CITEȘTI

REDU: în gând cu natura, în suflet cu frumusețe...

REDU: în gând cu natura, în suflet cu frumusețe

Distribuie articolul:
Share

Este ceva timp de când am început să fiu atentă la tot ce înseamnă producție locală, fie că este vorba de alimentație, îmbrăcăminte sau alt domeniu. Am început să realizez că lumea în care trăiesc este din ce în ce mai artificială, insensibilă și axată pe un consum excesiv și nu pe calitate. Așa am început să caut în orașul în care locuiesc soluții pentru o viață curată, sănătoasă și cât mai apropiată de natură. Astfel i-am descoperit pe cei de la REDU. I-am urmărit un timp. Îi admiram pentru simplitate. Îmi stabilisem în minte să merg și să-i cunosc personal. Nu reușeam. Se făcea că se întâmplau altele. Într-un final, am reușit. Și iată ce am descoperit:

Acasă la ei, căci așa m-am simțit acolo la atelier, am fost primită cu căldură și zâmbet pe buze. Un loc cu oameni pozitivi care trăiesc și gândesc în prezent prețuind viitorul. Am vorbit cu Andreea Ghiban, marketing manager pe proiect în cadrul Redu și am rugat-o să-mi povestească despre munca lor și planurile de viitor.

Redu 1

Redu 2

Spune-mi când a luat naștere Redu? Care au fost primii paşi şi de la ce idee a pornit totul?

Redu este un proiect al Asociatiei Mai Bine, asociație de protecție a mediului, cu activitate în Iasi de aproape șapte ani. Am început inițial cu activități diverse, de la plantarea copacilor, colectare baterii, bazaruri caritabile, ateliere creative, workshop-uri de educație civică, dezbateri pe diverse teme. Redu reprezintă un pas prin care am încercat să aducem la un loc preocupările noastre anterioare privind reciclarea textilelor și să oferim o alternativă practică și creativă ieșenilor. Este altceva când nu doar vorbești despre cum că ar fi bine să nu arunci lucrurile pe care nu le mai porți ci să încerci să le schimbi , să donezi, să reciclezi. Că este bine să încercăm să cumpărăm și de la alte surse decât de la cele mai cunoscute branduri, care nu oferă neapărat calitate. Este foarte important pentru noi să se știe ce se află în spatele acestei industrii și anume că foarte mulți oameni din țările subdezvoltate sunt exploatați prin muncă și să se știe foarte bine și în ce condiții. Așa am adunat toate aceste preocupări într-un singur proiect pentru care am obținut finanțare de la Inovare verde în România prin fonduri norvegiene. De aici a pornit totul, acum aproximativ doi ani.

Ce produse găsim la Redu?

Avem mai multe categorii de produse pe care le realizăm. Sunt hainele și accesoriile precum genți, diverse lucruri pentru bucătărie, mape pentru cărți și agende executate din materiale donate de către o fabrică și pe care le facem în colaborare cu un designer norvegian. Altă categorie este cea a produselor upcycled sau reconvertite, adică acele produse din materiale folosite cum sunt blugii de exemplu din care facem organizatoarele sau puloverele pe care le desfacem și le transformăm în pături, cămășile bărbătești pe care le transformăm în genți. Mai sunt tricourile donate pe care le înveselim cu mesaje sau desene executate prin serigrafie, și hainele second-hand pe care le recondiționăm.

Ce reprezintă cel mai bine Redu? Care este imaginea cu care se prezintă?

Redu este acea iniţiativă care implică colectare, recondiţionare și educare precum şi implicare a comunităţii în toate aceste etape, cu un impact major la nivel local și unic la nivel naţional. Este pioner în Slow Fashion, adică transformă într-un mod creativ şi educativ deşeurile în resurse și atrage atenția asupra implicațiilor pe care le au obiceiurile noastre zilnice de consum.

Produsele executate sunt expuse undeva? Se pot cumpăra?

Avem sediul Redu care găzduiește magazinul fizic și atelierul, iar zilele trecute am lansat și site-ul on-line prin care se pot achiziționa produsele noastre.

Redu7

Redu 9

Aveți în lucru o colectie pentru toamnă iarnă la care am înțeles că lucrați cu un designer norvegian. Puteți să-mi spuneți mai multe despre cine vine cu ideile și cum iau naștere produsele?

Da, în prezent lucrăm la această colecție în colaborare cu Lisbeth Løvbak Berg, designer norvegian care a dezvoltat brandul L-L-B ce are la bază ecologia conceptuală și o viziune clară a modei lente / slow fashion, cu focus pe croieli de înaltă calitate și un mesaj deopotrivă etic și ecologic. Linia vestimentară o facem în colaborare cu ea, care ne face tiparele, iar noi le realizăm aici în atelier. Materialele sunt donate de către o fabrică, deocamdată mai căutăm parteneri. Este vorba doar de resturi de material, din această cauză procesul de creație este mai solicitant și de durată. Datorită aceluiași motiv produsele sunt unicat. Lansarea va fi pe 16 octombrie.

