CITEȘTI

Păpușile Waldorf: un prieten unic pentru fiecare c...

Păpușile Waldorf: un prieten unic pentru fiecare copil

Distribuie articolul:
Share

Anul acesta am petrecut Crăciunul în satul unde am copilărit și fără să vreau am fost năpădită de amintiri. Depărtarea de locurile dragi te face să trăiești în mod diferit momentele petrecute în acele locuri atunci când ai ocazia să le revezi și îți trezesc sentimente ascunse undeva în colțurile sufletului.

Am avut marele noroc să copilăresc la țară, înconjurată de natură și am fost liberă să mă joc unde voiam, și cât voiam. Îmi plăcea foarte mult să mă joc cu păpușa și să îmi imaginez diferite situații și roluri pentru păpușica mea. Aveam o păpușă făcută de bunica, din fire și alte materiale care-i rămâneau ei de la tricotat și cu ea mă jucam toată ziua. Cu aceste imagini frumoase în minte am început să caut pe internet dacă e cineva la noi în țară  care face păpuși asemănătoare cu cea din copilăria mea și uite așa am descoperit-o pe Loriana și  blogul ei, Păpușile Dariei.

Păpușile Dariei sunt create cu multă dragoste și grijă, cusute din cele mai bune materiale naturale. Metoda de bază pe care o folosește Loriana este cea din pedagogia Waldorf, cu o abordare personală, puțin mai modernă, în ceea ce privește părul și hăinuțele păpușilor.

Pedagogia Waldorf este un model de educație a copiilor dezvoltat începând cu anul 1919 de către Rudolf Steiner, filosof și pedagog austriac. Conform modelului Waldorf trebuie să ne dedicăm complet nevoilor de dezvoltare a copiilor și jocul este unul dintre instrumentele cele mai importante pentru creșterea și evoluția lor. Plecând de la acest concept au fost create păpușile Waldorf.

Din punct de vedere pedagogic păpușile Waldorf sunt considerate un instrument foarte util pentru a facilita dialogul copilului cu el însuși. O păpușă Waldorf este intenționat simplă, cu trăsături faciale minime, pentru a permite copilului ca în timpul jocului să își folosească imaginația și creativitatea.

În continuare o las pe Loriana să ne spună povestea păpușilor Waldorf și vă invit să vă lăsați transportați în lumea minunată a copilăriei.

Cum ai început să confecționezi păpușile Waldorf?

De când s-a născut prima mea fetiță, Daria, am început să văd avantajele unui stil de viață mai sănătos, mai aproape de natură. Și dacă în primul ei an de viață accentul a fost pus pe mâncare și cosmetice, a venit repede și rândul jucăriilor. Doream să îi ofer o păpușă sănătoasă, nu-mi plăcea deloc ce găseam  în magazine, păpuși din plastic tare, care miroseau înțepător.  Așa că am început să caut alternative și când Daria avea 3 ani, Moș Crăciun i-a adus un pitic în stilul Waldorf. A fost dragoste la prima vedere, și pentru Daria, dar și pentru mine, când am luat acea păpușică în brațe, și am simțit cât este de caldă, ce frumos miroase, câtă armonie și pace emană, am fost cucerită!

Și au început să mă mănânce degețelele, voiam să îi fac și eu Dariei o astfel de păpușă, în care să îmi torn toată dragostea și grija…si așa a început aventura 🙂

În România, din câte am citit, nu există încă niciun curs dedicat celor interesați să confecționeze păpușile Waldorf. Tu cum ai învățat această tehnică?

