Duduia Magda ne recomandă

Distribuie articolul:
Share

Duduia Magda a răspuns invitației noastre de a ne face câteva recomandări creative și iată mai jos răspunsurile ei.

De citit: 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile
O artă uitată, aceea de a scrie scrisori, este readusă la viață, în era digitală, de către personaje istorice și culturale de seamă. Cu puțină indiscreție, de fapt, puțin mai multă, pătrunzi în culisele secolelor preferate. Astfel, descoperi că Mozart, Bush, Franklin, Hemingway, Balzac, Regan, Proust și mulți alții au fost și ei oameni ca tine, îndrăgostiți, pătimași sau suferinzi. Dezvăluirea acestor scrisori îi umanizează pe răposații noștri preferați, fără a-i coborî de pe piedestalul genialității, locul unde i-am urcat. Dacă înainte de a deschide cartea te simți ca un voyeur literar, la final, după ce vei fi terminat de citit, vei căuta peniță și hârtie frumoasă pentru a lăsa dâre din suflet.

Sursă foto: nemira.ro

De văzut: Mona Lisa Smile (Zâmbet de Mona Lisa) – 115 minute
În filmul acesta joacă unele dintre cele mai mișto femei și actrițe pe care le știu (de la TV, evident, încă nu am ieșit la shopping împreună): Julia Roberts, Kristen Dunst, Julia Stiles, Ginnifer Goodwin și Maggie Gyllenhaal. E greu de spus dacă îmi place “Mona Lisa Smile” datorită distribuției sau a poveștii. Cred că, de fapt, îmi place cum sunt transpusă în anul 1953, o perioadă în care femeile duceau o luptă grea cu rolurile de gen și cu toate normele pe care societatea le impunea. Filmul e despre feminism, autodefinire și artă. Ori te face să caști, ori îți dă de gândit (Vezi trailer).

Sursă foto: imdb.com

De făcutParticiparea la atelierele organizate la Fundația Calea Victoriei
Mereu am vrut să particip la unul dintre atelierele desfășurate la Fundația Calea Victoriei, însă mă confrunt cu lipsa timpului. De-ar fi să mă organizez mai bine în lucrurile pe care le am de făcut sau să se mai adauge încă vreo șase ore la cele 24 pe care se presupune că ziua le are deja, m-aș înscrie la unul dintre următoarele ateliere:
Atelier de pictură și creativitate, din 15 septembrie;
Atelier de săpun natural, din 16 septembrie;
Introducere în istoria religiilor, din 19 septembrie;
Introducere în istoria artei: Antichitate, Renaștere, Modernitate, din 21 septembrie;
Curs practic de design interior, din 28 septembrie.

Sursă foto: fundatiacaleavictoriei.ro

DIY: Terarium
Fiind o creatură de asfalt, întreaga viață mi-a lipsit îmbrățișarea naturii. Prin urmare, youtube-ul m-a ajutat să pun la cale un plan aproape machiavelic pentru a-mi aduce un strop de verde în casă (Vezi tutorial).

De cumpărat:
Mesteshukar ButiQ – Dacă mergi pe strada Edgar Quinet, la nr. 7, vei descoperi produse manufacturate de către meșteșugari romi, sub creionul designerilor Najda Zerunian și Peter Weisz. Astfel, produse tradiționale precum bijuterii, îmbrăcăminte, mobilă, accesorii, decorațiuni și ustensile de bucătărie sunt reinterpretate și reintegrate în lifestyle.

Sursă foto: FB Mesteshukar ButiQ

Mammaorsa – Îmi plac foarte mult jucăriile de pluș, în special ursuleții. Îi colecționez încă de când eram mică și nu cred că am să mă opresc vreodată. Prin urmare, dată fiind experiența îndelungată cu ei, am capacitatea de a-i detecta pe cei speciali, făcuți cu drag, de restul. În urmă cu ceva timp, pe Instagram, am descoperit-o pe rusoaica Natalya Levina, creatoarea unor minunății de pluș, tocmai bune de strâns în brațe.

Sursă foto: instagram.com/mammaorsa_toys

De gătit: Falafel
Adoooor mâncarea libaneză! E mult mai sănătoasă decât bucătăria românească și occidentală, e ușoară, cuprinde combinații mirobolante de cereale, legume, mirodenii și condimente. Pe Mama’s Lebanese Kitchen vei găsi o rețetă autentică de falafel, dar și alte preparate care îți vor alinta simțurile. Acordă-ți  un răgaz și pornește în această călătorie gastronomică!

De reciclat: Recyclart
Recyclart e un fel de zână digitală a reciclării și creativității. Funcționează ca o bază de date. Oricine se poate inspira și poate adăuga inspirație în acest colț. Site-ul este foarte bine structurat și poți efectua căutările în funcție de diferite criterii: materiale, haine și accesorii, DIY, home & decor, grădină, bijuterii, proiecte pentru copii, sport, artă, mecanică etc.

De vizitat:
Antique Market, 13 – 17 septembrie – Un eveniment destinat tututor celor care se simt Indiana Jones sau Sydney Fox. Nu știu cât de palpitantă este o vânătoare de comori desfășurată într-un cadru organizat, însă vizitatorii vor putea găsi la târgul de la Romexpo piese de artă și antichități: jucării, bijuterii, obiecte personale și de colecție, porțelanuri, vehicule, piese de mobilier etc.

Creative Fest, 22 – 24 septembrie – Cel mai mare festival de artă și cultură urbană din București a ajuns la cea de-a patra ediție. Primăria Municipiului București, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, a pregătit, la Romexpo, un eveniment prin care se dorește promovarea mediului artistic tânăr din București. Vor fi trei zile de concerte, artă urbană, demonstrații de graffiti și freestyle, space painting, 3D urban art, acrobații cu skateboard și biciclete, mâncare bună și surprize.

Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu, 22 – 24 septembrie – Înainte de a desluși literele, am învățat să citesc pozele. Când am dezlegat tainele cuvintelor, am început să creez benzi desenate. În clasa a III-a, am  lansat o modă în sensul ăsta. Pe drum, m-am  răzgândit și m-am apucat de altceva. Astăzi, nu pot să nu mă întreb, oare dacă aș fi trăit în Sibiu, veneam și eu în Piața Mică, însoțită de eroii mâzgăliți de către mine? Festivalul Internațional de Benzi Desenate revine cu oameni și proiecte faine. Afișul e semnat de Maria Surducan și reprezintă portalul nostru către lumea basmelor.

Comentarii

Inginer în protecția mediului cu o afinitate mare pentru estetică, design și funcționalitate. Cochetând cu desenul din copilărie și având o sete pentru inspirație creativă, voluntariatul în lumea creativilor mi s-a părut pasul cel mai firesc. Aventura mea cu Revista Atelierul a început timid în 2013, inițial ca voluntar, urmând apoi să devin membru asociat. Am început activitatea în Redacție cu articole din zona DIY, inspirație, recenzii pentru diferite evenimente creative. Mai apoi, participarea activă în proiecte cofinanțate de Ministerul Culturii sau AFCN, cum sunt Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de produs, Creative Night Talks, în roluri de PR&MKT m-a imersat cu adevarat în mediul creativ.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share