Grădina cu artişti

Distribuie articolul:
Share

În weekendul 23 – 24 aprilie, Parcul Grădina Icoanei din Sectorul 2 se transformă într-un spațiu de manifestat, artă și cultură în aer liber.  De la bijuterii, haine şi accesorii la dulciuri, tablouri, decoraţiuni şi alte lucruri minunate de purtat, de gustat, de oferit în dar sau de luat acasă, expoziția cu vânzare de obiecte handmade le va cuprinde pe toate.

Prima ediție din acest an va culmina sâmbătă seară cu un Concert CATS in the RAIN (Miss Tincea – voce, Cătălin Lungu – chitară, Daniel Iliescu – cajón). Pe aceași scenă Judy Florescu va cânta pentru 1 leu.org – primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România, iar cei mici se vor putea bucura de un spectacol de teatru pentru copii „Unde a disparut chitara magica?” susținut de Juxi Magic și vor învăța prin muzică limba engleză cu MikoKids.

Revista-Atelierul

Ediția de primăvară ne întâmpină cu o mulțime de ateliere pentru public: de ceramică cu Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio, de desen cu Legendele Dacilor (susținut de Mihai Grăjdeanu), de păpuși din lână cu Ionela Uță, de desen cu imaginile Garilor din Bucuresti (susținut de Andrei Berinde), tot de desen cu Asociatia-Editura Istoria Artei, și o serie de ateliere tare interesante cu cei de la Igloo.

Pe lângă zona de ateliere, vă așteptăm și în zona de activități unde vom juca Jocurile Copilăriei cu Nefiresc, ne vom antrena la o sesiune de Jam Session tot cu Nefiresc. iar Uleiosul ne va plimba cu cargo bicicleta.

Nu va lipsi zona de lounge, unde ne vom putea savura cafeaua liniștiți, în timp ce doritorii vor fi pictați pe față de Creative Arts, sau pictați cu henna de Cecilia Huțanu. Tot în această zona, duminică vom putea să facem Schimb de Carti cu bookblog.ro.

Alături de noi anul acesta vor fi și cei de la Visul Luanei – Luana’s Dream și Wilderness Research and Conservation care ne vor învăța ce trebuie să facem când găsim animale cu care nu sunt obișnuiți, iar în partea de expoziție veți putea să vă plimbați printre tablourile Cristinei Mihaela Radulescu și ale copiilor cu care artista face pregatire la pictură.

Intrarea la evenimentul Grădina cu Artişti este liberă.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share