CITEȘTI

Tabăra de re-creație de la Lepșa

Tabăra de re-creație de la Lepșa

Distribuie articolul:
Share

Prima tabără de pictură, organizată de Studio Narcis, se desfașoară la Lepșa într-un loc de basm, în Parcul Natural Putna Vrancea, 12-17 iulie 2016.

De multe ori am întâlnit povestea: mi-ar fi plăcut să pictez dar toată lumea râde de picturile mele. Sau: nu sunt în stare să trag o linie dreaptă. Exprimarea creativității este un act de mare intimitate, este o viziune personală și în contemporaneitate este mai importantă ideea exprimată, decât tehnica și măiestria. Așadar Studio Narcis este locul care facilitează ”exprimarea”. Diana Tudose, pictoriță consacrată ne învață tehnicile de exprimare ale secolului nostru, pentru a face posibilă ”punerea în operă” a emoțiilor noastre. Studio Narcis a reușit să polarizeze un grup de oameni care au devenit o mică comunitate de prieteni, și aici bucuria de ”a face” este la ea acasa.

Tabăra de la Lepșa este invitația noastră și oportunitatea ta de a intra în grupul nostru, unde arta se experimentează și nu există greșeli.

Revista Atelierul

Noutatea pe care o oferim noi se așază pe explorarea mai multor resurse interioare. Și de aceea experimentarea și exprimarea într-un context prietenos dar ghidat de profesioniști sunt puncte forte.

Tabăra de re-creație de la Lepșa va avea ateliere de pictură și de fotografie de portret și autoportret, tai-chi. Pe parcursul sesiunilor, participații vor avea ocazia să experimenteze diferite tehnici de exprimare în pictură și fotografie.

În fiecare zi vor fi sesiuni de dezvoltare a creativității prin joc și joacă, experiment și explorare într-un spațiu de relaxare activă.

Într-un cadru relaxant si relaxat veți fi provocați să vă exprimați prin joc, pictură, fotografie și chiar dans într-o manieră experimentală. Aici nimeni nu greșește, toată lumea își experimentează creativitatea sub diferite forme:

  • dezvoltarea creativitații prin explorarea tuturor simţurilor,
  • prietenie și împărtășire,
  • cadrul natural de basm,
  • ghidaj în explorare este oferit de traineri cu experiență.

Sunt ingredientele de bază ale întâlnirii noastre de la Lepșa.

Conceptul pe care îl propune Studio Narcis prin atelierele sale, este să faciliteze exprimarea creativității fiecărui om care își dorește să experimenteze tehnicile artistice. Practic, să deschidă ușile către exprimare artistică.

Nu e nevoie să fii artist ci doar să simți că îți dorești această formă de exprimare. Rezultatele nu se lasă mult așteptate: poți să îți decorezi casa, obiectele personale, mediul în care lucrezi sau trăiești, să găseștii soluții mai ingenioase situațiilor cu care te confrunți în viața ta.

Programul nostru se bazează pe re-creație. Participanții au posibilitatea să participe la atelierele organizate de noi, pot doar să asiste, sau să mediteze în așteptarea inspirației. Tabăra noastră este o ”brazdă” pe care semănăm ”semințele” creativității voastre și încercăm să vă explorați și să experimentați acele resurse interioare bănuite sau nebănuite.

O astfel de întâlnire deschide apetitul către exprimarea artistică,  este doar începutul unui parcurs evolutiv. Cursurile oferite de Studio Narcis pe parcursul anului vă oferă prilejul de a trece prin mai multe tehnici și să parcurgeți traseul experimental prin principalele curente artistice ale secolului al XX-lea. Nu are importanță care este ocupația dumneavoastră, cursuri absolvite sau participarea la alte tabere de acest fel. Noi vă ofeim posibilitatea călătoriei interioare către ”acel ceva” încă neexprimat, care poate aduce arta în viața voastră.

Tabăra este coordonată de profesioniști:

  • Diana Tudose, artist plastic consacrat, cu numeroase expoziții naționale și internaționale, marele premiu al Bienalei de la Chișinău.
  • Mihaela Ghiţă absolventă Universităţii de Artă, secţia Foto-Video, redactor la redacția Știință la Radio România Cultural,
  • Raluca Medeșan, trainer și facilitatorde procese creative de învățare,
  • Cornel Pasare psihoterapeut și instructor senior tai chi.

Toate materialele sunt asigurate de organizatori.

Pensule, vopsele, cartoane pentru pictură, materiale pentru colaj, hârtie foto pentru fotografii.

Conexiune WiFi gratuită.

Vom putea picta și fotografia pe pajiștea de lângă râu, sau în pădurea din imediata vecinătate a pensiunii, sau la adăpostul foișorului, în caz de vreme nefavorabilă.

Grupul este de minim 10 persoane şi maxim 20.

Locul de desfășurare: Pensiunea Santa Lucia (http://pensiuneasantalucia.webs.com) din localitatea Lepșa (jud. Vrancea).  Este o localitate aflată în inima Parcului Natural Putna Vrancea. La doar câțiva km de Bârsești și dealul Dumbrava, acolo unde, legenda spune ca locuia baba Vrâncioaia, cea care l-a găzduit și ospătat pe Ștefan cel Mare și l-a îmbărbătat și încurajat îndemnând pe cei 7 feciori ai săi să se alăture oastei pentru lupta cu turcii. Drept recompensă, Ștefan cel Mare dăruieşte celor şapte feciori eroi, cei şapte munţi ai Vrancei pe care să-i stăpânească “din neam în neam”.

Pensiunea asigură camere de 2 sau 3 locuri, cu pat matrimonial, așa că sunt încurajate cuplurile, sau prietenii care doresc să vină împreună. Fiecare cameră este dotată cu baie, terasă proprie și o mică sufragerie ca spațiu de zi.

Sunt asigurate 2 mese pe zi: prânzul și cina din produse proaspete si preparate chiar de gazdele noastre.

Este asigurat accesul la bucătăria dotată complet cu veselă, tacâmuri, aragaz, etc.

Termeni și condiții

In timpul Taberei organizate de Studio Narcis se va acorda asistență de specialitate oferită de trainerii specializați.

Pe tot parcursul taberei se vor face fotografii care vor fi puse la dispozitia participanților. Inscrierea în tabără presupune acceptul participanților ca aceste fotografii să poată fi folosite de organizatori în scopul promovării proiectului,  de cercetare sau în expoziții.

Organizăm această tabără pentru toți cei care își doresc să își investigheze si să exploreze abilități artistice neglijate din pricina problemelor vieții cotidiene. Tabăra nu este un vehicul de educație, ci doar de explorare. Pentru cei care își doresc o perfecționare în acest univers oferim cursurile Studio Narcis din timpul anului și mai ales, vă recomandăm să lucrați și acasă, pentru că muza vine dar trebuie să ne găsească lucrând.

Noi vă oferim un cadru relaxat de educație nonformală, cu sprijin de specialitate pentru că știm că există pasionați care doresc să pătrundă în tainele acestei arte sau să și-o perfecționeeze.

Acceptarea acestor condiții se face implicit de către participanți prin completarea formularului de înscriere și plata unui avans minim de 300 lei.

Prețul taberei este de 1 450 lei de persoană. Vă încurajăm să veniți cu soțul/soția, un prieten/prietenă sau chiar cu copilul cu vârstă mai mare de 12 ani, pentru că apartamentele în care veți fi cazați au paturi matrimoniale. Pentru familii (mama, tata și copilul există și camere cu 3 locuri).

Detalii înscriere:

https://www.facebook.com/events/1066689090068614/

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share