7 ani de SkirtBike

Distribuie articolul:
Share

Anul acesta SkirtBike împlinește 7 ani de existență. Povestea SkirtBike a început pe 15 mai 2010, zi în care s-a format comunitatea de bicicliste din România și în care a avut loc prima plimbare a femeilor pe bicicletă din București. 150 de bicicliste au pedalat pe o ploaie torențială de mai.  În cei 7 ani, comunitatea SkirtBike a crescut și s-a dezvoltat în alte 15  orașe din țară. Pe 15 mai 2016, organizează în București cea de-a 7 ediție SkirtBike, cea mai frumoasă paradă a biciclistelor și un eveniment special,  Festivalul biciclistelor.

 ”Am început acest proiect pentru că Bucureștiul avea nevoie de ceva nou, de o gură de aer proaspat. Practic, bicicletele lipseau din viața urbană și ne-am propus, prin exemplul propriu, să încurajăm femeile să pedaleze și să creștem comunitatea biciclistelor. Dacă până acum 6 ani, parada SkirtBike s-a alăturat altor evenimente, după terminarea celebrei plimbări, anul acesta ne-am propus să o transforăm într-un festival în adevăratul sens al cuvântului și să sărbătorim împreună Femeia pe Bicicletă printr-o ediție aniversară.”, spune Andreea Tutunaru, una din inițiatoarele comunității  SkirtBike.

Revista-Atelierul

În cadrul SkirtBike 2016 vor avea loc o serie de evenimente și acțiuni dedicate comunității de bicicliste din București. Acestea se vor bucura de un picnic de seară, care deschide festivalul pe 14 mai, la Palatul Național al Copiilor, unde doamnele și domnișoarele sunt invitate alături de prieteni și familiile lor,  iar duminică pe 15 mai, cei prezenți vor avea parte de Bike&Fashion bazar, Women Bike Expo, ateliere de reparații biciclete și lecții de mecanică pentru femei oferite de Bița Color, Portret de Biciclistă, Food Corner,  Cycle Chic fashion show, organizat în parteneriat cu Stylish Mom by Rovena Andrei și defilat de 12 bicicliste, gold sprints powered by Hai cu Bicla, ateliere creative, concursuri cu premii, activări sponsori și tombole ad-hoc. Parada SkirtBike va închide seria de activități dedicate femeii pe bicicletă.  Plecarea se va face la ora 17, de la Palatul Copiilor, pe următorul traseu: Bd. Tineretului – Bd. Dimitrie Cantemir – Piața Unirii-Piața Universității – Piața Rosetti – bd. Pache Protopopescu – Iancului – Muncii – Dristor – Palatul Copiilor.  Cea mai așteptată defilare a anului se încheie pe ritmuri de dans și muzică, alături de trupele Otherside și We Singing Colors. Detalii pe www.skirtbike.ro

Accesul la festivalul Skirtbike se va face printr-o taxă de 10 lei, cu mențiunea că pentru copii, intrarea este gratuită. Jumătate din această sumă reprezintă o donație care se va cristaliza în achiziționarea de biciclete pentru copii provenind din familii sărace, beneficiari ai Asociației Edulier.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share