Cine donează material? Care este reacția oamenilor la solicitarea dumneavoastră?

La noi lumea nu prea donează haine sau materiale pe care nu le mai folosește. Trebuie să facem apeluri frecvente către oameni, mai ales în cartiere să organizăm puncte de colectă, altfel oamenii nu prea vin din proprie inițiativă. Acest lucru necesită o bună organizare și mai mulți voluntari.

Redu 12

Care este echipa din spatele numelui Redu?

Sunt zece persoane în echipă, dintre care la atelier sunt trei fete pe partea de croitorie și un băiat pe partea de serigrafie, iar restul se ocupă de partea organizatorică și de promovare a imaginii proiectului Redu.

Organizați sau participați la evenimente de profil sau târguri handmade?

Da, organizăm și participăm. Aceste evenimente sunt promovate din timp și îi așteptăm pe toți cei care doresc să vină în susținerea proiectului nostru și să facă achiziții care sunt prietenoase cu mediul.

Vrei să transmiți un sfat celor pasionați de handmade și care vor să activeze în acest domeniu?

Handmade-ul s-a transformat destul de mult și nu neapărat în bine. Nu se mai pune accent pe originalitate. Mi-aș dori să apară mai mulți artiști care să vină cu noutăți și care să reprezinte corect acest curent. Să fie creativi și originali!

Pentru a înțelege mai bine procesul de creație, Andreea m-a invitat să o cunosc pe Maria, coordonatorul atelierului. Ea mi-a prezentat și explicat cum decurge executarea unui produs care va fi prezent în colecția de toamnă la care designer-ul norvegian face tiparele.

Redu coleție toamnă

În cazul nostru este bine să se lucreze cu materiale elastice și nu dure pentru că este foarte posibil să nu se potrivească pe silueta oricui. Faptul că lucrăm cu resturi de materiale ne solicită permanent în a găsi soluții. De exemplu din materialul acesta vor fi executate maxim 4 bluze. Doar pentru atât avem. Este foarte posibil ca fabrica să nu mai lucreze cu astfel de material, însă noi păstrăm tiparul iar atunci când vom primi ceva asemănător cu care se poate face acest model, putem să-l și multiplicăm.

Aici am folosit trapezul ca piesă de bază în design. Avem forme din plastic dur după care decupăm materialul. Am reușit să obținem patru mărimi S, M, L, XL. Se pot face trapeze mai mici sau mai mari, în funcție de ce dimensiune sau model dorim să obținem dar trebuie să luăm în calcul că și efortul diferă. Formele trebuie asamblate în linie, după care se unesc fâșiile între ele. În rest, se respectă tiparul folosind un material elastic pentru a executa mânecile, gulerul și celelalte părți adiționale. Apoi vine partea de coasere propriu zisă. La acest model a trebuit să intervenim ulterior cu modificări. Formele de trapez din partea din față se lipeau între ele și dădeau un aspect urât, așa ca am descusut și am aplicat o căptușeală.

Pentru a căpăta forma finală folosim aparatură profesională pentru călcat. Această colecție este cea de a doua la care lucrez. Vom avea în total zece modele pe diferite dimensiuni. Vor fi bluze și veste de damă și bărbătești, rochii, pantaloni, veste, iar piesa prezentată la final va fi o rochie de mireasă. Accentul este pus în special pe forme geometrice.

Cum ai ajuns la atelierul Redu? Este pasiune sau ai și studiat acest domeniu?

Am absolvit design textil. Nu este design vestimentar dar am învățat o mulțime de lucruri ceea ce este un mare avantaj. Am ales să mă opresc din cumpărat de la marile branduri și să îmi croiesc singură hainele. Este de asemeni și pasiune dar îți trebuie și multă rabdare pentru că este foarte posibil să nu îți iasă din prima ceea ce dorești.

Ai un mesaj de transmis pentru cei care încă nu s-au gândit ce înseamnă obiceiurile noastre zilnice de consum și impactul negativ pe care îl au asupra mediului înconjurător?

Chiar dacă în magazinele mari prețurile sunt mult mai mici și dacă cumperi de la ei pari a fii cool, să încerce să achiziționeze produse locale, să conștientizeze că este ceva mult mai profund în spatele acestei industrii, că sunt folosiți oameni în condiții inumane de muncă din țările slab dezvoltate. Fiind cu toții antrenați de ritmul alert al vieții uităm de multe alte aspecte importante printre care și protejarea mediului înconjurător.

Credit foto: Andreea Vrânceanu

 

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share