CITEȘTI

Atelier de obiecte decorative: ceramică și lemn la...

Atelier de obiecte decorative: ceramică și lemn la Fundația Calea Victoriei

Distribuie articolul:
Share

Avem pentru tine un atelier relaxant, la care vei învăţa două tehnici decorative pe care poţi să le folosești oricând vrei să înfrumuseţezi şi să personalizezi un obiect. Atelierul de obiecte decorative pe care ți-l propunem începe din 26 octombrie, la Fundația Calea Victoriei.

Dacă nu ai mai pictat până acum pe ceramică, sau ai încercat deja, dar n-ai fost mulţumit de rezultat, vei descoperi că nu-i chiar atât de complicat pe cât ai crede. Totul e să ai materialele potrivite – culori speciale – şi un profesor experimentat care să-ţi explice paşii operaţiunii. Maria E. Bălan, grafician, este cea care îţi va arăta ce e de făcut. Tot ea te învaţă, la a doua şedinţă de curs, cum să foloseşti tehnica şerveţelului (decoupage), ca să decorezi obiecte din lemn.

La final, vei avea două obiecte frumos decorate de tine: o farfurie din ceramică şi o ramă de oglindă, pe care le vei putea păstra sau dărui prietenilor.

Temele celor două întâlniri:

1. Pictură pe ceramică
Decorarea unui obiect din ceramică presupune anumite etape de lucru specifice acestei tehnici şi folosirea unor culori şi materiale speciale. Vom face un desen personalizat pentru a decora un obiect simplu, transformându-l prin dibăcia mâinilor noastre într-unul deosebit şi unic. Subiectul ales pentru această şedinţă este Mandala. Suportul pe care lucrăm este o farfurie pe care avem posibilitatea apoi să o folosim ca obiect decorativ.

2. Decoupage sau tehnica serveţelului
La această întâlnire ne îndeletnicim cu un alt tip de activitate creativă, şi anume tehnica serveţelului. De data aceasta vom lucra cu alt tip de materiale, specifice acestei tehnici realizând o ramă de lemn pentru o oglindă, pe care o vom personaliza.

Atelierul are două întîlniri desfățurate pe 26 octombrie și 2 noiembire. Taxa de participare este de 180 de lei (toate materialele sunt incluse), iar înscrierile se fac de pe site sau la adresa [email protected].

Comentarii

Teodora Vlădescu (aka Zazine) a absolvit cursurile Universității București, Facultatea de Istorie, secția Istoria Artei şi ale masteratului Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Din 2010 lucrează ca graphic designer şi DPT (a colaborat cu numeroase ONG-uri, Cel.ro, editurile Herald și ACT și Politon), şi este partea vizual-creativă a asociaţiei Atelierul de Creaţie.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share