CITEȘTI

Încep înscrierile la concursul de design pentru cr...

Încep înscrierile la concursul de design pentru crearea noii colecții Iutta

Distribuie articolul:
Share

În perioada 26 septembrie – 5 octombrie 2017, Iutta, brandul cu dor de românesc, desfășoară un concurs de creație pentru cele mai inspirate motive folk ale noii sale colecții. Provocarea este adresată tuturor pasionaților de design inițiați în domeniu ce își doresc să își pună amprenta asupra noilor accesorii din piele brodată cu simboluri tradiționale. Pe lângă ocazia de a lucra alături de familia Iutta la acest proiect, câștigătorii vor beneficia de un internship care le va oferi experiența și abilitățile necesare pentru un bun start în carieră.

 

Iutta caută motivul central pentru Polaris, noua colecție de genți și accesorii din piele brodată

În prezent, echipa de creație de la Iutta lucrează la o nouă colecție de doruri intitulată Polaris, care are la bază simbolismul complex al stelei cu opt colțuri ce i-a dat numele.

De această dată, Iutta și-a propus să realizeze opere de artă purtabilă în colaborare cu designeri aspiranți care împărtășesc pasiunea pentru reinterpretarea motivelor folk cu o însemnătate aparte, specifice românești.

Steaua Nordului va fi simbolul primordial al broderiilor de pe noile genți și accesorii din piele Iutta. Corpul ceresc des întâlnit în cultura românească este cunoscut sub diverse forme, precum “steluța cu opt colțuri“, “steaua călăuzitoare“, “colul morii“, “axa lumii” sau “axa cosmică”. Se spune că aceasta face legătura dintre pământ și lumea de dincolo. Semn de ghidare, steaua călăuzitoare simbolizează și fericirea, abundența și fertilitatea.

Tinerii designeri care își doresc să participe la crearea colecției Polaris trebuie să găsească o metodă creativă de a reinterpreta motivul Steaua Nordului și a-l reintroduce în contemporan.

Nicoleta Chirica, fondator și designer Iutta, povestește:

“Ceea ce-mi doresc este sa readuc în prim plan un simbol pe care strămoșii noștri l-au folosit în trecut ca semn de ghidare, care reprezintă chiar axis mundi. Invit studenții de la design, și nu numai, să facă parte din povestea Iutta, cea a dorului de românesc adus într-o variantă actuală, contemporană. La acest proces de co-creare purtătoarele de doruri vor face alegerea finală, votând cele mai inspirate motive, ele fiind cele care vor duce povestea accesoriilor Iutta mai departe.”

 

Iutta premiază propunerile cele mai creative cu un internship

Pentru a intra în concurs, participanții trebuie să-și trimită schițele/materialele grafice în format vectorial pe adresa de email [email protected] până pe data de 5 octombrie 2017, însoțite de motivele pentru care aceștia consideră că ideea lor este cea mai portivită pentru noua linie de accesorii.  Finaliștii vor fi anunțați pe data de 9 octombrie, când se va intra în faza a doua de jurizare, în care comunitatea Iutta va vota cele mai inspirate creații ce vor face parte din colecția Polaris.

Pe toată durata concursului, Iutta va promova cele mai reușite propuneri, oferind publicului șansa de a alege motivul preferat și a co-crea colecția din această toamnă.

La final, cele mai apreciate propuneri vor fi premiate cu un internship la Iutta. Marii câștigători vor fi anunțați pe pagina de Facebook Iutta în data de 16 octombrie.

Mai multe detalii pe site-ul www.iutta.ro.

––––––––-

Despre IUTTA

IUTTA este un brand iconic de genți, pantofi și accesorii din piele cu un design folk contemporan. Creațiile lor se inspiră din cultura tradițională și credințe străvechi, traduse într-o manieră personală, exclusivă. Colecțiile capătă viață prin devotamentul și pasiunea investite în fiecare produs, calități sinonime cu viziunea brandului. Astfel, produsele au devenit elemente distinctive în industria fashion.

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. absolut fantastice creatiile Iutta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share