HMF 4 prin ochii (şi dungile) lui Zebru

Distribuie articolul:
Share

Homemade Fair 2 (aprilie 2009) a fost primul meu târg, prima ieşire a lui Zebru în lumea largă… cu atâta încântare cum numai o zebră poate ieşi. Lumea colorată de la targ, de atunci, m-a fascinat. Am venit week-end-ul trecut la Homemade Fair 4, după un an şi-un pic, cu nostalgia începutului în ale handmade-ului zebros. De data asta locaţia era alta, chiar mai pitorească: Fabrica de pensule. Ştiam deja de ea de pe net, aflasem că se ţin diverse evenimente şi expoziţii acolo.

Sâmbată dimineaţa, cu căţel, purcel, dar mult mai puţine emoţii (am mai trecut prin câteva târguri de acum un an), am ajuns acolo, m-am instalat în timp util, cu mult mai puţin stres că nu o să fiu gata la timp (o zebră “under pressure” e o creatură nervoasă şi uşor antipatică), relaxat, aşa, ca şi când făceam asta de o viaţă. O aveam pe Vero cu mine şi asta ajută întotdeauna, ea venind cu un strop în plus de normalitate şi-un picior pe pământ.

Şi-apoi a început totul.

Am revăzut lume cunoscută: Arabela, Kittenhood, Noemi, Pebs, Gandul de lemn, Oiţa Năzdrăvană, Vintage Bumblebee, am cunoscut lume nouă: Andreea de la Mu-sai, Elena Mazare, Roxana/Funkyart Lulu, Aitch, Raluca Buzura.

Am strâns cărţi de vizită şi mi-a părut rău că au fost şi artişti care nu au avut şi pe care nu ştiu cum îi cheamă şi unde să-i găsesc pe net.

M-am distrat de textul comunist de pe un banner din hol, care îndemna oamenii muncii la îndeplinirea sarcinilor fără abatere, cu zel şi abnegaţie şi acum mi-e ciudă că nu i-am făcut o poză.

Am auzit cum e cântatul la furtun de aspirator, am mâncat o brioşă divină cu bucăţi de ciocolată în interior, am văzut lume colorată, pitorească, boemă sau un pic prea dornică să iasa din tipare (dar na, eu îmbătrânesc, ei sunt tineri şi neliniştiţi :)).

Am purtat ciorapi roşii (pentru prima dată), deşi ideea era să purtăm ceva verde ca să fie clar că suntem BIO.

Am cumpărat Glorioasa Fanzină şi m-am muncit acasă să aflu care e Ileana şi care e Maria Surducan, ca să ştiu cine mi-a desenat, la Tonomatul de ilustraţii la minut, “zebre zburdând pe câmpii” (acum sunt aproape sigură – la cât de “de nădejde” e Google – că era Ileana).

Am văzut cele mai frumoase broşe pictate cu fetiţe şi cele mai simpatice bufniţe şi oi din vinilin.

Am amânat majoritatea convorbirilor telefonice din cauza tobelor neobosite (căci da, furtunul de aspirator suna în tandem armonios cu tobe şi alte instrumente neconvenţionale).

Mi-am plimbat mâna prin blana foarte roz şi foarte moale a lui Aiko, monstrişoara Arabelei (spre liniştea ei sufletească şi spre uşurarea fanilor de pretutindeni: nu, nu s-a vândut, e încă “pe piaţă”; dar vă previn: are valoare sentimentală imensă, aşa că plusaţi!).

Am văzut de aproape creaţiile lui Aitch, admirate până acum doar virtual, şi am privit-o desenând, cuminte.

M-am întristat că nu o sa scap niciodată de mămăruţele ochioase din fimo, care s-au lipit pe fruntea de zebră ca timbrul de scrisoare.

Am făcut poze “pe furatea”, fără vreun scop publicistic şi acum sap să găsesc câteva decente.

Ziua a trecut foarte repede, halucinant chiar. Acum, când mă gândesc la ea, mi se pare comprimată într-o mărgică. Nu am avut timp să regret ca nu mi-am luat de citit, cum s-a întâmplat la alte târguri, chiar dacă fluxul de vizitatori nu a fost pe măsura aşteptărilor (nici ale expozanţilor, nici ale organizatorilor). Vânzoleală, culoare şi veselie eu zic că au fost. Şi, până la urmă, poate că asta contează.

Comentarii
4 Comments
  1. Kittenhood
Share