Romanian Design Week: program

Distribuie articolul:
Share

În programul Cartierului Creativ, din cadrul RDW 2017

(pentru actualizarea și forma completă a programului, accesați www.institute.ro și aplicația de mobil RDW, începând cu 15 mai 2017)

Dezbateri și conferințe @ RDW Main Venue, Cobălcescu nr. 45

27-28 mai

Profesioniști români și străini vor prezenta exemple de cartiere creative și beneficiile acestora pentru orașele care au demarat acest tip de inițiativă. Întâlnirile vor fi un prilej de a discuta și stabili agenda Cartierului Creativ București, împreună cu administrația publică, locatarii cartierului, beneficiari.

Civic Storytelling @ Urboteca

Urboteca (Asociația pentru Tranziție Urbană)

27 mai

Urboteca invită la o discuție relaxată despre trecutul, prezentul și viitorul zonei Berzei-Buzești. Poveștile tale vor deveni primele documente din “Arhiva de Relatări Locale”, un repertoriu de povești locale și fundamentul pentru o viitoare acțiune colectivă în zonă.

Acest eveniment este parte dintr-o inițiativă mai amplă de cartare socială sub umbrela noului proiect al asociației, Urban Education Live, prin care dorește stimularea  colaborării dintre universități și comunitățile urbane prin dezvoltarea de aptitudini și noțiuni care aduc un beneficiu atât comunităților, cât și procesului de învățare al studenților.

Atelier Carmen Secăreanu – Săptămâna ușilor deschise

20-28 mai

SorS lab își deschide ușile o săptămână pentru toată lumea care dorește să cunoască universul creator al designerului Carmen Secăreanu și procesul prin care materialele se transformă în colecții. www.carmensecareanu.shop

Opening Night – Bulb 27 Noua Colecție

Dizainăr Concept Store

24 mai

După succesul primelor 3 colecții, Dizainăr concept-store vă așteaptă la lansarea celei mai noi colecții de corpuri de iluminat industriale Bulb 27. Foarte apreciate, lămpile Bulb27 se încadrează într-un stil retro cu ușoare influențe steampunk și au fost achiziționate, de-a lungul timpului, pentru localuri concept, spații expoziționale dintre cele mai neobișnuite sau spații de birouri ce au căutat să integreze diverse tipuri de instalații artistice în designul de interior.

Designeri și Artiști la Grătar

Dizainăr concept-store & Acuarela Bistro

28 mai

Designeri și Artiști la Grătar este un eveniment cultural-gastronomic organizat cu scopul de a-i reuni pe creativii și iubitorii de creație din orice domeniu la un (aparent banal) grătar.

Grătarul este un element social-gastronomic adânc înrădăcinat în cultura și ADN-ul românului; nu trebuie exilat sau renegat din viața creativului contemporan, așa că Dizainăr concept-store & Acuarela Bistro s-au gândit să-l reinventeze și să invite și alți prieteni creativi.

De componeneta artistică se va ocupa Andrei Argaetic, ilustrator, curator și pasionat de lettering (www.argaetic.ro), iar componenta de design este în grija echipei Dizainăr, care curatoriază în prezent produse a peste 100 de designeri români.

Pe durata evenimentului Designeri și Artiști la Grătar vei putea beneficia de oferte speciale la produse pentru casă și accesorii create de designerii români și prezentate de magazinul Dizainăr. (www.dizainar.ro)

Glod – despre om, pământ, casă, grădină, țară

J’ai Bistrot

20-21 mai / 27-28 mai

Discuții și workshopuri pe teme ca împăduriri, reciclare urbană, permacultură, case ecologice.

Gazde cu portofolii bogate în regenerare spații verzi, urbane sau munți întregi, arhitecți ecologiști care te învață cum să-ți faci o casă, agronomi progresiști, oameni buni.

Zilele de informare și muncă împreună se termină cu cine la ceaun.

Mai multe despre zona vizată de proiectul CC pe harta ce poate fi vizualizată aici.

Romanian Design Week este este cel mai mare eveniment multidisciplinar din România, iar printre cele mai importante obiective ale proiectului se numără: promovarea designului, interacțiunea dintre specialiștii din diverse ramuri ale acestuia, apropierea unui public cât mai larg de domeniile pe care își propune să le acopere, dar și generarea contextului necesar dezvoltării acestor discipline în România.

Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este un eveniment anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural.

Este primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul. În 2017, RDW va avea loc în perioada 20 mai – 28 mai.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

institute.ro/romanian-design-week

facebook.com/romaniandesignweek

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional.

Proiectele The Institute se bucură de sprijinul Absolut, glo iFuse, Tastemakers, Illy și Ciuc.

Comentarii

Revista Atelierul: platformă activă de prezentare online şi offline a industriilor creative şi culturale, naţionale şi internaţionale. Cu un număr de peste 9 milioane de cititori, din 2010 am publicat peste 3080 de articole, promovăm peste 1.500 de artişti și designeri de produs, şi suntem parteneri media viabili la peste 600 de evenimente de profil.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share