CITEȘTI

Swap de Crăciun, anul 5 – cel mai cochet şi ...

Swap de Crăciun, anul 5 – cel mai cochet şi de tradiţie swap!

Distribuie articolul:
Share

Suntem tare încântate să începem înscrierile pentru a cincea ediție a Swapului de Crăciun Atelierul! Ediția de Crăciun a fost mereu cea mai populară, cea mai așteptată și asta poate se datorează în parte și specificului sărbătorilor de iarnă, în care punem parcă și mai mult accent pe a împărtășii bucurie prin daruri handmade şi de autor create cu drag și generozitate. Astfel, pornim din nou într-o frumoasă aventură: swapul sau schimbul de cadouri și creații realizate cu drag.

Swap Craciun

 Fiecare participant la swap care a respectat regulile, care a creat ceva cu drag special pentru partenerul sau partenera sa și a tratat cu respect acest schimb, a fost mulțumit, încântat, a legat noi prietenii și de cele mai multe ori, s-a înscris și la următorul swap.

Prin urmare, insistăm și recomandăm să citiți cu atenție regulamentul și recomandările de mai jos înainte de a te înscrie la Swapul de Crăciun.

  • Pentru a te înscrie la swap trebuie să completezi formularul de mai jos până la data de 5 decembrie, ora 23:59. Ai grijă să completezi toate câmpurile, altfel nu se va înregistra înscrierea ta. Povestește-ne câteva lucruri despre tine – ce îți place, ce nu-ţi place, culori preferate, pasiuni sau orice crezi că ar trebui să ştie partenera ta/partenerul tău de swap. Ai grijă ca adresa să fie scrisă corect și complet (inclusiv numele județului), verifică chiar și de 2-3 ori să nu se fi încurcat literele sau numerele.
  • Se vor lua în considerare doar înregistrările realizate prin acest formular. Şi, da îl completezi chiar dacă ai mai participat la swapurile Atelierul.
  • În zilele de 8 – 9 decembrie vom anunța lista partenerilor de swap pe site. Partenerii sunt grupați câte doi, astfel fiecare dăruind un obiect personalizat care se încadrează în tema Crăciunului celui de la care va primi la rândul său un cadou (ex. A îi va face un cadou lui B, iar B îi va face un cadou lui A). Totuși, menționăm că partenerii voi fi, în continuare, stabiliți în mod aleator.
  • Fiecare participant va primi un email cu datele partenerei/partenerului său pentru a putea să înceapă pregătirea pachetului.
  • Urmează să creezi ceva handmade special pentru partenera ta/partenerul tău de swap. Poate fi orice legat de Crăciun și sărbătorile de iarnă. Cel mai important este ca obiectul creat să transmită bucurie.
  • Include în pachețelul trimis de tine și o felicitare de Crăciun (handmade sau nu)!
  • De îndată ce pachetul este gata, mergi cu el la poștă până în data de 14 decembrie, cu siguranță este așteptat cu drag.
  •  De asemenea, îţi recomandăm să iei legătura prin email cu partenera ta/partenerul tău de swap, pentru a anunţa că ai primit coletul.
  • Poţi să te înscrii şi dacă nu locuieşti în România.
  • Nu uita să faci o poză la cadoul primit şi să ne-o trimiţi pe adresa de mail [email protected]
  • Adaugi pe blogul tău, pe pagina ta de FB imaginea cu “Particip la swapul de Crăciun”.

[vfb id=2]

Tips&Tricks pentru un swap reușit:

  • Citește cu multă atenție regulile de mai sus și respectă-le întocmai – partenera ta de swap urmează aceleași reguli și are aceleași așteptări ca și tine.
  • De îndată ce ai trimis pachetul, scrie un email partenerei tale. Acest lucru asigură o comunicare mai bună, iar în cazul adreselor de post restant asigură-te că destinatarul va intra în posesia pachetului și nu vei avea surprize neplăcute.
  • Pentru servicile poștale perioada sărbătorilor este probabil cea mai ocupată, ceea ce uneori înseamnă și un risc mai mare pentru colete rătăcite. De aceea îți recomandăm să trimiți pachetul în timpul recomandat (în prima jumătate a lunii decembrie).
  • Dacă ceea ce vei primi nu este chiar pe gustul tău, ține cont de faptul că partenera ta sau partenerul tău a creat ceva special pentru tine și merită aprecierile tale pentru încercare și generozitate.
  • Ține cont că prin înscrierea la swap îți iei angajamentul să creezi ceva special care se încadrează în tema sărbătorilor de iarnă pentru partenera sau partenerul tău și să comunici deschis cu ea sau el.
  • Nu ne trimiteţi mailuri să întrebari de statusul swapului şi a partenerei tale de swap, dacă perioada de înscriere nu s-a finalizat.
  • Dacă nu ai respectat regulile swapurilor anterioare, înscrierea ta la actualul swap nu va fi luată în considerare. Ne pare rău, dar vrem ca regulile swapului să fie respectate.
  • Dă-ne un mail că nu ai primit pacheţelul de swap, după 10 ianuarie 2015, şi nu înainte de această zi! Nu vom lua în considerare mailurile cu mesajul de neprimire a coletelor înainte de această dată!

Dacă vrei să împărtășești cu toată lumea vestea mare – participi la swapul Atelierul – îți punem la dispoziție un badge, în două dimensiuni, pentru blogul sau site-ul tău.

Swap de Craciun badge

Varianta 250×250:

Varianta 180×180:

Spor la meșteșugărit, multă inspirație și bucură-te din plin de swapul Atelierul!

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share