CITEȘTI

Atelierul recomandă- dovleacul de Halloween

Atelierul recomandă- dovleacul de Halloween

Distribuie articolul:
Share

Halloween fiind o sărbătoare americană, a devenit totuși de ceva timp prilej de distracție și pentru multe alte popoare, inclusiv pentru noi românii. Dat fiind că ne apropiem de aceasta din ce în ce mai mult, am decis să fac recomandare tematică..

De citit: ”O poveste grimminală” de Adam Gidwitz.
O poveste grimminală este o alternativă îndrăzneață, originală și amuzantă la basmele clasice, în care cei doi frați Hänsel și Greta umblă printr-o pădure fermecată și înspăimântătoare și înfruntă diverse personaje malefice: vrăjitoare, văduve, împărați, un diavol, un dragon uriaș, ba chiar și Luna de pe cer, căreia se pare că îi place să mănânce copii. ”Este povestea unor copii care deslușesc înțelesul lumii.”

De văzut: Dacă încă nu ați auzit – dar mai ales văzut – creațiile fantastice ale artistei mixed-media Amanda Louise Spayd, acum este timpul potrivit să o descoperiți. Amanda combină diverse obiecte și materiale învechite, punând un accent deosebit pe detalii. Creaturile ei din țesături prăfuite cu dinți de om sunt parcă uitate de timp, ba chiar abandonate, dar totuși au un suflet atât de frumos și o poveste care merită a fi descoperită.
Vă invit să vizionați un filmuleț, unde actorii sunt creaturile ciudate ale Amandei. Personajul principal concurează împotriva timpului pentru a face cea mai importantă și frumoasă creație a vieții sale.

De făcut: Dovlecei din mandarine.
Nimic mai simplu de decorat și în același timp extrem de gustoase și benefice pentru anotimpul rece.
Tot de ce aveți nevoie sunt mandarinele pline de vitamina C : ), o cariocă neagră și bună dispoziție. Bineînțeles că puteți decora astfel o groază de alte fructe sau legume, pe lângă tradiționalul dovlecel.

De cumpărat: Dovlecei mici și mari.
Sunt perfecți nu doar pentru decorațiuni și felinare, dar și pentru semințele lor, care iată pot fi uscate și mai apoi mâncate. Dar stați că urmează și recomandările pentru felurile de mâncare. 🙂

De gătit: Dovleac copt la rolă. Plăcințele cu dovleac. Supă de dovleac. Pilaf. Brioșe.  Și multe altele.
Pe lângă sculpturile mult așteptate în dovleac, care îi bucură la nebunie pe cei mici, din această super legumă se pot prepara feluri de mâncare delicioase de Halloween, care vor face întreaga familie fericită.

De reciclat: Dacă cumpărați decorațiuni de Halloween de la magazin, verificați atât ambalajele, cât și decorațiile dacă sunt ușor de reciclat. Articolele de hârtie care sunt curate pot fi reciclate, dar mai întâi puteți reutiliza și hârtia. Va trebui să verificați materialele plastice dacă pot fi reciclate. Păstrați toate piesele suplimentare din decorațiunile pe care le veți folosi, cum ar fi panglici, șnururi sau diverse accesorii. Poate le veți folosi și anul următor sau le veți reutiliza în alte proiecte de DIY.
Și bineînțeles dovleacul. Dacă ați folosit unul pentru felinar iar miezul pentru gătit și semințele pentru uscat și eventual mâncat, atunci nu aruncați coaja la gunoi dupa Halloween, ci mărunțiți-o și folosiți-o ca îngrașământ natural în grădina dumneavoastră.

De vizitat: AVICII TRUE STORIES – Happy Cinema, Sala 1, Șoseaua Progresului 151-171 (Liberty Center), București – joi, 26 octombrie, ora 20:00.

Pe 30 martie 2016, producătorul, scriitorul și artistul Avicii (AKA Tim Bergling), nominalizat de Grammy, a anunțat că urmează sa renunţe la turnee – trecând de la un număr impresionant de 320 de concerte pe an şi fiind unul dintre cei mai bine cotaţi artiști de muzică live din lume, la stoparea totală.

Într-un portret intim, călătoria lui Avicii va fi relatată prin True Stories, documentarul mult așteptat urmărind viaţa DJ-ului superstar de la debut până la ascensiunea lui în top la nivel mondial. Sunt urmărite şi luptele ulterioare cu sănătatea sa fizică și psihică – un subiect despre care nu se vorbeşte prea des în lumea petrecerilor cu muzică electronică.

Apropiat și intim, documentarul de lungă durată îl arată în lumini diferite, de la mega spectacolele de acasă din Stockholm, susţinute în fața a 80.000 de persoane, până la mai multe interviuri intime, unde el relatează despre bolile și provocările care i-au afectat cariera. Mai multe detalii

 

Sper că recomandările mele vă sunt pe plac. Să aveți o toamnă frumoasă în continuare și cât mai multe emoții pozitive.

Cu drag, Gaby.

Imagini preluate de pe :  editura-arthur.ro;  myrecipes.com;  pixnio.com;

princessandthefrogblog.blogspot.deacua.com.

Comentarii

Salut, mă numesc Gabriela Galamaga. Sunt designer și creator de produs. De mai bine de 12 ani creez păpuși, ursuleți teddy și decorațiuni de interior. De profesie sunt editor de imagine și redactor. De un an și jumătate sunt mama unui băiețel minunat. Sunt pasionată de artă și film. Îmi plac cărțile pentru copii și biografiile. În timpul liber creez lucruri de mână și scriu texte. Visez într-o bună zi să public o carte pentru copii. Sper că veți citi cu plăcere interviurile mele pe Revista Atelierul iar tutorialele pas cu pas vă vor inspira și pe voi să creați lucruri de mână.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share