Cum să croșetezi o floare

Distribuie articolul:
Share

Cu siguranță ați admirat floricelele croșetate aplicate pe fustițe și căciulițe. Sunt mii de modele pentru a croșeta o floare, unele mai ușoare, altele mai dificile. Azi vă învăț cum să croșetați o floare simplă, cu 5 petale. Durează 5 minute, după cum veți vedea și în film. Poate că prima dată nu va ieși o floare prea reușită, dar după două – trei încercări veți vedea că nici nu e chiar atât de greu. Pașii sunt simpli, iar punctele de lucru folosite sunt cele prezentate până acum: lănțișor, punct alunecat, picioruș mare (sau dublu).

1. Pornești de la un lănțișor cu 5 ochiuri.

2. Închizi lănțișorul cu punct alunecat.

3. Croșetezi 2 ochi.

4. Direct în cercul format croșetezi 9 piciorușe mari. Împreună cu lănțișorul de 2 ochiuri de la început ai 10 ochiuri.

5. Când ai terminat legi ultimul picioruș de primul cu punct alunecat.

6. Croșetezi 2 ochiuri.

7. Croșetezi 3 piciorușe mari în primul spațiu din cerc.

8. Croșetezi 2 ochiuri.

9. În următorul spațiu din cerc unești cu punct alunecat. Aceasta este prima petală.

10. Croșetezi la fel următoarea petală: lănțișor de 2 ochiuri, 3 piciorușe duble în următorul spațiu, lănțișor de 2 ochiuri, punct alunecat în următorul spațiu.

11. Când termini cele 5 petale, unești cu punct alunecat în primul spațiu din cerc. Floarea ta este gata.

12. Poți lăsa florile așa cum sunt sau le poți atașa mărgele sau nasturi în mijloc.

Urmărește și filmul de mai jos ca să vezi cum să croșetezi o floare cu 5 petale. Trimite-ne pe adresa redacției poze cu creațiile tale.

Cum sa crosetezi o floare from Ema Winter on Vimeo.

Spor la lucru.

Ema

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Daniela Iulia

    22 iunie

    Multumesc mult de acest material! A fost f.explicit. Am facut si eu niste floricele si le-am aplicat pe o bluza. Va voi trimite poze .

  2. irina

    4 februarie

    multumesc! desi sunt la inceput am reusit sa crosetez mai multe floricele dupa modelul dvs.

  3. Ema Patrichi

    23 februarie

    Draga Mari,
    Imi pare bine ca ai reusit sa crosetezi flori. Nu e prea greu, nu-i asa? Trimite-ne poze cu creatiile tale. Poti folosi florile crosetate si ca martisoare, atasate de cadouri, ca brose sau accesorii de prins in par.
    Si da, mai avem si alte modele de floricele si le vom publica.
    Spor la lucru.
    Ema

  4. mari

    23 februarie

    Sunt asaaaaaaaaaaaaaaaaaa de incantata. Am invatat sa fac pentru prima oara urmarind filmuletul de aici. Am facut deja doua, si nu mai mai opresc. :)))
    Sunt f fericita!!!!!!!!!!Multumesc!
    Mai aveti si alte modele de floricele?
    cu drag
    Mari

  5. Irina

    22 februarie

    Eu nu am reusit sa fac nimic. Lantisorul a fost usor de facut, dar restul nu am inteles.

  6. buna ziua ma intereseaza si pe mine tutoriale cu posete.Cum se fac pas cu pas sau tutoriale video daca se poate.Va multumesc

    • mihaella.ion

      18 februarie

      Momentan nu am realizat niciun astfel de tutorial.Daca un artizan va fi interesat sa realizeze acest tutorial pentru Atelierul il vom publica cu drag.

  7. Ema Patrichi

    15 septembrie

    Alina, ma bucur mult ca ai invatat cum sa crosetezi urmarind filmul meu. Trimite-ne pe adresa [email protected] poze cu florile crosetate de tine si noi le vom publica. Iar daca urmaresti si celelalte tutoriale de crosetat, cu siguranta vei invata sa realizezi tot ce e prezetat.

  8. Alina

    15 septembrie

    Multumesc mult de raspuns. Sa stiti ca am invatat sa crosetez floarea numai din filmuletul dvs. Sunt foarte fericita ca stiu sa fac asta. Daca mai aveti si alte filmulete ajutatoare, as fi tare recunoscatoare. Multumesc si sanatate 🙂

  9. Ema Patrichi

    14 septembrie

    Buna Alina, O eroare u ma lasa sa dau replay la raspusul tau, dar iti raspund aici, in cometariu: floarea e crosetata cu fir acrylic obisnuit, cumparat de la mercerie.

  10. Alina

    14 septembrie

    Buna ziua. Vreau sa stiu ce material ati folosit pentru aceasta floare. Multumesc 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share