CITEȘTI

Tutorial: „Coș ECOlorat”

Tutorial: „Coș ECOlorat”

cos eco
Distribuie articolul:
Share

La mulţi ani!! Vă doresc 8 martie cu sănătate şi soare şi gânduri bune. Dar mai ales, cu iubire multă!!
Există un curent pro şi împotriva acestor sărbători fixe. Fiecare are dreptul, evident, să aleagă ce doreşte şi în ce fel să sărbătorească. Eu pot spune doar că sunt fericită să fi prins vremea când aceste sărbători erau doar prilej de bucurie şi nu de cârcoteli şi tot felul de speculaţii.Evident că nu aştept ziua aceasta pentru a-mi iubi mama, bunica, sora! Le iubesc în fiecare zi. Dar 8 martie e şi va rămâne mereu 8 martie.
Pentru a sărbători frumos, am invitat-o pe Alexandra Florea (FoamBubbles) să ne ofere o idee de cadou simpatică, practică, eco (în tema lunii martie) şi colorată!!

Tutorial Coș  ECOlorat
(Coș croșetat din sacoșe de plastic)

Trebuie să vă spun de la început că nu voi folosi termeni prea tehnici în acest tutorial, din simplu motiv că nu-i cunosc. Am învățat să croșetez singură, furând meserie de la mama și bunica și apoi experimentând pe cont propriu. Dar dacă știți deja să croșetați, veți înțelege explicațiile și fară să vă spun că am folosit piciorușul-nu-știu-cum.

Materiale necesare:[starlist]

  • Sacoșe plastic
  • Foarfece
  • Croșet mare spre uriaș
  • Agrafă hârtie
  • Muzică antrenantă/ filme bune
  • Entuziasm
  • Multă răbdare

[/starlist]

cos eco

Mai întâi alegeți sacoșele pe care vreți să le pensionați. Le împăturiți pe lungime și începeți să le tăiați în fâșii de aprox. 1 cm lățime. Ca să nu alunece pungile și să le tăiați mai ușor folosiți o agrafa de hârtie [sau una de păr].

cos eco

După ce sacoșele au ajuns fâșii circulare începeți să le înnodati una de cealaltă [Prin cercul 1 treceți cercul 2 până la jumătate. Apoi treceti prima buclă a cercului 2 prin a doua buclă a aceluiași cerc. Trageți ușor până se face un nod.].
Faceți un ghem [două, trei] din lanțul rezultatul. Folosiți câte un pin [pioneză] pentru a fixa capetele ghemelor.
Și-ncepem distracția! [dați play la următorul film] Mai întâi croșetați un lanț de aprox. 5-6 cm.

cos eco

Din lanț faceți un cerc și începeți să croșetați circular în jurul lui, având grijă să înmulțiți suficient pentru a obține o suprafață [relativ] plată.
Și croșetați și croșetați și croșetați până sunteți mulțumite de dimensiunea viitorului coș. [Baza coșului meu a avut diametrul de 35-40 cm.]

cos eco

După ce ați terminat baza coșului, treceți la perete. Nu mai înmulțiți ci croșetați obișnuit, în orice model vreți/știți. Și tot croșetați… până vi se termină materia primă sau răbdarea.

Et voila!
Aveți un coș numai bun pentru depozitat gheme de ață, jucării, mere, pere sau orice vă imaginați.

cos eco

Tips & tricks:
* Când faceți ghemele, nu legați pungile între ele doar în funcție de culori [cum am făcut eu], ci și în funcție de material, pentru a obține un coș cât mai uniform. Folosiți pungile mai groase pentru baza coșului și partea inferioară a peretelui.
* Croșetați cât mai lejer posibil- unele pungi mai groase vor aluneca greu.
* Marcați cu ceva începutul unui nou rând, pentru a croșeta uniform [sub forma unor cercuri suprapuse, nu în spirală].
* Alegeți niște filme simpatice, ușor de urmărit, după care să nu vă pară rău dacă pierdeți vreo secvență.
* Have fun!

Folosind aceleași materiale și aproximativ aceeași tehnică, puteți să faceți: genți, portofele, haine sau chiar pereți decorativi.

inspirational inspirational

sursa imagini: 1 , 2 , 3 , 4-5 Arhivă personală [perete decorativ- proiect facultate]

Îi mulţumesc Alexandrei pentru tutorialul  creat special pentru tema lunii martie pentru Revista Atelierul.

Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne trimiteţi creațiile voastre pe adresa [email protected] şi acestea vor fi publicate ulterior în cadrul acestui articol, sub forma unei galerii foto.
Pe curând!

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Multumesc mult pentru aprecieri!
    Da, si o geanta e o idee buna. De fapt, asta intentionasem sa fac initial. Dar pentru ca aveam nevoie de un cos am schimbat proiectul.

    Sunt foarte curioasa sa vad si creatiile voastre!
    Mult spor si inspiratie!

  2. foarte creativ ! incerc si eu 🙂 FELICITARI PENTRU TOATE CREATIILE !!!

  3. Imi place cosuletul pentru gheme.Cu multi ani in urma mi-am crosetat si eu din RAFIE o geanta cum este cea din poza numerotata 3, dar cu tortite mai lungi .Modelul era f. asemanator Am sa caut pe la demisol sa vad daca mai am o fata din ea, castiu ca am stricat-o ca se tocise si am pastrat modelul. S-o caut.Imi place mult si peretele decorativ 5.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share