Mokko: maker în lemn

Distribuie articolul:
Share

Mokko este un brand pe care l-am descoperit la Grădina cu Artişti, ediţia din luna iunie. Ne-au plăcut produsele lor şi mai ales maniera în care şi-au aranjat standul, aşa că le-am oferit diploma de Maker recomandat de Revista Atelierul. Vă invităm să descoperiți mai jos povestea brandului Mokko.

Cine este Oana Brătilă, în timpul când nu se ocupă cu realizarea produselor din lemn?

Blogger, activist, om pasionat de tot ce înseamnă implicare socială și stil de viață sănătos, soție și mamă a două pisici: Oscar și Suki. Mi-am petrecut o bună parte din viață în mediul ONG și este în continuare zona în care mă simt cel mai în largul meu. Sunt un om al ideilor, îmi place să construiesc și caut mereu ca lucrurile pe care le fac să aibă un impact pozitiv în societate. Bucuria mea cea mai mare este că am reușit, în ultimii ani, să strâng în jurul meu oameni care gândesc la fel ca mine și alături de care organizez constant acțiuni sociale sub umbrela #HaiCuMine. Mergem împreună să donăm sânge o dată la 3 -4 luni, participăm la cursuri de prim ajutor, plantăm copaci, facem curățenie în păduri, strângem fonduri pentru asociații care se ocupă de persoane defavorizate și tot așa.

Pe lângă lemn, mai sunt pasionată și de lucrul cu hârtia și îmi place să adun oamenii la un loc în cadrul atelierelor de origami. Cred că avem nevoie de oportunități care să ne aducă mai aproape unii de ceilalți.

Cum ai început această frumoasă aventură, de a deveni maker de produse?

 În vara anului 2016 am încheiat colaborarea cu unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am lucrat – Institutul pentru Fericire, un centru de dezvoltare personală în cadrul căruia am avut și eu oportunitatea de a mă cunoaște mai bine și de a înțelege care sunt valorile în care cred și în ce direcție îmi doresc să evoluez. Am luat atunci decizia de a nu îmi căuta un alt job și de a încerca să dezvolt un proiect personal alături de soțul meu. El a fost mereu pasionat de lucrul cu lemnul, iar eu am fost mereu pasionată de a crește idei. Așa că pentru mine a fost (și este în continuare) și o provocare – să văd până unde pot duce proiectul. Pentru că de la bun început ideea a fost să cresc ceva mare, nu să rămân la statutul de „produse handmade făcute în timpul liber”.

În plus, la luarea deciziei au contribuit foarte mult și încurajările celor din jur – prietenii care au avut încredere în noi și în produsele noastre, dar și faptul că am avut, din punct de vedere financiar „o plasă de siguranță”. Alex are în continuare un job full time, iar eu am niște surse de venit și prin intermediul blogului.

De unde îţi iei sursele de inspiraţie? Spune-ne cărţile care te inspiră, melodiile, artişti, chiar și filmele.

Principalele mele surse de inspirație rămân liniștea și natura. Cele mai bune idei îmi vin în vacanță, când mă detașez de tot ce înseamnă „zgomot” – a se înțelege „mail, facebook, internet”. Pe munte, pe plajă, pe străzile unui oraș proaspăt descoperit.

Ai modele de designeri pe care vrei să îi vezi purtându-ţi creaţiile?

Mai degrabă decât la o somitate în acest domeniu, m-aș bucura să văd inimile mokko purtate de personalități cu care împărtășesc aceleași valori – oameni care cred în libertate, toleranță, iubire, autenticitate. Și abia aștept ziua în care o să merg pe stradă și o să zăresc, din loc în loc, câte o inimioară. Da, am încredere că va veni și această zi.

Cum este experienţa unui târg de autor pentru tine? Detaliază cum realizezi standul, cum îţi alegi evenimentele la care participi?

Cred că e foarte important să îți cunoști bine publicul țintă și în funcție de asta să alegi și evenimentele la care participi. Eu mă gândesc mereu: „eu aș merge la târgul acesta?” – dacă răspunsul este „da”, atunci mă înscriu. Iar standul îl îmbunătățesc de la participare la participare. Am învățat din propriile greșeli, dar am și citit multe articole pe tema asta. Încurajez cititorii să facă același lucru – internetul e plin de resurse utile, trebuie doar să avem deschiderea să le căutăm. Câteva sfaturi pentru începători: să meargă mereu pe un aranjament vertical – cât mai la nivelul ochilor, să aibă elemente decorative – flori, fructe, orice merge cu produsele lor, să aibă elemente promoționale la îndemână – cărți de vizită, stickere.

Cititorii noştri vor să primească sfaturi clare, cum poţi îndruma un maker la început de drum, de unde să înceapă?

