Inspirație de toamnă: Frunze

Distribuie articolul:
Share

Dintre toate anotimpurile, toamna mi s-a părut întotdeauna cea mai interesantă: reprezintă un nou început, un moment în care ne întoarcem din vacanță cu forțe proaspete și puși pe treabă. Dar nu numai atât: culorile acestui anotimp sunt cele mai variate, mai dramatice, iar lumina soarelui capătă tonalități noi. Responsabile pentru bogăția de nuanțe din natură sunt frunzele, care, deși de fapt se degradează, ne oferă cea mai largă paletă: de la verde până la marouri de diferite intensități, trecând prin galben și roșu.

În fiecare an îmi propun să realizez decorațiuni tematice, în fiecare toamnă culeg mănunchiuri mari de frunze, care însă sfârșesc inevitabil pe un raft, sub un strat tot mai consistent de praf. Anul acesta, însă, am început să caut idei de valorificare a frunzelor culese din parcuri și am găsit o mulțime de idei interesante, pe care vi le împărtășesc în cele ce urmează (faceți clic pe imagini pentru a ajunge pe paginile cu tutoriale).

Tablouri:

  1. Cu toții ne-am jucat când eram mici – acasă sau la orele de desen – cu frunze, pe care le acopeream cu culori, de obicei acuarele, apoi le aplicam pe foile de desen, obținând niște modele frumoase. Este o tehnică folosită și de „oamenii mari” atât în realizarea decorațiunilor sezoniere acasă, cât și în vopsirea textilelor, de exemplu. Dar acum vă propun un alt fel de desen, exact inversul procesului de mai sus: folosirea frunzelor pentru a acoperi suprafețe, crearea în negativ a unor contururi vegetale. Rezultatul mi s-a părut foarte interesant și puteți folosi orice, de la cerneală la cafea și acuarele.

  1. Acum câțiva ani văzusem niște tablouri cu „schelete” de frunze (pețioluri și nervuri) puse în ramă, despre care eram convinsă că fuseseră desenate, ca studiu anatomic. Am descoperit acum câteva zile că se pot obține și direct din frunze asemenea efecte, printr-un procedeu accesibil, practic, tuturor.

  1. Și dacă nu aveți chef de asta, luați pur și simplu o frunză mare și frumoasă care v-a atras atenția și faceți din ea elementul central al unei decorațiuni prin simpla lipire pe suprafața aleasă.

Decorațiuni de perete

  1. Există persoane care folosesc frunzele pentru confecționarea de panouri decorative, utile mai ales la evenimente sau ca fond tematic pentru ședințe foto (de exemplu, pentru fotografii de produs). Este nevoie de multe frunze și de multă răbdare pentru confecționare.

  1. O altfel de decorațiune de perete sau ușă este clasica coroniță, realizată pe același principiu ca oricare alta, cu frunze fixate de un suport circular cu ajutorul unui fir solid de iută, rafie, sfoară, sârmă sau bandă adezivă.

  1. Cu mai puține frunze și un efort mai mic, se poate face un alt fel de decorațiune de perete, cu frunze suspendate de fire de ață, rafie sau ce vă mai vine în minte. Există variațiuni pe această temă, sub formă de decorațiune plată de agățat la fereastră sau folosind ca model de așezare clopoțeii de vânt, folosind o bază tridimensională.

  1. Cu și mai puțin efort, luați pur și simplu frunzele, puneți-le pe dos buline de lipici sau silicon ori pur și simplu bucățele de bandă dublu adezivă și prindeți-le pe perete, creând un model în funcție de inspirația de moment. În plus, peretele nu va fi afectat în momentul desprinderii, când v-ați săturat de frunze sau a venit vremea fulgilor și globurilor de Crăciun.

Obiecte decorative

  1. Primul rezultat al căutărilor când făceam cercetare pentru acest material a fost suportul de lumânări (sau luminițe cu LED). Prin urmare, iată aici o variantă de suporturi de lumânări, înfrumusețate cu frunze mici și foarte decorative aplicate prin lipire. Tehnica este asemănătoare cu cea din decoupage, iar efectul final este minunat.

  1. Trandafiri făcuți din frunze – sau cum să reciclăm elementele vegetale pentru a confecționa flori artificiale. Doar că nu sunt tocmai „artificiale”, nu? Din florile obținute prin înfășurarea frunzelor puteți confecționa buchete, coronițe sau alte aranjamente pentru decorarea casei.

  1. Iar la urmă am lăsat cel mai simplu mod de a folosi frunzele: strângeți-le într-un mănunchi legat cu sfoară și puneți-le în vază, cu sau fără flori pe lângă.

Pentru ideile de mai sus, în principiu se folosesc frunze naturale. Bineînțeles că, în funcție de ce proiect aveți în minte și de cât de mult vreți să dureze, puteți folosi frunze confecționate din tot felul de alte materiale: cutii de aluminiu reciclate, tăiate și vopsite; foi de fetru decupate în tot felul de forme; frunze de plastic sau din tot felul de materiale textile și, de ce nu, frunze croșetate.

Dacă vreți să aveți însă natura în casa dumneavoastră, iată aici câteva metode de a păstra cât mai mult și mai bine frunzele culese din natură. Indiferent pentru care veți opta, e preferabil ca frunzele să fie cât mai plate.

Iar acum, haideți, toată lumea afară, la cules frunze! 🙂

Save

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share