Ce putem pune în… glob?

Distribuie articolul:
Share

Nu știu alții cum sunt, dar eu… mă plictisesc de ornamentele de brad, chiar dacă le văd doar o jumătate de lună pe an. Nu știu câți avem timpul și bugetul necesar să investim în fiecare sezon într-o reînnoire semnificativă a podoabelor de pom, probabil că doar adăugăm câteva globuri noi, niște fundițe sau beteală. Iată un mod prin care facem o cheltuială o dată și putem schimba în fiecare an aspectul bradului nostru: globurile de sticlă transparentă. Acestea pot fi umplute de fiecare dată cu altceva, alternând stilurile: rustic și natural, strălucitor, romantic… Ca să nu mai spunem că, dacă aveți copii, tocmai ați făcut rost de o activitate super distractivă.

Așadar, ce putem pune în ele? Practic, orice încape prin deschizătura de sub capacul metalic, atâta vreme cât nu se poate strica (deci nu fructe proaspete, de exemplu). Mai trebuie să ținem seama și de greutatea pe care o capătă globul prin umplere: dacă accesoriile sunt destul de grele, e preferabil să umplem doar pe jumătate sau chiar mai puțin sferele de sticlă. Iată mai jos o listă exemplificatoare.

[Notă: faceți clic pe imagini pentru a ajunge pe paginile cu tutoriale, de unde sunt preluate și fotografiile.]

  • Fâșii de hârtie, de carton colorat, de reviste colorate

  • Globulețe mici

 

  • Rămurele sau frunzulițe de sezon (sau bucăți de lemn, ghinde, conuri mici…)

 

  • Clopoței metalici

 

  • Panglici (tocmai am încercat și eu cu panglică de satin în globuri colorate transparente: efectul e la fel de puternic dacă se folosește panglică într-o culoare puternică și, eventual, contrastantă)

 

  • Sare sau zăpadă artificială, pentru un om de zăpadă topit

 

  • Popcorn

 

  • Pene

 

  • Flori uscate

 

  • Minitricotaj

 

  • Beteală

Paiete, bomboane, jucării mici…

Voi ce ați mai pune în globurile pentru pomul de Crăciun?

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share