-
Parfum de liliac

Nu știu de ce au fost oamenii mai fascinați, de inflorescențele sau de parfumul liliacului. Florile au fost și au rămas mereu prezente în picturi și desene, iar parfumul a fost încapsulat în sticluțe prețioase și s-a dovedit un mare succes, chiar dacă astăzi mai e la modă doar în segmentul apelor de toaletă și…
-
Atelierul recomandă

Săptămâna aceasta este specială pentru Revista Atelierul – împlinim 7 ani de la prima lansare live a primei reviste handmade în format online. Sunt 7 ani pe care i-am petrecut împreună cu redactorii noştri aflaţi peste tot în lume. De citit: pe lângă seria “Lumea Handmade din culise”, unul dintre cele mai citite articole de…
-
Colecție de mărțișoare de la cititori

Timp de înnoire. De reinventare. De căutare a gândului acela de primăvară care să te bucure. Luna martie descătușează energiile. Suntem mai voioși, mai activi, suntem creativi și scormonitori după lumină și căldură. Se vede acest lucru în creațiile voastre, în mărțișoarele care an de an se reinventează și ascund în ele simboluri. Am strâns…
-
15 Mărțișoare de avut și dăruit

Iată-ne din nou în plin sezon de Mărțișor. Declarată cea mai frumoasă și unică tradiție a noastră, sărbătoarea prieteniei și a bucuriei, 1 Martie înseamnă pentru noi începutul primăverii. Ca în fiecare an, am găsit cele mai chic și creative Mărțișoare, concepute de designeri români special pentru această zi și nu numai. Mai jos găsiţi…
-
Vor prezenta la Școala Atelierul pentru antreprenori creativi 2017

Pasionați de design și antreprenoriat, designeri entuziaști și invitați cu experiență legală în mediul creativ vor fi alături de inițiatoarele proiectului, Mihaela Ion şi Teodora Vlădescu, la primul workshop al noii Școli Atelierul pentru antreprenori creativi, care va avea loc în perioada 18 – 19 februarie 2017 la The A Hub (Str. Vasile Lascăr, 48-50,…
-
Un super revelion să aveţi!

Să petreceţi cât mai fain de revelion alături de cei dragi! Să aveţi cele mai chic outfituri şi cele mai fashion machiaje! Să cântaţi, să dansaţi, să vă simţiti bine! Să impresionaţi! Să aveţi cele mai chic rezoluţii pentru noul an! Happy New Year! Echipa Atelierul începe petrecerea de pe acum, fiecare redactor într-un oraş…
-
Votează Artizanul Anului 2016

Lista finaliștilor cuprinde creatorii și designerii care au adunat o medie de peste 27 de puncte, din totalul de 51 de puncte, maxim posibile. Dacă vrei să vezi ce creează fiecare dintre finaliști poți folosi link-urile de mai jos: Iutta 49,6 Metal Creativ 45 Bianca Georgescu 41,6 genuine leather. 41,3 Deco Box 39,3 Şezi 39,3…
-
Brăduți cu povești de la Simply Happy

Primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la sărbătorile de iarnă este bradul de Crăciun. Și, cum de la o vreme încoace, de când am început să conștientizez tot mai mult masacrul bieților brazi tăiați doar pentru capriciul oamenilor care ține doar câteva săptămâni, mi-au sărit în ochi aceste minunății. ”Suntem Cosmin…
-
Magia Craciunului în lumea arhitecţilor / Christmas Magic through the architect’s lenses

Click here for English Ne place să credem că suntem speciali. Și de fapt suntem. Dar toți suntem. Și pictorii, și artiștii artizanali, și sculptorii, și cofetarii, și matematicienii și mecanicii, tâmplarii etc. Da. Și mecanicii. Dacă nu aveți idee cum, duceți-vă la un spectacol de tuning. Sau, și mai simplu, imaginați-vă magia mecanicului în situația…
-
Tendințe: cercei supradimensionați

Unul din trendurile promovate intens pe podiumuri la defilările de modă și care, să recunoaștem, nu ne deranjează deloc, e reprezentat de cerceii supradimensionați, statement. Pot constitui cu succes punctul central al unei ținute, sunt ușor de pus, dat jos, înlocuit (pentru a schimba aerul unei ținute după programul de la birou) și, mai ales,…