De pe internet. Există tutoriale și resurse, în limbă engleză, majoritatea sunt fragmentate, dar pot fi puse cap la cap. În ultimii ani au apărut și câteva tutoriale complete. Provocarea nu este însă găsirea unui tutorial, ci tehnica și îndemânarea necesară și, mai presus chiar decât acestea, determinarea. Pentru că prima păpușă nu iese cu siguranță la fel de perfectă cea cele de pe internet. Nici a doua, nici a treia…dar încetul cu început mâinile capătă îndemânare. Plus că (și asta e o părere strict personală) de fapt nici nu trebuie să fie perfectă. Din câte am văzut eu, un copil “vede” păpușă prin prisma dragostei cu care a fost cusută. Chiar dacă are imperfecțiuni, un copil întotdeauna va adora păpușa pe care i-a cusut-o mami. Deci determinarea este esențială, chiar dacă nu ți-a ieșit capul păpușii chiar cum visai, nu renunța! Continuă cu crearea ei. Oricum ar fi, va fi cea mai grozavă păpușă pe care i-o poți oferi copilului tău!

Poți să ne descrii pe scurt tehnica și materialele necesare pentru crearea păpușilor Waldorf?

Din punct de vedere al materialelor, este nevoie de un tricot din bumbac în culoarea pielii (este vorba de un material special creat pentru păpușile Waldorf, care este elastic, se mulează perfect pe trăsăturile feței și imită foarte bine pielea umană) și lână curată de oi. Acestea sunt materialele “de bază”, pe care le utilizează toți creatorii de păpuși Waldorf. Apoi sunt necesare fire pentru păr, și aici intervin preferințele “păpușăresei” și ale clienților, pot fi utilizate fire de mohair scurt și pufos sau lung și cârlionțat, fire fantezie, din lână sau  lână cu adaos de acril…cam orice se găsește pe piață de tricotat/ croșetat poate fi utilizat. La final, materiale pentru hăinuțe, materiale frumoase din bumbac, vesele și jucăușe sau cuminți și inocente.

Referitor la tehnică utilizată, pașii sunt următorii:

  • se formează capul, poate elementul cel mai important din construcția unei păpuși, prin înfășurarea fâșiilor de lână foarte strâns, pentru a obține un ghem. Apoi se leagă cu ață rezistentă, după o tehnică proprie păpușilor Waldorf, pentru a obține obrăjorii bucălați, nașul și gurița. Capul este apoi învelit în materialul de culoarea pielii.
  • se croiește și se coase corpul, apoi se întoarce pe față și se umple cu lâna, bine-bine.
  • se atașează  capul la corpul gata umplut, și se coase totul de mână.
  • urmează partea cea mai frumoasă, de unde se conturează personalitatea păpușii: brodarea ochișorilor și a guriței, apoi fixarea părului. Deja acum avem o păpușică gata, cu propria personalitate, mai timidă sau mai năzdravană, mai zâmbăreață sau mai rezervată
  • la final o întrebăm ce culori preferate are și îi croim o costumație pe măsura visurilor ei 🙂

Cât timp îți ia să lucrezi la o păpușă Waldorf?

Undeva între 10 și 20 de ore în total, în funcție de mărimea păpușii și de detaliile pe care le doresc.

Păpușile Waldorf sunt considerate păpuși speciale destinate atât fetițelor, cât și băiețeilor de orice vârstă. Ce anume le diferențiază de alte păpuși?

În 3 cuvinte: “Naturale. Iubitoare. Unice.” (acesta este “sloganul” Păpușilor Dariei – încercând să exprim în cuvinte de ce cred eu că sunt speciale aceste păpuși, am ajuns la această expresie, care cred că sintetizează destul de bine esența).

În primul rând sunt naturale. Avantaje? Sunt moi, calde (lâna preia aproape instant căldura corpului uman, astfel încât păpușa pe care o iei în brațe pare vie, este caldă, și nu rece ca cea de plastic). Preiau mirosurile familiare din mediul înconjurător. Adică păpușa va mirosi familiar, a mami, a “acasă”, în contrast cu mirosul strident de plastic al jucăriilor din comerț. Și nu mai menționez că nu au chimicale (cum ar fi să se joace copilul nostru cu o sticlă de petrol? Colorată, veselă, dar…nocivă!) Chimicalele din care sunt confecționate jucăriile din plastic se pare că au efecte adverse asupra sănătății copiilor, deoarece conțin și compuși volatili, pe care practic copilul îi inhalează.  Ca urmare este o idee înțeleaptă să limităm expunerea lui la jucăriile din plastic.

