CITEȘTI

„Eu. O casă de păpuși” și „Pesca...

„Eu. O casă de păpuși” și „Pescarul și sufletul său”

Distribuie articolul:
Share

Spectacolele „Eu. O casă de păpuși” și „Pescarul și sufletul său”, ambele semnate de regizoarea Carmen Lidia Vidu, vor avea cinci reprezentații în luna februarie, la Teatrul Odeon. Spectacolul „Eu. O casă de păpuși” face parte din platforma „Surorile Heddei”, care se concentrează pe personajele feminine ale lui Henrik Ibsen și este dedicată actrițelor și regizoarelor din România. „Eu. O casă de păpuși”, o adaptare modernă și surprinzătoare a capodoperei lui Henrik Ibsen, cu Aura Hasnaș Călărașu în rolul Norei, are trei reprezentații în luna februarie: spectacolul poate fi văzut sâmbătă, 6 februarie, duminică, 14 februarie și sâmbătă, 27 februarie, la ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon. ​”Pescarul și sufletul său”, ce are la bază celebrul basm scris de Oscar Wilde, în care un pescar se îndrăgostește de o sirenă, se joacă vineri, 12 februarie și duminică, 21 februarie, la ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon.

Viziunea regizoarei Carmen Lidia Vidu asupra celebrului text „O casă de păpuși” îl aduce pe Ibsen in secolul XXI. Povestea Norei se spune cu un personaj femme fatale (Aura Hasnaș Călărașu), într-un decor multumedia, cu o atmosferă de film noir.

„Sunt „Eu. O casă de păpuși”, sunt femeie, e povestea mea înăuntru. Am mers într-o zonă nu neapărat de confort pentru mine, ci intimă și reală”, mărturisește regizoarea Carmen Lidia Vidu.

Revista-Stelierul-2

„E povestea unor femei care dau cu ele de pământ, sau viața dă cu ele de pământ, ca să placă. Și atunci, ele se strică. Rămân o formă care trebuie să placă tuturor, să fie și frumoase, și elegante, și suave, să fie echilibrate psihic, să fie și mame bune, să fie și soții, erotice, să fie foarte prezentabile în societate, să poată să discute. Și în zilele noaste, există nu neapărat un zbucium, ci un efort care nu e natural, e anti-natură ceea ce se întâmplă în noi, încercând să le împăcăm pe toate și să fim tinere la 50 de ani sau la 60 de ani, să arătăm impecabil, chiar mult mai bine decât o puștoaică la 25. Și puștoaica de 25, dacă nu e deja un geniu, e ratată. Avem niște supra-poveri în spatele nostru pe care ni le pun și ceilalți, dar ni le punem și noi. Suntem într-o ambiție, într-o competiție fantastică cu noi și ajungem să arătăm ca niște păpuși sparte, frumoase dar cu care nu vrei să interacționezi. E vorba despre faptul că poate noi, femeile, ar trebui să ne acomodăm ușor cu imperfecțiunea și să ne asumăm că e mai frumoasă decât perfecțiunea aceea de porțelan, cu o inimă moartă înauntru.” – Carmen Lidia Vidu despre „Eu. O casă de păpuși” (interviu la Digi 24 Tv).

Sâmbătă, 6 februarie, duminică, 14 februarie și sâmbătă, 27 februarie

Teatrul Odeon, Sala Studio, ora 19:30

„Eu, o casă de păpuși”

Regia: Carmen Lidia Vidu

Actrița: Aura Călărașu

Soprana: Cătălina Antal

Scenografia: Constantin Ciubotaru

Muzica: Ovidiu Chihaia

Video: Cristina Baciu

Masca: Cristina Mihaela Rădulescu

Mișcarea scenica: Ioana Marchidan

Curator proiect: Cristina Modreanu

PR: Alina Neagu, Roxana Crișan

Text: un scenariu bazat pe piesa „Nora”, autor Ibsen

Teaser: https://youtu.be/vwiwP2-3rIk

Trailer: https://youtu.be/fCq2IyHBzUU

Blog: http://eu-o-casa-de-papusi.tumblr.com

Cumpara bilete on-line: http://bilete.teatrul-odeon.ro/Step10_ChooseShow.aspx?FILTER_SHOW=110

Rezervări la Casa de bilete a Teatrului Odeon (Calea Victoriei nr. 40-42), intre orele 11.30 – 19:00 / 021 314 72 34

Spectacolul „Eu. O casă de păpuși” este prima producție în premieră din proiectul „Surorile Heddei. Susținerea femeilor artisdin România și Estul Europei”, câștigător al Ibsen Scholarship 2014, fiind o coproducție a Teatrului Odeon și a Asociației Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului.

​**

Vineri, 12 februarie și duminică, 21 februarie

Teatrul Odeon, Sala Studio, ora 19:30

„Pescarul și sufletul său”

Adaptarea și regia: Carmen Lidia Vidu

Cu: Marius Stănescu, Petre Nicolae, Marian Lepădatu, Diana Gheorghian, Eugenia Păsat, Amelia Stuparu

Traducerea: Andrei Bantaș

Scenografia: Constantin Ciubotaru

Video: Alma Cazacu

Muzica: Ovidiu Chihaia

Blog: http://blog-pescarul-si-sufletul-sau.tumblr.com/

Teaser: http://vimeo.com/89533405

Trailer: http://youtu.be/rUbz8d2BGD0

Rezervări la Casa de bilete a Teatrului Odeon (Calea Victoriei nr. 40-42), intre orele 11.30 – 19:00 / 021 314 72 34

Revista-Atelierul-1

Textul spectacolului „Pescarul și sufletul său” are la bază un basm scris de Oscar Wilde, publicat în 1891 în colecția de basme Casa cu rodii, continuare a volumului Prințul fericit și alte povești. Este o poveste dedicată lui Alice Heine, prințesă de Monaco și a fost scrisă ca o reacție la Micuța Sirenă a lui Hans Christian Andersen, unde o sirenă își dorește un suflet și să fie muritoare.

A fost o dată ca niciodată un pescar care se îndrăgostește de o sirenă. Dar ei nu își pot trăi povestea de dragoste pentru că aparțin unor lumi diferite: el are suflet și ea nu are. Aşa că pescarul are de ales între sufletul său și dragostea sa. Dacă va reuşi să coboare în lumea apelor pentru a se căsători cu micuţa lui sirenă vă lăsăm să descoperiţi în spectacol.

Textul nu este doar o poveste de iubire interzisă, ci și o meditaţie despre tensiunea trup-spirit, despre importanța inimii în construcția eului, despre ce ne aduce fericirea și salvarea.

Carmen Lidia Vidu realizează un spectacol de teatru multimedia care hipnotizează prin atmosfera sonoră și prin muzicalitatea vocilor actorilor ca într-un concert. Povestea este dublată vizual prin intermediul proiecțiilor video cu o mare încărcătură simbolică, ce îşi propun o coborâre în adâncul poveştii și în adâncul propriului eu.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share