CITEȘTI

7 ani de Revista Atelierul pe 1 aprilie!

7 ani de Revista Atelierul pe 1 aprilie!

Distribuie articolul:
Share

Revista Atelierul  împlinește anul acesta 7 ani. 7 ani de acasă, plini de lecții, învățăminte și experiențe care au crescut-o frumos, în direcția misiunii sale, care s-a cristalizat pe măsură ce anii au trecut – promovarea și susținerea designerilor de produs români, în toate contextele care ne provoacă: între est și vest, între tradițional și inovator, între minimalist și plin de formă, dar mereu plin de substanță.

Pentru a livra informație din surse de renume și a pune creatorii în legătură cu hub-uri unde designul reprezintă deja operă de artă, Revista Atelierul a dezvoltat parteneriate cu Artistar Jewels și L’Artigiano in Fiera din Italia, cu Dutch Design Week și cu Tendence Messe, Ambient Messe , Dawanda Designmark și Schmuck, Handwerk & Design din Germania.

Și când vine vorba de design în România, se tot aude de Revista Atelierul, de la Conferința de Design din cadrul BIFE-SIM, Zain – Design Expression și Romanian Design Week până la expoziții deja cu renume și istorie, căci a susținut și promovat V for Vintage și Art Fashion Fair și a fost responsabil de LaBazar, târgul din cadrul Femei pe Mătăsari, care a devenit unul dintre cele mai dorit și mai vizibile, unde s-au lansat colecții și tendințe si unde artiștii handmade au evoluat în artizani, creatori și designeri.

Evenimentele realizate au fost în Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și București în peste 25 de spații.

Amintesc pe scurt proiectele dezvoltate de-a lungul timpului: Revista Atelierul în print și în online, care a oferit multor designeri acum celebri un prim punct de contact cu publicul lor, swap-urile care îi încurajează pe artizani să interacționeze cu folos și Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de Produs care din 2012 a devenit un etalon de selecție cu standarde înalte a produselor de autor și care construiește această comunitate, privită ca o nișă, la nivel național.

Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de Produs e un proiect care încurajează debutul de calitate, care promovează obiectele de autor la un nivel similar, dacă nu egal, cu obiectele de artă, care ridică standardele de producție și prezentare și pentru toate aceste motive merită toată atenția și respectul.

Acest eveniment îi pune față în față pe creatori cu publicul, presa, potențialii cumpărători și colaboratori, îi provoacă să își înțeleagă produsul dincolo de procesul de realizare, până la cristalizarea poveștii pe care sunt datori să o transmită. Designerii  pot astfel să își depășească etapa de concepere și manufactură, devenind proprii și cei mai buni ambasadori ai brandului și al conceptului lor, inspirând astfel și alți designeri aspiranți, impunând un etalon de calitate și profesionalism. Noaptea Albă încheagă în fiecare an un spațiu interactiv de promovare a educației culturale, fără a fi o competiție între creatorii și designerii prezenți, cât comunitatea liderilor de opinie în domeniu.

Evenimentul își propune să descopere potențialul și să îl dezvolte într-un mod coerent, ajutându-i pe artizani să se pună în contextul corect: trăiesc și crează în România, pentru acest public și e necesar să își găsească vocea proprie și căile cele mai bune de exprimare.

Un designer de produs, fie el de bijuterii, accesorii, obiecte vestimentare, mobilier sau decorațiuni , nu este cu nimic mai prejos de un artist, mai ales când ridică valoarea materialului prin formă și concept. Revista Atelierul își dorește să promoveze obiectele de autor affordable ca o alternativă viabilă și dezirabilă la fast-fashion, mobilier importat sau accesorii pretențioase. Promovăm astfel un stil de viață responsabil, sustenabil și care încurajează designerii autohtoni să se exprime și să persevereze.

Nu e de neglijat componenta educațională a evenimentelor organizate de  Revista Atelierul întâi prin expunerea publicului la design de calitate, deseori inedit și apoi prin standardele înalte setate pentru designeri. Selecția atent făcută e menită să îi responsabilizeze și să conștientizeze importanța producției impecabile, a finisajelor de calitate, a unui portofoliu bine surprins în poze și comunicat coerent.

Articol scris de Anca Spiridon

Comentarii

Revista Atelierul: platformă activă de prezentare online şi offline a industriilor creative şi culturale, naţionale şi internaţionale. Cu un număr de peste 9 milioane de cititori, din 2010 am publicat peste 3080 de articole, promovăm peste 1.500 de artişti și designeri de produs, şi suntem parteneri media viabili la peste 600 de evenimente de profil.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share