Noi am mers foarte mult pe ideea de „lean start-up”. Adică ne-am lansat fără o planificare minuțioasă și ne-am adaptat constant în funcție de feedback-ul primit de la publicul nostru țintă. Am început cu mai multe tipuri de produse și, treptat, am văzut ce prinde mai bine și ce funcționează mai bine ca raport investiție (și de timp și de bani și de energie) – câștig (și de bani, dar și de satisfacție personală). Cred că e important să fii mereu atent la aceste aspecte și să fii flexibil în abordarea proiectului tău. Dar la fel de important este să știi ce vrei de la el – vrei să rămână un hobby sau vrei ceva mai mult? Dacă vrei ceva mai mult, trebuie să investești în construirea unui brand. Să alegi un nume care să prindă, să îți faci un logo atractiv, să construiești o poveste în jurul său.

Apoi, e important să lucrezi la vizibilitatea ta – pentru că degeaba faci lucruri frumoase, dacă oamenii nu află de ele. Așa că fă-ți o pagina de Facebook, un cont de Instagram și investește niște bani în publicitatea pe aceste platforme. Și mergi și la târguri, fără să te descurajezi dacă la primele încercări nu ai vândut atât de mult pe cât ai sperat. Gândește-te că participarea este și o investiție în promovarea proiectului tău.

Nu în ultimul rând, fă o listă cu prietenii tăi și gândește-te în ce măsură te pot ajuta cu dezvoltarea proiectului. Nu îți fie teamă să ceri, nu îți fie teamă de un posibil refuz. Important e să încerci.

Care a fost cel mai insolit produs pe care l-ai realizat la comandă?

Mă gândeam inițial că n-am făcut nimic ce aș descrie ca „insolit” și apoi mi-am adus aminte de o comandă de când făceam jucării pentru copii (o categorie la care între timp am decis să renunțăm). Ni s-a solicitat să realizăm o cutie din lemn, cu pereți transparenți (din plexiglas) și 49 de discuri de lemn (49, nu 50!), numerotate de la 1 la 49. Ne-am gândit că e o găselniță nouă din povestea Montessori, cu toate că ne era dificil de înțeles de ce numerotarea se oprea la 49. Ia ziceți, voi v-ați prins?

Nu? Păi să vă spun: jucăria nu era, de fapt, o jucărie per se, ci un „dispozitiv” prin care copilul să aleagă ce numere să joace părinții la LOTO. La 6 din 49, da. Șoc.

Cum ai ajuns la numele MOKKO? Mi se pare un nume extraordinar.

Primul pas a fost să plec la munte (cum spuneam, în natură…) și să fac o listă cu toate cuvintele care ne descriu pe noi și ceea ce facem. Și am început: atelier, lemn, hârtie, inimi, meșteșug, creație, design, manual, etc. Apoi am început să fac combinații și să văd ce sună bine. Era un trend la momentul respectiv să pui un nume foarte descriptiv – de tipul „Atelierul de … ” – și îmi plăcea mult cum sună „Atelier de meșteșugărit”, dar parcă nu era suficient. Așa că am pus o întrebare pe profilul meu de Facebook și am solicitat, efectiv sugestii de la comunitate. Între noi fie vorba, e și o modalitate bună prin care să îți promovezi ideea de proiect – implici oamenii, îi faci curioși…  Iar o prietenă, stabilită de câțiva ani în Japonia, a venit cu ideea de „mokko” – un cuvânt ce în limba japoneză înseamnă „lucrul cu lemnul”. Ne-a plăcut foarte mult nu doar pentru că suna bine, ci și pentru că aducea ceva în plus – legătura cu Japonia, pe care o aveam oricum atât prin componenta de origami a proiectului, cât și prin filosofia zen – arta simplității, un concept pe care îl integrăm în produsele noastre.

Pentru noi pozele sunt cele mai importante detalii pentru un maker, cât de mult contează pentru tine?

Cred în importanța pozelor, dar și în a unei povești care să le însoțească. O poveste poate fi spusă și în câteva cuvinte, dar important este să transmită un mesaj, să stârnească o emoție, să îndemne la o acțiune – fie că e vorba de o achiziție, fie că e vorba de altceva. Poza atrage atenția, mesajul atrage acțiunea.

Care sunt designerii tăi preferaţi? Neapărat să ne menţionezi dacă porţi creaţii de autor made in Ro

Port cu drag o verighetă semnată UTOPIC by Mona Vulpoiu și încălțări de la Ana Urbana. Am descoperit recent spațiul Dacia24, un showroom din București cu creații vestimentare semnate de designeri români. Mai nou, găzduiesc și accesorii, iar colecția mokko #CuInimaLaPurtător este și ea prezentă acolo, ceea ce pentru mine este un mare motiv de bucurie.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share