imagine mai clară despre cum va arăta jam sessionul de la „Grădina cu Artiști”, accesează linkurile următoare: https://www.youtube.com/watch?v=sVPVbc8LgP4#t=76, https://www.youtube.com/watch?v=bXtDZ4SYubI.

Pentru momentele de respiro vă invităm în spațiul de la Creative Arts unde vă veți putea juca tot ce se punea pe hârtie odinioară: X și O, Spânzurătoarea, avionele și multe altele. Când copiii vor termina pasta de la pixuri, îi va aștepta o mână dibace care să-i picteze pe față.

Revista_Atelierul

Voluntarii de la Asociația Red Panda vor fi prezenți în Grădina Icoanei cu pisici și căței cu chef de joacă, care abia așteaptă să fie adoptați.

Nu există sărbătoare fără muzică și dans, așa că micuții din trupa Rall’s Band vor alege cele mai antrenante ritmuri prin care vor invita toți copiii la dans.

Judy Florescu este traducătoare și PR Cultural şi pentru că are un suflet mare va cânta pentru copiii de la Centrul Social Sfântul Stelian din comuna Tătaru, din județul Prahova. Oricine va fi impresionat de vocea ei, dar și de povestea micuților, poate să doneze bani atunci când Judy va susține cântarea caritabilă.

Când ți se face foarte cald, răcorește-te cu limonada lui Iulian, iar banii tăi vor merge la copiii de la Spitalul Marie Curie.

Board gaming-ul nu trebuie să aibă loc numai în casă. La Grădina cu Artiști vei putea juca liniștit Dixit sau Saboteur, în timp ce soarele te mângâie ușor pe față. Iar dacă îți va plăcea vreun joc, îl vei putea cumpăra pe loc direct de la standul Creative Board gaming.

Artista Alina Manole, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, prezintă expoziția personală intitulată “… de poveste”, în cadrul căreia pot să fie văzute lucrări ce prezintă animale din universul poveștilor copilăriei: inorogii, vulpi, păsări. Pe lângă elementele animale, artista a introdus și motive de artă tradițională românească, ce fac trimitere la timpurile când poveștile reprezentau cu adevărat un univers fascinant pentru toți copiii.

Meșterii de la Ch’Artist vor susține un atelier de ceramică ce va avea lipici la copii, ca de fiecare dată. După cum îi spune și numele atelierului, cei mici vor putea modela în lut, pe care apoi îl vor picta. Special pentru cei mici, Micul Dac va organiza un atelier de mandale dacice. Copiii vor desena și vor colora în premieră mandale din volumul 2 al revistei Micul Dac.

Cei de la Wood Be Nice vor completa peisajul din Grădina Icoanei cu proiectul lor „Suntem Fluturi”, adică fotografie, colaj și grafică, totul pe lemn și os.

Intrarea la evenimentul Grădina cu Artişti este liberă.

Grădina cu Artişti îşi propune să promoveze arta, lucrul manual şi dezvoltarea creativităţii personale, prin participarea comună, a artiştilor şi a publicului larg, la atelierele de creaţie. Totodată, în mijlocul aglomeraţiei cotidiene, „Grădina cu Artişti” doreşte să ofere tuturor o alternativă de petrecere a timpului liber într-un spaţiu boem de relaxare şi bună-dispoziţie.

Mai multe informaţii despre evenimentul Grădina cu Artiṣti se pot găsi pe site-ul evenimentului: gradinacuartisti.ro.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share