Atelierul Recomandă (16-23 februarie)

Distribuie articolul:
Share

De citit: Drawing on the Right Side of the Brain (Betty Edwards)

Este, de departe, cartea care mi-a schimbat traiectoria din punct de vedere artistic. A învăța să desenezi înseamnă a învăța să privești – cam așa s-ar rezuma teoria ce stă la baza cărții, totul depinzând mai degrabă de percepție decât de așa-zisul talent. Plecând de la rezultatele unor cercetări făcute asupra creierului, autoarea explică pas cu pas modalitățile prin intermediul cărora oricine poate desena bine. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă este acela de a-și stimula jumătatea dreaptă a creierului, aceasta fiind responsabilă pentru partea creativă, intuitivă și artistică.

De văzut: Project Runway

Heidi Klum este gazda acestui show TV american unde designerii aspiranți se întrec pentru a primi șansa de a se lansa în industria modei. În fiecare săptămână sunt expuse sub forma unei prezentări pe podium creațiile fiecărui designer, urmând ca juriul să elimine progresiv câte un concurent. Restricțiile țin de timp (de la câteva ore la câteva zile), materiale  și tematică (adesea neconvenționale). Finaliștii pregătesc o colecție completă pentru  New York Fashion Week, după care este desemnat câștigătorul.

De cumpărat: Creații Zubiju by Andreea Cerbu (câștigătoarea concursului Artizanul Anului 2013)

Am cunoscut-o pe Andreea chiar prin intermediul Revistei Atelierul, la un Swap de Crăciun, în urmă cu câțiva ani. Delicatețea cu care Andreea reușește să-și transpună lumea prin intermediul lutului polimeric este unică în rândul creatorilor cu care am luat contact până acum. Atenția la detalii, culorile folosite, precum și modul de prezentare dau viață oricărui accesoriu, fie că vorbim despre flori,  fluturași, bufnițe sau chiar ceșcuțe.
 

De făcut: Accesorii din lut cu uscare la aer

Maleabil (atât la propriu, cât și la figurat), lutul cu uscare la aer poate lua orice formă și orice culoare, ajungând în cele din urmă să decoreze de la rafturi și vitrine la ținute și accesorii. Am scris în Revista Atelierul un tutorial despre primii pași în modelarea lutului cu uscare la aer.

 De vizitat: Islanda

Am fost în Islanda în toamna anului trecut și o parte din mine a rămas, ireversibil, acolo :). Este de departe cel mai frumos loc pe care am avut onoarea și plăcerea să-l vizitez, din toate punctele de vedere, de la peisaje, oameni, fenomene naturale, relaxare până la inerția și nostalgia post-întoarcere. Așa cum îmi place s-o descriu, Islanda este o alta planetă pe Pământ, un loc care nu are absolut nicio legătură cu mediul cu care suntem obișnuiți și pe care niciun documentar și niciun ghid turistic nu îl pot expune mai bine decât o escapadă în sine.

De bucătărit: Mic-dejun/gustare pentru campioni (și campioane)

Deloc complicat de preparat, mic-dejunul meu preferat constă într-un mix de iaurt, semințe/cereale, miere și fructe. Încep prin a pasa/mărunți fructul (banană, zmeură, căpșune, în funcție de anotimp), după care adaug trei linguri de [tărâțe de ovăz, stafide, nuci, semințe decojite de floarea-soarelui, semințe de in, migdale etc] și o lingură de miere. Amestec bine-bine, după care adaug progresiv iaurtul, până la omogenizare.  Enjoy!

De reciclat: Suport de creioane din role de carton

Pentru că îmi place la nebunie să reciclez m-am gândit la un suport pentru creioane (și câte alte ustensile din aceeași categorie), realizat din role de hârtie igienică/prosoape de bucătărie și alte materiale ce se găsesc în orice gospodărie (sfoară, năsturei, ață colorată). M-am ales cu un spațiu de lucru și mai animat și, nu în ultimul rând, o țâră mai organizat 🙂 .
Începem prin a tăia rolele de carton la lungimile dorite. Confecționăm apoi fundul având diametrul rolelor, lăsând o fâșie liberă pentru sistemul de prindere, îl fixăm și căptușim interiorul cu bandă izolatoare (este ușor de manevrat și conferă protecție atât cartonului, cât și marginii). Pentru decorarea suportului fixăm cu lipici capătul sforii și începem să rulăm (ideal ar fi cât mai strâns).
Acum, în funcție de imaginația fiecăruia, adăugăm culoare cu ajutorul năstureilor și al aței de goblen și repetăm procedura pentru toate rolele.
La final, fixăm rolele una de cealaltă cu lipici și întreg ansamblul pe o bază de carton și suportul este gata, numai bun de găzduit instrumente de scris și nu numai. Spor!

Save

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share