În al doilea rând, sunt iubitoare. Eu cred foarte mult în memoria lucrurilor și în energia pozitivă. Și sunt convinsă că o păpușă cusută din materiale naturale, care deja au o vibrație pozitivă, și create de mână, cu liniște și migală, cu drag, va avea o anume pace, armonie sau energie pozitivă, oricum vreți să-i spuneți. Armonie pe care o va transmite copilului, și jocului în sine. Și am observat că cei mici simt foarte clar această energie pozitivă a unei jucării handmade, naturale. Chiar dacă nu are luminițe și nu zornăie sau chițăie, sau poate tocmai de aceea, copilul va fi mult mai atașat de o jucărioară din “cârpe”, va inventa mereu alte moduri de a se juca cu ea, va dormi cu ea în brațe și, una peste alta, îi va fi o prietenă de nădejde pentru mult timp după ce cățelul cu baterii sau păpușa care vorbește se vor fi stricat și vor fi dispărut din peisaj.

În al treilea rând, sunt unice.  Fiind handmade, și fiind de obicei cusute la comandă, păpușile Waldorf au o personalitate distinctă, imposibil de replicat. Fiecare copil va primi propria păpușă, unică că și el. Și asta e ceva fermecat, nu-i așa? 🙂 Și mai există un element extrem de important, care este detaliat la întrebarea următoare.

Conform pedagogiei Waldorf aceste păpuși sunt un instrument important pentru dezvoltarea imaginației și a creativității copilului. Tu ce părere ai despre asta în calitate de mămică?

Joaca este treaba serioasă a copilului. Prin joacă cei mici se dezvoltă, se pregătesc să facă față lumii uriașe. Și treaba noastră ca părinți este să le oferim jucării “bune”. Și bun nu înseamnă scump, sau de firmă, sau de la reclamă. Bun înseamnă jucării deschise, sau “open-ended”, cum se spune în engleză. Adică jucării care să-i permită copilului să inventeze o multitudine de scenarii și jocuri. În acest fel își dezvoltă imaginația și creativitatea, își îmbogățește propriul  univers, și nu depinde de scenariile gândite de alții pentru el (cum ar fi o păpușă care spune aceleași câteva fraze, sau un soldat care nu știe altceva decât să tragă etc etc..) Crește și se dezvoltă ca un creator, nu ca un simplu executant al unor instrucțiuni si asta contează enorm.

Păpușile Waldorf fac parte din categoria jucăriilor deschise. O păpușă poate fi partener în orice aventură vrea copilul să inventeze astăzi. Poate să doarmă sau să fie o prințesă într-un turn. Poate să participe la un picnic cu ceai și prăjiturele sau să fie răpită de pirați. O păpușă – băiețel poate învinge dragonii, sau poate fi cel mai vestit doctor din universul “Camera mea fermecată”. Poate însoți copilul prin pădurea înspăimântătoare (din parc), în timp ce urmărește inamicii( niște bieți porumbei) care vor să transforme prințesa (bunica care stă liniștită pe bancă) într-o vrăjitoare. Și lista poate continua.

De fapt poate cea mai mare calitate a păpușii este că nu face nimic, dar că te face pe tine să vrei să faci ceva.. E că o foaie albă, care te invită să creezi tu.

Cum putem avea minunatele păpuși Waldorf create de tine?

În prezent cam 95% dintre păpușile mele sunt cusute la comandă, termenul de onorare al unei comenzi fiind de 4-6 săptămâni.  În viitorul apropiat am în plan o reorganizare a activității, astfel încât să reușesc să cos și câteva păpuși suplimentare în fiecare lună, care să poate fi disponibile imediat pentru cumpărare.  Vreau să fac acest lucru deoarece sunt multe persoane care caută o păpușă deosebită cu 1-2 săptămâni înainte de un eveniment și din păcate eu le refuz comenzile, neavând timpul necesar să le creez păpușa perfectă.

