CITEȘTI

Recenzie – Modele string art pe carton și le...

Recenzie – Modele string art pe carton și lemn

109Modele string
Distribuie articolul:
Share

Atunci când este prea cald pentru a deschide calculatorul și vrem să evadăm creativ, să încercăm o tehnică de lucru nouă, să combinăm diferite materiale și, ascunși de arșița de afară să pregătim, de exemplu, un dar special pentru cineva drag, găsim un aliat de nădejde în… cărți. Vă spun fără nicio ezitare – google și canicula nu se înțeleg; cel puțin în ceea ce mă privește așa stau lucrurile.
În ultimele zece zile frumoase și (foarte) călduroase de vară am avut un aliat de nădejde pentru a finaliza două proiecte de suflet pe care vi le voi prezenta în finalul acestui articol.

109Modele string

Cu ceva timp în urmă am lucrat o felicitare care avea ”o idee” de string art în ea. De atunci îmi doream să aflu mai multe amănunte despre această tehnică de lucru care îmi amintea de copilărie și binecunoscutul joc ”să coasem frumos”. Astfel am descoperit cu entuziasm numărul 109 al colecției Idei creative de la Editura CasaModele string art pe carton și lemn  de Inge Walz.
Cărticica aceasta este o adevărată comoară. Am putut afla câteva lucruri interesante despre string art, care sunt materialele și uneltele pe care le putem folosi și pașii de lucru atât pentru varianta broderie pe carton, cât și pentru string art pe plăci de lemn. Cele 12 proiecte propuse în carte prezintă nu mai puțin de 22 creații ilustrate prin fotografii color care sunt însoțite de instrucțiuni clare despre modul în care se lucrează fiecare model. La mijlocul cărții se află două planșe cu modele – acestea se pot detașa pentru a putea copia modelele care urmează a fi lucrate.

casa-recenzie

Mi-am ales pentru cele două albume foto pe care le-am realizat trei dintre modelele prezentate în carte. Pentru că primul album urma să îl dăruiesc surioarei mele, cu ocazia aniversării a doi ani de căsatorie, am ales să lucrez pentru început un model mai complex – un fluturaș. Am avut emoții – dar lucrul a mers de la sine. Instrucțiunile sunt la obiect și proiectul a ieșit exact așa cum mi l-am imaginat: delicat și aparent fragil, în realitate rezistent. Aripile au un joc frumos în lumină – parcă ar fi un fluture viu.

tutorialfluture

tutorialfluture

fluturasAm ales să schimb cromatica – folosind nuanțe de crem si maro care se potriveau cu tema albumului realizat de mine. Modelul fluturașului îl găsiți pe colile cu tipare (atenție – sunt doi fluturași, cel realizat de mine în carte este albastru) și despre modul de lucru puteți citi la pagina 16.

proiect-inimi-string-artPentru cel de-al doilea album am ales modelele de inimioare despre care puteti citi în carte la pagina 14. Am lucrat pentru început inima mai mare, apoi inimioara mică. Acest album l-am oferit în dar mamei mele.
Deși am lucrat modele mai dificile la început nu am întâmpinat greutăți – și după cum se poate observa se pot crea combinații diferite pornind de la exemplele prezentate în carte.

Imagini din timpul lucrului:

Album foto Fluturas

Album foto Inimioare

Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne trimiteţi creațiile voastre pe adresa [email protected] şi acestea vor fi publicate ulterior în cadrul acestui articol, sub forma unei galerii foto.
Pe curând!

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share