CITEȘTI

Curs de pictură pe sticlă

Curs de pictură pe sticlă

Distribuie articolul:
Share

Pentru că ne place culoarea şi nu există multe suporturi mai la îndemână decât sticla, plănuim un curs de pictură pe sticlă care ne va provoca să privim cu alţi orice formă transparentă şi inexpresivă. Paharele şi carafele vor deveni pânze pe care imaginaţia poate arunca flori, frunze şi fluturi, sticlele şi borcanele pot fi îndantelate cu câteva mişcări abile de pensulă iar vazele sunt suporturi numai bune pentru toate varietăţile de dungi, buline şi valuri.

pictuira pe sticlaProgramul cursului de pictură pe sticlă:

Şedinţa 1 – Pictură pe borcane

Vechile borcane de dulceţuri şi murături vor părăsi rafturile întunecate ale cămărilor şi vor gasi un loc de cinste pe rafturile bucătăriei după ce vor fi pictate. Personalizăm borcanele vopsindu-le pe interior şi aplicându-le apoi desene decorative la exterior.

Şedinţa 2 – Pahare pereche, pictate şi personalizate

Cina în doi sau şuetele cu cea mai bună prietenă vor fi mai animate după ce veţi scoate pe masă paharele pereche pictate cu migală şi originalitate.

Şedinţa 3 – Sticle elegante, pictate în culorile voastre preferate

Dăm un nou sens în viaţă şi o nouă înfăţisare sticlelor goale de vin sau de suc pictându-le în culori şi modele diverse.

Şedinţa 4 – Rame de sticlă pictate

Fotografiile vor părea mai frumoase când le vei expune în rame de sticlă transformate în vitralii miniaturale.

Detalii curs:

Tip curs: tineri şi adulţi

Durată: 4 ateliere săptămânale a câte două ore.
Adresă: str. Olari,  nr. 23, Bucureşti

Cost: 157 lei cursul/ 50 lei atelierul

Înscrierile se fac la [email protected].

Acest curs este disponibil numai la solicitarea unui grup de minim 5 participanţi.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share