CITEȘTI

Art & Craft: magazin cu suveniruri made in Ro

Art & Craft: magazin cu suveniruri made in Ro

Distribuie articolul:
Share

Magazinul Art & Craft a apărut pe piaţa românească în 2003, şi de 14 ani au reuşit să se poziţioneze ca un promotor al produselor made in Ro, Produse tradiționale românești, de artă populară și artizanat, cu rădăcini în istorie și folclor, şi a celor de retail Art & Craft. Alexandra Ungureanu, specialist comunicare şi PR, Art & Craft ne-a povestit mai multe detalii în interviul de mai jos:

  • Știm că din 2003 ați început “Art & Craft” (felicitări pentru longevitate și proiectele consecvente), cum ați pornit în această aventură creativă?

Ideea unui magazin cu suveniruri a venit în 2003, în contextul în care am vrut să ne diferențiem pe piață de celelalte magazine din același domeniu, prin produs, serviciu și amenajarea spațiilor de vânzare. Noi prezentăm lumea românească și tot ce ține de aceasta la un nivel competitiv internațional. Primul magazin a fost deschis în Aeroportul Henri Coandă pe o suprafață de 27 mp și numărul de produse era considerabil redus față de ceea ce avem în prezent. Aveam 6 vânzători și o structură minimă de personal suport.

În prezent, avem magazine și brand corner-uri în aeroporturile Otopeni, Sibiu, Târgu-Mureș, Iași, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova și online www.artandcraft.ro. Suntem cea mai mare firmă de retail de suveniruri și produse tradiționale românești, având o vastă experiență ce se reflectă în modul unic de realizare a produselor, în amenajarea spațiilor de vânzare, în serviciile oferite, în conduita celor 60 de angajați și în propriul sistem de distribuție pentru întreg teritoriul României.

  • Care este gama de produse pe care o abordați?

Art&Craft deține o gamă foarte variată de produse, ce abordează două direcții:

  • Produse tradiționale românești, de artă populară și artizanat, cu rădăcini în istorie și folclor, care au la bază legende, identitatea spațiului, continuitatea și apartenență la o lume cu tradiție. Vasele din ceramică de Horezu, Baia Mare, Corund, iile, tesăturile tradiționale, ouăle încondeiate și delicatesele culinare cu specific românesc sunt produse reprezentative, care transmit dincolo de granițele țării spiritul românesc și păstrează vii tradițiile din România. Aceste produse le luăm direct de la meșterii populari, cărora le apreciem foarte mult munca și pe care îi susținem și îi promovăm.

 

  • Produse de retail Art&Craft – dezvoltăm prin resurse proprii game complete de produse de tip suvenir, ce asigură întregul concept de retail. Avem designeri care înțeleg temele și conceptul de suvenir, avem posibilitatea de a crea produse personalizate pentru fiecare locație în parte și avem furnizori care pot livra aproape orice produs, pentru toate colțurile lumii, motiv pentru care putem activa în orice aeroport internațional.

 

Produsele din colecțiile Art&Craft (Vlăduţ’s Story, Via Delice, Destination, IRO, Folk, Transylvania), se pot constitui deopotrivă în suveniruri autentice românești, dar și în idei inspirate pentru cadouri.

  • Când a fost lansat magazinul online și care a fost motivul pentru care ați luat decizia de a vă lansa și online?

Magazinul online a fost lansat în februarie 2015 și relansat în mai 2016. Magazinul online a fost creat deoarece începusem să primim tot mai multe solicitări de produse de la persoane care le vedeau pe pagină noastră de Facebook, dar nu aveau acces în aeroport în perioada imediat următoare sau de la români care, plecând în vacanțe, nu aveau nevoie de produse în momentul deplasării și doreau să le achiziționeze la întoarcerea în tarcă.

  • Aveți un blog plin de detalii creative, care sunt subiectele pe care le abordați de obicei?

Blogul nostru este structurat în 3 categorii:

  1. Meșteșuguri populare, categorie unde vorbim despre meșterii populari care lucrează produsele noastre, despre felul în care aceștia realizează produsele, despre etapele de realizare a produselor etc.
  2. Povestea produselor, categorie în care, așa cum se înțelege și din nume, împărtășim cititorilor povestea produselor noastre și felul în care acestea au luat naștere.
  3. Recomandări Art&Craft – ceea ce ne place (locuri, tradiții, obiceiuri etc) recomandăm tuturor.
  • Cum arată cumpărătorul ideal “Art&Craft”?

Cumpărătorul Art&Craft iubește România cu tradițiile, obiceiurile, cultura și toate locurile ei și vrea să ducă și dincolo de granițele țării o bucățică din România.

  • Apreciem foarte mult campania voastră, “Art&Craft” ce susține meșterii populari din România, puteți să oferiți mai mult detalii și cititorilor noștri?

Știm cu toții cât de greu este în zilele noastre să păstrăm tradițiile și meșteșugurile românești, să le ducem mai departe din generație în generație așa cum obișnuiau străbunii noștri și, mai ales, să le promovăm. Cu toate că astăzi au început să fie din ce în ce mai apreciate și mai căutate produsele tradiționale și handmade, meșterii noștri populari au rămas într-un con de umbră, neavând posibilitătile și resursele necesare pentru a beneficia de expunerea și vizibilitatea pe care ar merita-o.

Știm câtă muncă și câtă răbdare se ascunde în spatele muncii lor, cât talent, cată iscusinţă și cât timp investit. Știm că realizarea broderiei unei ii poate dura chiar și o lună de zile și că procesul de încondeiere a ouălor este extrem de solicitant și de migălos.

Din acest motiv, noi, echipa Art&Craft, am decis să susținem meșterii populari și să îi ajutăm să își promoveze și comercializeze produsele, conștienți fiind că fără sprijinul nostru munca lor ar fi în zadar.

Pe lângă faptul că de ani de zile avem un departament de Achiziții care merge frecvent direct la meșterii populari acasă, pentru a alege cele mai frumoase produse pentru magazinele Art&Craft din aeroporturi și pentru magazinul online www.artandcraft.ro, noi am hotărât, începând cu luna ianuarie 2016, să facem o serie de drumeții prin tară și să realizăm fotografii și video cu procesul de executare a produselor meșterilor populari, materiale ce vor fi utilizate pentru promovarea acestora și pentru a  autenticitatea  unicitatea produselor tradiționale.

Am început cu zona Bucovinei, unde am fost fascinați  descoperim cum se țese o ie, manual  la războiul de țesut, cum se sculptează obiecte  lemn, cum se modelează lutul pentru   naștere unor vase superbe din   cum se incondeiază ouăle,  diverse tehnici: ceară, vopsea,  ceară și vopsea.   Am continuat apoi cu Horezu, Ponoarele, Corund, Baia Mare.

Fiecare dintre meșterii  cu care am interacționat este unic, are o poveste în spate și, cel mai important, munca reprezintă totul pentru ei, fiind tranmisă din generație în generație.

  • Vrei să faci vreun anunț cu următoarele activităţi “Art & Craft”?

Art&Craft continuă și în 2017 campaniile video de susținere a meșterilor populari din România și de promovare a orașelor din România, alături de bloggeri de renume. De asemenea, promitem și lansarea unor produse noi, așa că fiți cu ochii pe site-ul nostru www.artandcraft.ro și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/RomanianArtandCraft/

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share