Păpușile pot fi comandate pe mail (păpuș[email protected]), printr-un mesaj pe pagina de Facebook, (https://www.facebook.com/Păpușile Dariei/), sau în micul meu magazin online aromat, la secțiunea Păpuși naturale (www.moaradelavanda.ro).

Ne poți da câteva sfaturi pentru a menține curate păpușile Waldorf?

Din păcate pentru lumea confortabilă în care ne place să trăim, o păpușă Waldorf nu poate fi spălată la mașina de spălat, că alte plusuri. Lâna din interior se va aduna în cocoloașe, fetișoara se va boți și părul se va încâlci.

Vestea bună este că materialul acela special, de culoarea pielii, este destul de rezistent la murdărie, și că totuși nu e greu să-i faci băiță unei păpuși (ba s-ar putea chiar să-ți placă).

În cazul în care păpușa are doar o pată  undeva, se va curăța local, cu o cârpă/ burete înmuiat în apa călduță și puțin săpun sau detergent.  Dacă are nevoie de o baie generală, se va înmuia toată păpușa într-un lighean cu apa călduță cu puțin detergent (dacă apa este prea fierbinte sau cantitatea de săpun/ detergent prea mare, există riscul că lâna din interior să se împâslească, și să facă cocoloașe). Se insistă cu o cârpă pe zonele murdare, fără a freca prea apăsat, că să nu se scămoșeze materialul. Apoi se scoate din lighean și se clătește, fie sub jet de apă fie prin înmuieri repetate în ape curate, în același lighean. La final se lasă să se scurgă întinsă pe spate, pe o suprafață plană. Să nu o stoarceți, vă rog, se va șifona! După ce s-a scurs puțin se scoate la aer, la soare, să se usuce în mod natural. Uscarea poate dura destul de mult, deoarece trebuie să se usuce bine toată lâna din interior. Eu recomand spălarea generală  păpușilor, când e cald. În  acest fel evitați cele 100 de întrebări: “mami, s-a uscat? S-a uscat? S-a uscat? “

Confecționezi doar păpușile Waldorf sau și alte jucării?

Cos și alte jucării, dar în proporție redusă. Câte o pisică sau cățeluș, câte o balerină grațioasă, niște fețe de pernă jucăușe sau un cap de unicorn din lumea viselor, si îmi face la fel de mare  plăcere să le coș, pentru că au în comun cu păpușile mele lucrurile esențiale: Naturale, Iubitoare, Unice.

Loriana, tu ești printre puținele persoane din România care confecționează păpușile Waldorf, crezi că există un viitor pentru acest gen de artă la noi în țară?

Cred cu tărie că păpușile Waldorf  aduc valoare în viața copiilor, și de aceea mi-ar plăcea să apară cât mai multe mânuțe de mămici hărnicuțe care să le coasă. Nu e ușor, uneori am degetele vai-de-mama-lor, dar satisfacția este enormă. Când primești o fotografie cu un copilaș îmbrățișându-și păpușa, sau dormind ca îngerașul cu păpușa în brațe, uiți de toate înțepăturile, și simți că ai adus un strop de bucurie, candoare și fericire în acesta lume uriașă și uneori înspăimântătoare.

Și de aceea vreau să cred, trebuie să cred, că arta de a crea păpuși Waldorf  se va extinde în România. Cu fiecare nou creator care apare, tot mai mulți copii pot avea parte de păpuși care să le fie prieteni devotați, și care să-i ajute că crească frumos, până ajung făuritori de bine și oameni adevărați!

Loriana, îți mulțumim că ne-ai dezvăluit secretele artei tale și sper și eu din suflet ca cititoarele noastre or să înceapă să creeze păpuși Waldorf. Eu cu siguranță o să încerc să fac una atunci când o să am un bebe.

O să vă arăt poze la momentul potrivit 🙂

 

 

Save

Save

Save

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share